marți, 23 aprilie 2013

PRESEDINTELE CIPRIOT NICOS ANASTASIADES A ACUZAT U.E SI C.E. CA A TRATAT CIPRUL CA PE UN "COBAI"!


Preşedintele cipriot Nicos Anastasiades, vorbind în faţa şefilor de parlamente europene, a acuzat Uniunea Europeană că a tratat Ciprul ca pe un "cobai" impunând pentru prima dată în cadrul unui plan de ajutor un impozit pe depozite bancare. Miniştrii din zona euro au aprobat la 12 aprilie un plan de salvare ce prevede un împrumut de 10 miliarde de euro de la UE şi FMI pentru Cipru, care trebuie la rândul lui să găsească 13 miliarde de euro pentru a evita falimentul. Cea mai mare parte a contribuţiei cipriote va proveni dintr-un impozit de până la 60% pentru conturile de peste 100.000 de euro din banca principală a ţării, şi încă mai mare din a doua, o decizie controversată fără precedent. "Ciprul a fost tratat ca un cobai într-un experiment destinat să testeze teoria economică ce constă din impunerea unei taxe pe conturi bancare şi evaluarea impactului ce urmează", a protestat puternic Anastasiades la un summit la Nicosia al preşedinţilor parlamentelor naţionale ale ţărilor UE. Acest lucru a fost decis în ciuda faptului că a existat "o supraveghere ineficientă a sistemului bancar în general", a adăugat el, potrivit textului discursului său după care AFP a obţinut o copie. "Sper sincer ca acest precedent în Cipru nu va fi implementat în altă parte în Europa, deşi ştim bine cu toţii, principalul motiv de a fi un precedent este de a servi la stabilirea unor norme şi reguli ce vor fi aplicate în mod repetat şi în lumea întreagă", a avertizat el. "Ciprul nu cere un tratament preferenţial, ci un tratament corect şi echitabil, pe baza aceloraşi condiţii ca cele de care au beneficiat toţi ceilalţi parteneri din UE aflaţi în dificultate", a adăugat el. "Noi nu cerem decât la ce avem dreptul: solidaritatea", a insistat preşedintele conservator. "Este regretabil că principiul fundamental al Uniunii Europene nu a fost respectat. Din contră, deciziile asupra cărora părţile interesate au convenit în amonte au fost impuse cu forţa", a deplâns el. Preşedintele cipriot nu a precizat la care părţi face aluzie, dar ciprioţii furioşi de contrapartidele planului de salvare UE-FMI arată cu degetul la Germania ca fiind în spatele acestor măsuri.

Niciun comentariu: