luni, 1 aprilie 2013

COREEA DE SUD VA RASPUNDE PRIN FORTA LA UN ATAC AL COREII DE NORD!


Preşedinta Coreii de Sud, Park Geun-hye, a cerut luni armatei ţării sale "să răspundă prin forţă" fără să ţină seama de "considerente politice" în cazul unui atac al Coreii de Nord, care a proferat zilele acestea o campanie intensă de ameninţări, informează agerpres.ro. "Dacă intervine orice provocare la adresa cetăţenilor şi a ţării noastre, trebuie să răspundem prin forţă în această etapă iniţială, fără să ţinem seama de considerente politice", a declarat preşedinta Park Geun-hye, în cadrul unei reuniuni cu ministrul apărării, Kim Kwan-jin. "Raţiunea de a fi a forţelor armate este de a proteja ţara şi poporul împotriva ameninţărilor", a precizat preşedinta, care, la doar o lună după ce şi-a asumat oficial funcţia de şef al statului, se confruntă cu una din cele mai mari crize din ultimii ani în relaţiile dintre Sud şi Nord. Park Geun-hye, prima femeie aleasă la preşedinţia Coreii de Sud, a avertizat deja în repetate rânduri că va răspunde cu duritate în cazul unor posibile atacuri din partea Nordului, deşi îşi menţine poziţia de a ameliora relaţiile cu ţara vecină şi chiar de a le oferi ajutor alimentar. La rândul său, liderul nord-coreean Kim Jong-un a declarat duminică că regimul său va continua să avanseze spre dezvoltarea armelor nucleare şi extinderea arsenalului, la o zi după ce a provocat o escaladare a tensiunii declarând că ţara sa este 'în stare de război'.

Niciun comentariu: