luni, 22 aprilie 2013

IN USA SUB NASUL LIBERALILOR :LEGEA MARTIALA!,UN FAPT FARA PRECEDENT!

Corespondenţă de la Washington, DC Şi totul pentru un suspect de terorism în vârstă de 19 ani care, în final, a fost descoperit de un simplu cetăţean vigilent În timp ce americanii aşteptau cu zecile de mii de la autorităţi să-şi facă treaba şi să prindă autorii atacului terorist de luni, de la Maratonul din Boston, sub nasul lor se desfăşura un eveniment fără precedent în ţara lor. În fapt, legea marţială fusese instaurată pe teritoriul a cel puţin şase orăşele din zona Bostonului. Teritoriul intrase sub control militar total. FBI a cerut ajutor Autorităţile intraseră în panică, disperare şi ruşinate joi seara, la trei zile de la comiterea atacului terorist care a luat viaţa a trei persoane, inclusiv un băieţel de 8 ani, şi a lăsat cu sechele pe viaţă 174 de persoane. Într-o conferinţă de presă şeful FBI se văzuse nevoit să ceară ajutorul oamenilor pentru a identifica suspecţii atacului. Astfel, ei au eliberat un material video şi câteva fotografii pe care le-au publicat pe website-ul agenţiei. În câteva ore, o armată de oameni a cotrobăit prin arhivă după fotografii din ziua maratonului. Cu ajutorul publiclui, FBI-ul a reuşit să primească mai multe fotografii ale suspecţilor, de data aceasta clare, în care se puteau vedea clar feţele celor doi suspecţi. Telefoanele Poliţiei din Boston începuseră să sune, oamenii spuneau că îi cunosc pe cei doi, că sunt fraţi şi sunt din zona Boston. În alte câteva ore, familia celor doi fusese identificată, părinţii din Rusia, mătuşa din Canada, unchiul din Maryland şi două surori din New Jersey, SUA. Un incident aparent fără legătură La doar cinci ore după că FBI eliberase fotografiile şi materialul video în care erau identificaţi suspecţii, un incident aparent fără legătură se petrecea în campusul universităţii MIT. Un jaf într-un magazin. Un poliţist răspunde apelului 911, se deplasează la faţa locului şi înainte să apuce să iasă din maşină este ciuruit de gloanţe. Tânărul de 26 de ani a murit în drum spre spital. În câteva minute poliţiştii au încercuit zona crimei. FBI-ul ajunsese la faţa locului. Trei ore mai târziu aflăm ştirea care avea să ia prin surprindere o ţară întreagă: deşi nu erau implicaţi în jaf, cei doi suspecţi erau prezenţi în magazinul respectiv. Suspectul numărul 1, Tamerlan Ţarnaev, era mort. Ciuruit de gloanţe, călcat cu maşina de fratele său mai tânăr Djohar, în încercarea de a evada într-o maşină deturnată. Mai ceva ca-n filme Tot acest eveniment se petrecea la doar cinci kilometri de unde mă aflam eu, într-o cameră de hotel de lângă oraşul Watertown. În timp ce poliţiştii îl vânau pe cel de-al doilea suspect, mă urcam în maşină să ajung cât mai aproape de zona unde se petrecea acţiunea. Ce am văzut nu poate fi capturat nici măcar în filmele de la Hollywood. Oraşul paralizat. Oamenilor li s-au transmis mesaje telefonice cu “situaţie extremă”. “Staţi în case”, li s-a zis, “nu deschideţi decât dacă oamenii legii vă bat la uşă”. Străzile au fost baricadate cu maşini de poliţie una lângă alta pe kilometri întregi. Mii şi mii de oameni ai tuturor agenţiilor de securitate şi ordine au inundat un orăşel de mai puţin de 3.000 de oameni. Unităţi speciale de genul celor care operează în Afganistan au început să meargă din casă în casă acolo, sub ochii noştri. Oamenii au spus că le-au intrat în case câte şase agenţi odată, au controlat fiecare loc, fiecare ascunzătoare, iar unele case au fost controlate de două ori. “Vizavi de mine locuieşte un poliţist”, spunea un locuitor din Watertown reporterului CNN. “Şi casa poliţistului a fost controlată. Dar s-au purtat profesionist”, a explicat omul. Elicopterul care “ştia” Pe o suprafaţa de câţiva kilometri pătraţi nu se putea strecura nici măcar un şoricel. Mai târziu, după ce al doilea suspect avea să fie prins în viaţă, realizasem că oamenii legii erau concentraţi exact pe zona unde se afla tânărul Djohar. Un elicopter a zburat deasupra acelui loc ore în şir. Două elicoptere Blackhawk aduceau din ce în ce mai multe trupe de operaţiuni tactice speciale. Blindate, maşini Humvee, echipe de genişti, pompieri, ambulanţe, cu toţii umăr la umăr, maşină lângă maşină. Un haos total Într-o secundă s-au auzit focuri de armă. Poliţiştii au început să alerge către acel loc, iar în spatele lor, noi, jurnaliştii, le-am luat urma. Un haos total. Poliţiştii s-au întors către noi şi au început să ne împingă înapoi, cu forţa. “Nu merită, mergeţi înapoi, mergeţi înapoi, nu merită, e pentru propria voastră siguranţă”, ne-au strigat în timp ce băgau mâinile în vizorul camerei de filmat. În următoarea secundă ordinul venise şi mai grav. “La pâmânt, la pământ! Toată lumea la pământ!”, strigau oamenii legii disperaţi, iar armata de jurnalişti care ne aflam acolo ne-am trântit la pământ. Mai multe maşini de poliţie au început să curgă la faţa locului, alarmele au început să sune, o maşină blindată de tip Humvee ieşea din zona respectivă cu parbrizul găurit de gloanţe. Ţintaşii luaseră poziţie pe clădirea din stânga noastră. Această situaţie avea să continue ore în şir. Până când, într-un final, oamenii legii anunţaseră într-o conferinţă de presă că se retrag din Watertown, iar locuitorii pot ieşi din case, atâta timp cât sunt vigilenţi. Suspectul numărul 2 nu fusese prins. Sânge în barca din curte Vigilent a fost şi proprietarul unei bărci care, ieşind din casă precaut, a observat că pânza care acoperea vasul era tăiată şi atinsă de sânge. S-a apropiat mai mult, s-au uitat înauntru şi a văzut o baltă de sânge. A intrat imediat în casă şi a sunat la FBI. Le-a spus că i-au controlat proprietatea de câteva ori, dar că el a găsit sânge şi posibil un corp în barca lui. O oră mai târziu oamenii legii aveau suspectul numărul 2 în custodie. Inima statului Massachusetts, unul dintre cele mai liberale state din America, a fost martora unui eveniment asemănător cu instaurarea legii marţiale. Totul a fost paralizat, oamenii legii cu mitraliere în mâini aveau control total, iar locuitorii oraşului erau bucuroşi de lucrul ăsta. Le-au intrat în case fără mandat de percheziţie şi le-au dat voie să le cotrobăie peste tot, cu braţele deschise. Pentru câteva ore, şase orăşele din zona Boston au fost sub control militar total. Scena poate fi descrisă la fel cu cea din Afganistan. Şi totul pentru un tânăr de 19 ani care, în final, a fost detectat de un simplu cetăţean vigilent. Grav rănit Djohar se zbate între viaţă şi moarte la Spitalul “Beth Israel Deaconess” din Boston, starea sa este foarte gravă, deci nu poate fi interogat. Este vorba de aceeaşi unitate medicală la care fratele său, Tamerlan, a fost adus vineri dimineaţă după un schimb de focuri cu poliţia. Tamerlan a murit din cauza rănilor suferite. Poliţia crede că Djohar a fost rănit în schimbul de focuri în care a fost implicat fratele său cu poliţia. Nu se ştie dacă a mai fost rănit ulterior în confruntări cu forţele de ordine. Părinţii acuză: “E o înscenare!” Părinţii celor doi nu cred în faptele care li se impută fiilor lor. Din Daghestan, unde locuieşte, mama celor doi suspecţi de terorism spune că fiii săi sunt nevinovaţi, susţine că totul este o înscenare şi că FBI ştia bine ce face fiecare dintre ei, căci îi urmărea de mai mult timp. Agenţii FBI îl interogaseră în 2011 pe Tamerlan, la solicitarea unui stat străin, care nu a fost dezvăluit, relatează surse citate de CNN. “Interogatoriul nu a produs informaţii clare, astfel că dosarul a fost clasat”, precizează sursa citată. Informaţia demonstrează însă că cei doi fraţi erau cunoscuţi de autorităţile federale americane înainte de atentatele din Boston. Încă şase bombe Cei doi fraţi suspectaţi în atentatul din timpul maratonului de la Boston aveau asupra lor şase bombe, un pistol şi o puşcă în timpul urmăririi din noaptea de joi spre vineri care s-a soldat cu moartea lui Tamerlan, conform poliţiei citate de AFP. “Am găsit o oală sub presiune” care a provocat o “puternică explozie în timpul schimbului de focuri”, a adăugat poliţistul, precizând că anchetatorii au mai găsit şi două grenade artizanale, alte două dispozitive explozive pe care fugarii nu reuşiseră să le activeze, precum şi un alt dispozitiv abandonat în maşina lor. Condoleanţe de la Putin Preşedintele rus Vladmir Putin a dialogat telefonic cu Barack Obama, cei doi preşedinţi luându-şi angajamentul de a continua eforturile comune de combatere a terorismului, ca urmare a exploziilor de la maratonul din Boston, informează New York Daily News. Putin şi-a exprimat condoleanţele în numele poporului rus, pentru persoanele decedate în atacurile din Boston, în timp ce Obama a lăudat ajutorul preşedintelui rus acordat în zilele de după atacul din Boston.

Niciun comentariu: