vineri, 12 aprilie 2013

MALEFICUL BASESCU DE DRAGUL "GOGOSICEI "SALE EBA VREA SA BOICOTEZE REFERENDUMUL PENTRU CONSTITUTIE,SCOPUL EBA SA FIE ALEASA CA EUROPARLAMENTAR!

„Vă asigur că s-ar putea să mai aibă referendumuri până îmi termin mandatul. Cu ocazia europarlamentarelor, spre exemplu, pentru a lămuri, eventual, ceea ce nu respectă parlamentarii în revizuirea Constituţiei”. Această declaraţie a făcut-o Traian Băsescu în cadrul interviului acordat celor de la Digi24. La prima vedere, se poate spune că Traian Băsescu ţine morţiş ca în România totul să arate cum vrea el. Spunem „la prima vedere” pentru că acesta este un scop secundar de această dată. Motivul principal pentru care Traian Băsescu vrea să organizeze un referendum în paralel cu alegerilşe europarlamentare este altul. Se ştie, la europarlamentare va candida şi „mezina”, adică Elena Băsescu şisă şi Eba. Nu se ştie dacă va fi pe lista PDL sau pe lista Mişcării Populare. Un lucru este cert: Traian Băsescu vrea să utilizeze referendumul din 2014 pentru a majora şansele de reuşită ale Ebei. Adică cum a procedat în 2009, când şi-a maximizat şansele în bătălia prezidenţială prin referendumul organizat atunci. Se mai poate remarca în declaraţie, dispreţul manifestat faţă de parlamentari – „s-ar putea să mai aibă”, deşi pe parcursul interviului, în două sau trei rânduri susţinea că are „parteneriat cu parlamentul, parteneriat cu majoritatea de 70% din parlament”. Boicot la referendumul pentru Constituţia revizuită Tot joi seara, Băsescu a repetat ceea ce a spus în premieră recent la B1TV, şi anume că va îndemna pe români să boicoteze referendumul pentru revizuirea Constituţiei, dacă noua lege fundamentală nu va consfinţii parlamentul unicameral. „Să nu meargă la referendumul pentru revizuirea Constituţiei, pentru că sunt înşelaţi” a spus Băsescu. Şi din nou a venit cu intoxicarea numită „referendumul (cel consultativ - n.a.) este obligatoriu”. „Este consultativ ca formă, dar e un act de suveranitate Iar Curtea Constituţională deja s-a pronunţat în două situaţii, când s-a pus problema modificării Legii electorale, care a fost respinsă cu observaţia: vedeţi că aţi avut un referendum, trebuie să veniţi cu 300 de parlamentari. Nu ştiu cum vor trece peste Curtea Constituţională”. După cum se vede, Traian Băsescu nu spune, „Constituţia prevede că...”, ci spune că judecătorii CCR s-au pronunţat. Nu avea cum să spună alrfel, pentru că în Constituţie nu se prevede obligativitatea rezultatului referendumului cvonsultativ. Şi Traian Băsescu mai uită să spună că proiectul său de revizuire a Constituţiei a fost făcut praf de CCR şi că în motivare se arată negru pe alb că în România trebuie să fie bicameralism. Interesul lui Traian Băsescu pentru ca noua Constituţie să cadă la referendum este însă altul: el se opune acum regionalizării. (de fapt, în interviu el susţine că procesul regionalizării nu trebuie grăbit). De ce se opune este simplu de explicat: o Constituţie revizuită în toamna lui 2013 şi o regionalizare finalizată în 2014, ar dezavantaja forţa politică pe care o sprijină Traian Băsescu (că va fi PDL sau Mişcarea Populară nu are vreo importanţă), pentru că nu ar prinde poziţii de conducere la nivel de regiuni. Râmâne acum de văzut dacă va mai putea Traian Băsescu să-i înşele pe români. Are o singură şansă: dacă reuşeşte să dezmembreze USL.

Niciun comentariu: