Cinci dintre cei 11 primari despre care președintele interimar al PNL Mehedinți, Marcel Vela, spunea marți că vor trece la PNL, infirmă mutarea.
Primarii comunelor Bîlvînești, Dubova, Hinova, Malovăț și Tîmna au declarat miercuri pentru Agerpres că nu au decis încă să plece din PDL, dar i-au anunțat pe cetățenii localităților pe care le conduc că vor susține în teritoriu programele PNL. Unii dintre aceștia au afirmat că nu-l cunosc pe președintele PNL Caraș-Severin, Marvel Vela, interimar în Mehedinți.
Președintele interimar al PDL Mehedinți, senatorul Marius Bălu, a precizat că demisionarii din perioada alegerilor generale din 2012 au fost numiți trădători, dar până acum niciunul nu și-a oficializat plecarea, deoarece și-ar pierde mandatul de primar.
El a arătat că lucrurile se vor clarifica curând în această chestiune, fiind convocată a șefință a Biroului Politic Județean.
Filiala PNL Mehedinți anunța ieri printr-un comunicat că va primi în rândurile sale 11 primari din cei 19 aleși în județ din partea PDL, la alegerile locale de anul trecut, alături de patru consilieri județeni, trei consilieri municipali din Drobeta Turnu Severin și prim-vicele PDL Mehedinți, Ion Mâțu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu