duminică, 24 martie 2013

EURODEPUTATUL CRISTIAN PREDA"REFORMISTUL BASIST",PD-L ESTE DIVIZAT PRIN ALEGEREA LUI VASILE BLAGA CA PRESEDINTE AL PARTIDULUI!


Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat că partidul este divizat şi că, dacă s-ar face un tur doi, votul reformiştilor "va înclina balanţa". "Partidul este divizat, e clar. Dacă se face un tur doi, culmea e că votul reformiştilor, care n-a fost un vot foarte masiv, va înclina totuşi balanţa", a spus Cristian Preda. El a arătat că îi este imposibil să spună în ce parte ar fi înclinat balanţa cu voturile reformiştilor. "Din această Convenţie trebuie să ieşim totuşi onorabil, fără suspiciuni. Şi de asta aştept, ca şi doamna Udrea, răspunsul la contestaţia depusă. Aşteptăm foarte probabil turul doi şi atunci vom vedea", a mai spus Cristian Preda. Elena Udrea a anunţat, sâmbătă, că a depus o contestaţie la rezultatul anunţat al Convenţiei Naţionale a PDL, arătând că Vasile Blaga e declarat câştigător la 40 de voturi diferenţă şi că aşteaptă comunicarea rezultatelor verificărilor, având în vedere neregulile semnalate în cursul Convenţiei. "Avem o contestaţie pe care am depus-o. Aşteptăm să se rezolve această contestaţie, vorbim de 40 de voturi cu care domnul Vasile Blaga este practic declarat câştigător. Având în vedere neregulile care s-au reclamat de-a lungul zilei de azi, avem o contestaţie care dorim să se analizeze şi să se comunice rezultatul verificărilor, listelor în primul rând, dar şi a voturilor exprimate", a spus Udrea.

Niciun comentariu: