marți, 19 martie 2013

LIDERUL PSD VICTOR PONTA A DECLARAT LUNI LA CRAIOVA CA ADRIAN NASTASE ISI ARE LOCUL SAU IN PSD,SI ATUNCI CAND LEGEA II VA PERMITE VA OCUPA DIN NOU O FUNCTIE IN PARTID!


Preşedintele social-democraţilor, premierul Victor Ponta, a declarat luni seara la Craiova că Adrian Năstase are locul său în PSD şi că atunci când legea îi va permite, va ocupa din nou o funcţie în partid. Ponta a precizat că funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, pe care a ocupat-o Năstase, a rămas vacantă de la momentul în care acesta a fost condamnat în vara anului trecut. Întrebat de jurnalişti dacă statutul îi permite să se întoarcă în PSD, Ponta a răspuns că statutul PSD, ca toate statutele partidelor din România, trebuie să respecte legea partidelor care prevede anumite interdicţii pe o anumită perioadă de timp. "Sigur vom respecta legea", a precizat liderul PSD. "Pe de altă parte, mesajul meu a fost foarte clar: dl. Năstase are locul său în PSD şi singurul mesaj politic pe care am putut să-l dăm, nu de acum, ci de anul trecut de când s-a întâmplat ce s-a întâmplat, singurul mesaj politic pe care l-am dat de atunci şi pe care îl vom păstra este acela că funcţia pe care a ocupat-o, cea de preşedinte al Consiliului Naţional, rămâne vacantă până când îi va permite legea să ocupe din nou o funcţie", a declarat Victor Ponta. Totodată, întrebat ce rol va avea Năstase în USL şi dacă se vor consulta, Ponta a precizat că USL are doi copreşedinţi, dar a subliniat că Adrian Năstase a fost unul dintre susţinătorii acestei construcţii politice. "USL are doi copreşedinţi, pe dl Antonescu şi pe mine. (...) Bineînţeles că ne consultăm, dl. Năstase a fost unul dintre susţinătorii USL", a spus Victor Ponta. Anterior, premierul Victor Ponta a declarat că se bucură pentru Adrian Năstase că a fost eliberat din penitenciar şi că aşteaptă să-l întâlnească. "Mă bucur foarte tare pentru domnia sa, pentru familia sa şi aştept să ne vedem. Cred că primele ore vrea să le petreacă cu familia şi aştept să ne vedem", a spus Ponta la Craiova. Întrebat dacă dacă se vor întâlni la partid, preşedintele PSD a răspuns: "Sigur că da, este partidul domniei sale, ca şi al meu". Fostul premier social-democrat Adrian Năstase a fost eliberat condiţionat luni din Penitenciarul Jilava unde îşi ispăşea pedeapsa de doi ani de închisoare la care a fost condamnat în iunie 2012 în dosarul "Trofeul calităţii".

Niciun comentariu: