SURSA: REALITATEA.NET
Preşedintele venezuelean HUGO CHAVEZ A MURIT, conform CNN. Anunţul a fost făcut, în noaptea de marți spre miercuri (ora României) de vicepreşedintele Venezuelei. Chavez avea 58 de ani. Starea de sănătate a lui Hugo Chavez se înrăutăţise după cea de-a patra operaţie de cancer.
Hugo Chavez, preşedinte al Venezuelei vreme de 14 ani, şi-a câştigat reputaţia de cel mai vizibil, vocal şi controversat lider din America Latină. Fost comandant al brigăzii de paraşutişti, s-a remarcat în urma loviturii de stat eşuate din 1992, datorită opoziţiei virulente faţă de Statele Unite.
Născut în 1954, Hugo Chavez a devenit preşedintele Venezuelei în 1999. Avea în spate o carieră militară şi era fondatorul Mişcării Revoluţionare Bolivariene. S-a făcut remarcat în timpul loviturii de stat eşuate din 1992.
Odată ales preşedinte, Chavez a pornit o serie de reforme socialiste care nu au fost întotdeauna agreate de popor. Cu toate astea, a reuşit să obţină simpatia compatrioţilor prin programe sociale finanţate din venituri provenind din sectorul petrolier. Susţinătorii săi spun că vorbeşte pentru săraci, în timp ce criticii îl acuză că a devenit autocrat.
Cât despre relaţiile cu celelalte ţări, Statele Unite au fost întotdeauna cel mai mare inamic al său. Nu a ratat nicio ocazie pentru a ataca verbal Washington-ul.
Declaraţiile sale au devenit ceva mai temperate după venirea la Casa Albă a lui Barack Obama. Ba chiar, în septembrie, Chavez a susţinut sus şi tare că dacă ar fi american, l-ar vota pe Obama. Cunoscut drept un adevărat artist, liderul de la Caracas, i-a dedicat şi un cântec secretarului de Stat al SUA, Hillary Clinton.
A cântat, a dansat şi chiar a plâns când a considerat că este cazul. Nu s-a sfiit să îşi demonstreze calităţile muzicale chiar în faţa Naţiunilor Unite.
Hugo Chavez a făcut orice pentru a lăsa impresia că este un lider deschis şi întotdeauna alături de popor. Ba mai mult, a recunoscut în 2011 că este bolnav de cancer.
A fost de patru ori operat şi a făcut lungi tratamente de chimioterapie în Cuba.
Guvernul din Venezuela afirma, aseară, că "duşmanii" ţării i-au provocat cancerul preşedintelui Hugo Chavez, expulzându-l pe ataşatul militar american de la Caracas, acuzat de conspiraţie, scrie Antena3.ro.
Într-un discurs televizat, vicepreşedintele Nicolas Maduro a declarat: "Vom demonstra că boala a fost provocată de duşmanii ţării". De asemenea, el a anunţat expulzarea ataşatului militar american de la Caracas, David Del Monaco, acuzat de "conspiraţie". Anterior a avut loc la Caracas o reuniune de urgenţă pe tema stării de sănătate precare a preşedintelui Hugo Chavez. Guvernul de la Caracas a convocat o întâlnire a liderilor politici şi militari, pe fondul deteriorării stării de sănătate a preşedintelui Chavez, Executivul venezuelan atribuind cancerul şefului statului "duşmanilor" ţării, informează AFP. Reuniunea de urgenţă are loc la Palatul prezidenţial Miraflores din Caracas, în prezenţa vicepreşedintelui Nicolas Maduro, a comandanţilor militari şi a guvernatorilor regiunilor ţării. Hugo Chavez, spitalizat la Caracas din cauza cancerului, se confruntă cu o "agravare" a problemelor sale respiratorii şi "cu o nouă infecţie gravă", a declarat luni ministrul Comunicaţiilor şi Informaţiilor, Ernesto Villegas. "În prezent, există o agravare a funcţiei respiratorii în relaţie cu starea sa imuno-depresivă, proprie stării sale clinice", a declarat Villegas. "El manifestă o nouă infecţie gravă", a mai spus ministrul. Preşedintele Venezuelei (58 de ani) s-a întors la Caracas în urmă cu două săptămâni şi a fost internat imediat în spitalul militar din capitală, după ce a fost spitalizat timp de două luni la Havana. În decembrie, Chavez a suferit a patra intervenţie chirurgicală de cancer, cu care a fost diagnosticat în 2011 în regiunea pelviană.
CRONOLOGIE: Problemele de sănătate ale lui Hugo Chavez
2011
- 10 iunie: ministrul de Externe din perioada respectivă, Nicolas Maduro, anunţă că Hugo Chavez a fost operat de urgenţă la Havana de un abces pelvin.
- 30 iunie: Chavez declară la Havana că suferă de cancer şi că a fost operat cu succes pentru a doua oară pentru a i se extirpa o tumoare.
- 20 octombrie: după mai multe şedinţe de chimioterapie în Cuba, Chavez anunţă că s-a vindecat
2012
- 26 februarie: Chavez este operat din nou de o tumoare canceroasă. În săptămânile care urmează el este supus unui tratament prin radioterapie, la Havana, care îl ţine departe de scena politică.
- 4 martie: Chavez confirmă că i-a fost extirpată o "tumoare" şi că este vorba despre o recidivă a cancerului de care suferă. El anunţă că va fi supus unor şedinţe de radioterapie, în Cuba.
- 24 martie: prima şedinţă de radioterapie, la Havana.
- 9 iulie: Chavez afirmă, din nou, că s-a "vindecat total" de cancer.
- 7 octombrie: Chavez este reales pentru un mandat de şase ca preşedinte.
- 27 noiembrie: Chavez solicită Parlamentului să autorizeze o vizită în Cuba, pentru a începe un "tratament special", constând într-o "serie de şedinţe de oxigenare hiperbară".
- 29 noiembrie: vicepreşedintele venezuelean Nicolas Maduro oferă asigurări că Chavez "se simte foarte bine".
- 7 decembrie: Chavez revine la Caracas, după un sejur de nouă zile în Cuba.
- 8 decembrie: Chavez anunţă o nouă recidivă a cancerului de care suferă şi că este necesar să fie supus rapid unei noi intervenţii chirurgicale, în Cuba.
- 11 decembrie: Hugo Chavez este operat la Havana pentru a patra oară.
- 19 decembrie: Guvernul anunţă că preşedintele suferă de o infecţie respiratorie postoperatorie, dar că se află într-o stare staţionară.
- 30 decembrie: după o vizită în Cuba, vicepreşedintele afirmă că Hugo Chavez suferă de "noi complicaţii", al căror tratament nu este "scutit de riscuri".
2013
- 1 februarie: Nicolas Maduro declară că ciclul postoperator "s-a încheiat" şi că preşedintele este supus unor tratamente "complementare".
- 15 februarie: după mai mult de două luni de absenţă şi linişte, Guvernul difuzează fotografii cu preşedintele Chavez, zâmbitor, pe patul său de spital.
- 18 februarie: preşedintele anunţă pe contul său de Twitter că s-a întors la Caracas. Potrivit Guvernului şi apropiaţilor săi, el este internat în spitalul militar din capitală.
- 4 martie: Hugo Chavez se confruntă cu o nouă infecţie respiratorie gravă, anunţă Guvernul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu