Radu Mazăre: Nu există nicio adresă oficială a MDRT privind preluarea în administrare a Cazinoului
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, miercuri, înainte de a fi supus la vot proiectul privind trecerea Cazinoului în administrarea MDRT, că până acum nu a primit nicio înştiinţare oficială din partea ministerului că ar dori să preia obiectivul în administrare.Radu Mazăre: Nu există nicio adresă oficială a MDRT privind preluarea în administrare a Cazinoului (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)
Mazăre a mai spus că a decis să iniţieze acest proiect de hotărâre privind trecerea Cazinoului în administrarea MDRT în urma afirmaţiilor făcute de ministrul Elena Udrea atât la posturi de televiziune, cât şi pe blogul său.
Cazinoul din Constanţa va fi preluat în administrare de Ministerul Dezvoltării, pentru a fi renovat, au decis, miercuri, consilierii locali constănţeni, hotărârea CL prevăzând că obiectul va reveni în administrarea Primăriei dacă în trei luni nu va fi dată HG pentru trecerea la MDRT.
Proiectul de hotărâre adoptat miercuri prevede că darea în administrare a obiectivului se face pe perioada executării lucrărilor de consolidare şi restaurare, iar la finalizarea acestora Cazinoul va reveni în administrarea Consiliului Local Constanţa.
De asemenea, un alt articol din proiectul respectiv precizează că MDRT se obligă să protejeze şi să păstreze regimul de monument istoric al imobilului pe toată perioada de administrare.
Totodată, primarul municipiului Constanţa este împuternicit ca, în numele Consiliului Local, să facă toate demersurile necesare în vederea ducerii la îndeplinire a acestei hotărâri.
Hotărârea Consiliului Local are şi un amendament potrivit căruia Cazinoul va reveni în administrarea Primăriei daca în trei luni de la intrarea în vigoare a deciziei CL nu va fi emisă o hotărâre de Guvern pentru preluarea în administrare a Cazinoului de către MDRT şi dacă în termen de un an de la momentul preluării de către Ministerul Dezvoltării nu încep lucrările de reabilitare.
Hotărarea a fost adoptată de toţi cei 23 de consilieri prezenţi la şedinţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu