marți, 9 august 2011

BVB SI NECORELAREA ACESTEIA CU PIETELE INTERNATIONALE!

 
De ce și cum se corelează BVB cu piețele internaționale.
 

Potrivit unui raport al firmei de consultanță financiară KTD Invest, legătura dintre BVB și bursele externe nu ține de relațiile economice dintre România și restul lumii, ci de fluxurile internaționale de capital.
Atunci când marile piețe bursiere ale lumii scad, fondurile de investiții mari se retrag din plasamentele în actiuni și se orientează către obligațiuni și depozite bancare.
Această abordare a managerilor de fond este oarecum nediscriminatorie, adică strategia respectivă este aplicată global, retragerile de fonduri fiind operate atât în legătură cu marile burse ale lumii, cât și cu micile burse emergente. Mai mult decât atât chiar, pentru că piețele emergente sunt percepute ca fiind mai riscante decât cele mature (pe bună dreptate), atunci revenirea fondurilor către acestea este mult întârziată. Și drept urmare, când bursele străine cresc, BVB crește și ea, dar mai târziu.
Ca atare, atunci când un manager de fond de investiții ia decizia să lichideze plasamentele în acțiuni de pe NYSE și LSE (bursele din New York și Londra), cu siguranță își va aduce aminte să facă asta și pentru plasamentele de la Bucharest Stock Exchange. Iar pentru că aici un investitor de talia lui, atunci când vinde, cu greu își găsește contraparte pe măsură la cumpărare (lichiditatea pieței fiind redusă), vânzările sale împing cotațiile în jos mult mai mult decât ar face-o pe oricare alta mare bursă a lumii.
Și așa se explică de ce, deși aparent nu avem legături economice puternice nici cu Japonia, nici cu China și nici cu SUA, atunci când bursele lor scad, bursa noastra scade și mai mult.
Fosta criză bursieră din 2008 și actuala este dată de economia Statelor Unite ale Americii. Iar această țară este un exemplu de mare consumator (la nivelul economiei globale). Este cunoscut faptul că principalul motor de creștere economică în SUA este consumul intern. SUA se situează printre cele mai mari trei piețe de desfacere din lume.
Așa că, în momentul în care se prevede o criză, deci o încetinire a ritmului de creștere economică, devine evident că, în viitor, SUA vor avea nevoie de mai puține resurse și că vor avea mai puțini bani la dispoziție pentru consumul de bunuri și servicii. Or, dacă asta se întâmplă, atunci, pe cale directă de consecință, rezultă că marii producători și exportatori de resurse primare și bunuri finite, precum țările europene și economiile mai dezvoltate din Asia, vor vinde mai puțin, deci vor avea profituri mai mici.
La primul semn de încetinire a ritmului de creștere economică în SUA sau în China, exportatorii europeni și cei japonezi (specializați în producția de bunuri de larg consum), precum și cei din Canada și Australia (mari furnizori de minerale feroase și minereuri prețioase) intră în panică. Și ca atare, dacă bursa americană scade, imediat vor scădea bursele europene și cele din Hong Kong și Tokyo, urmate de cele din țările exportatorilor.

Niciun comentariu: