ION STAN,CODIFICAT "OSTIL!"

În urmă cu vreo patru-cinci decenii, un avion de pasageri sud-coreean a deviat de la rută din nu se ştie ce motive şi a intrat în spaţiul aerian al U.R.S.S. A fost interceptat de aviaţia de vînătoare sovietică, somat să se identifice şi să iasă din spaţiul aerian sovietic. Iarăşi nu se ştie din ce motive, comandantul aeronavei de pasageri nu a răspuns somaţiei. În conformitate cu regulamentele militare şi în consens cu centrul de urmărire de la sol, pilotul sovietic a codificat „Ostil“ avionul care nu răspunsese somaţiei. În limbajul militar, codificarea cu calificativul „Ostil“ înseamnă „Distrugere imediată!“

Necazul a fost şi că, puţin mai devreme, radarul din zonă semnalase că un avion american de spionaj intrase în spaţiul aerian sovietic, pe care, apoi, îl pierduse de pe radar. Aviatorul a ochit şi a tras o rachetă. Avionul a căzut în ocean şi pasagerii, împreună cu echipajul, au murit toţi. Sigur, au fost şi nişte circumstanţe nefericite: era noapte, erau condiţii meteo nefavorabile – niţică furtună, nori etc. – dar, totuşi, pilotul, apropiindu-se, nu se poate să nu fi văzut că era un avion de pasageri. Sau, poate că, din nefericire, nu a văzut. Sub presiunea informaţiilor anterioare şi a misiunii de luptă încredinţate, pilotul a crezut că era vorba de acel avion-spion care tocmai fusese semnalat şi l-a doborît. A ieşit un scandal internaţional, s-a făcut şi un film, dar morţii au rămas în ocean, iar codul „Ostil“ a rămas în uz. Deputatul Ion Stan a fost, şi el, codificat „Ostil!“. Dar caracteristicile cazului său şi cele ale avionului de pasageri sud-coreean sunt absolut opuse. Într-adevăr, dacă, în esenţă, cazul avionului constituie, din cauza împrejurărilor, o nebuloasă deplină, cazul Ion Stan este absolut transparent, cu toate datele de identificare la vedere. Este o persoană publică foarte cunoscută, cel puţin în lumea politică: este un membru militant al PSD, onest, patriot, apărător al interesului public, deţinător al unor importante demnităţi publice şi secrete de stat, care a făcut, în Parlament, declaraţii politice incendiare contra corupţilor de la Putere, îndeosebi în acest ultim mandat al Parlamentului. Deci, a fost perceput ca un real pericol de către clica PDL, evident, pînă la instalarea guvernului Ponta. Dar, trebuie să repet ceea ce s-a semnalat, uneori, în presă: guvernul Ponta se află la guvernare, dar nu la Putere, deoarece pîrghiile puterii se află preponderent în mîna fostei Puteri şi actualei Opoziţii. Cazul Ion Stan este o victimă a luptei pentru Putere dintre cele două forţe principale care se confruntă: chipurile dintre „Stînga“ (U.S.L.,compusă din alianţa contra-naturii dintre P.S.D. şi P.N.L.,în care a fost inclus, pe ultima sută, şi U.N.P.R.-ul, acuzat copios, pînă mai deunăzi, chiar de către Victor Ponta ca fiind format din traseişti, din trădători etc.) şi „Dreapta“ (rebotezată A.R.D., formată din P.D.L. şi alte grupuleţe de strînsură, ca defunctul P.N.Ţ.C.D.); între ele oscilează ticăloşii din U.D.M.R., care pîndesc să vadă încotro se înclină balanţa Puterii, spre a se lipi de noul cîştigător, aşa cum au făcut în ultimii 17 ani. În esenţă, aceste forţe formează clasa politică postdecembristă, sau, zis mai concis, CLEPTOCRAŢIA. Între cele două mari familii politice există, acum, şi un numitor comun: scursurile politice prelinse din P.D.L. în U.S.L., îndeosebi în P.N.L., de tipul lui Sorin Frunzăverde – proeminent satrap local –, sau al lui Cătălin Croitoru, insinuat în P.S.D., ca tip fiind meschin, insignifiant. Diferenţierea pe principi politice dintre partidele care au guvernat şi guvernează acum este doar o faţadă de a cărei demagogie s-a convins tot mai multă lume: esenţa cleptocraţiei este accederea politicaştrilor la Putere pentru a-şi însuşi resursele publice în folos propriu. Desigur, printre membrii unora dintre aceste partide, cum este P.S.D., se află şi oameni politici oneşti, şi l-am indicat frecvent chiar pe Ion Stan. Dar am serioase rezerve ştiinţifice că în cadrul A.D.R. s-ar afla politicieni oneşti, patrioţi, apărători ai interesului public. Cu privire la membrii P.D.L., îndeosebi, se poate aplica remarca lui Victor Ponta: „Pe ăştia nici dacă-i împuşti nu e suficient!“ Evident, aşa cum am mai spus, Victor Ponta a făcut o figură de stil, o hiperbolă, oarecum, deoarece, ca fost procuror, a avut pistolet în dotare şi, ca premier, ştie că, în ultima vreme, muniţia s-a scumpit foarte mult şi, apoi, ar fi risipă de cartuşe: mai ieftină ar fi spînzurătoarea şi, mai eficientă imagologic, tragerea în ţeapă! Actuala hărţuire a deputatului Ion Stan este, într-adevăr, cum dezvăluie, Vlad Dumitraş, în Cotidianul din 26 noiembrie a.c., „o execuţie politică“. Ca ex-preşedinte şi ca actual vicepreşedinte al Comisiei comune parlamentare de control a activităţii S.R.I., ca fost prefect, ca membru al Parlamentului etc., Ion Stan ştia de mult că persoana sa este sau trebuie să fie, prin forţa lucrurilor, urmărită informativ de Serviciile Secrete cel puţin pentru a fi protejat. Cu atît mai mult ar fi fost urmărit dacă ar fi fost suspectat de activităţi care ar fi adus atingere siguranţei naţionale, inclusiv sub specie penală. Luînd aceste consideraţii ca premisă axiomatică, conchidem că nu putea să comită asemenea fapte penale, care i se impută, evident, doar pentru a fi compromis. Apoi, ţinînd cont de incendiarele sale declaraţii politice demascatoare din Parlament, este absolut evident că este vorba de o înscenare ca acţiune de retorsiune a preşedintelui Traian Băsescu, în primul rînd, dar şi a clicii care se simte în pericol. Această formă de asasinat politic este preludiul celui fizic real, care îi va urma. Într-adevăr, acum s-a trecut la metoda Securităţii din anii 1950-1960 – condusă de echipele jüden-comuniste trimise de N.K.V.D. –, care se folosea de indivizi condamnaţi pe viaţă sau la ani grei de puşcărie pentru fapte penale ca instrumente docile spre a-i asasina în puşcărie pe condamnaţii politici consideraţi cei mai periculoşi (vezi cartea „DRUMUL DAMASCULUI. Spovedania unui fost torţionar“, de Doina Jela, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999). Aşadar, dacă actuala clică politică va reuşi să-l bage la puşcărie – prin presiuni asupra procurorilor şi judecătorilor corupţi sau coruptibili – pe deputatul Ion Stan, există riscul iminent ca el să fie asasinat în puşcărie, aşa cum, de exemplu, fusese asasinat Gheorghe Brătianu, în 1954, sau, generalul Emil Macri, în 1990. Fostul premier Adrian Năstase a scăpat, deocamdată, de acest risc, fiindcă el nu apucase să vorbească, precum Ion Stan, dar Adrian Năstase tot prezenta pericol, de aceea l-au „priponit la mititica“ pentru a-i „arăta pisica“, să facă „ciocul mic“. Într-un articol publicat în urmă cu vreun deceniu, ziarista Lelia Munteanu publicase un articol cu un titlul care devenise faimos şi care releva nivelul profund şi periculos la care ajunsese corupţia din Ju$tiţi€: „Decît să-ţi angajezi un avocat, mai bine îţi cumperi un judecător!“ (cf. Adevărul, nr. 3322, 19 februarie 2001, pag. 1). Apoi, tot cam atunci, şi într-un alt context al analizei, ziaristul Cristian Tudor Popescu îşi arăta temerea că, ţinînd cont de tendinţa accelerată pe care o luase, atunci, corupţia din justiţie, din politică, din economie etc., exista riscul apariţiei, şi la noi, a „escadroanelor morţii“, ca în ţările sud-americane Argentina, Brazilia etc. Acum am ajuns în situaţia limită de degradare a vieţii politico-economice întrevăzută de C.T.P. şi, de aceea, cred că nu ar trebui să ne temem de apariţia acestei forme de asanare radicală a corupţiei, dar ar fi chiar dezirabilă. Calea democratică a alegerilor a eşuat lamentabil – după cum s-a văzut inclusiv după ultimul referendum de demitere a preşedintelui Traian Băsescu –, iar alegerile din 9 decembrie vor fi şi ele furate. Ca atare, ultima soluţie este o revoluţie autentică, făcută de români în favoarea românilor, cu recuperarea suveranităţii şi demnităţii ţării, a averii ţării înstrăinate de guvernele postdecembriste şi cu pedepsirea radicală a vinovaţilor. Ca formă premergătoare a acestei revoluţii ar fi posibilă şi înfiinţarea „escadroanelor morţii“, care să-i lichideze pe corupţi, deopotrivă cu judecătorii, procurorii şi avocaţii corupţi care-i apără şi îi favorizează! A ne aştepta la succes democratic pe calea electorală actuală nu înseamnă decît a face o revoltă în genunchi. Fireşte, pentru evitarea unei asemenea eventualităţi, soluţia fericită ar fi ca electoratul să se prezinte la vot în proporţie de 99 la sută şi să aleagă o nouă clasă politică, dar în mod conştient şi nu să se lase cumpărat, ca pînă acum, cu un kil de ulei şi o pereche de cizme de cauciuc. Fiindcă o soluţie paşnică şi democratică precum în Islanda nu e posibilă cu actualul electorat român, de o incultură politică deplină şi, ca atare, de o totală lipsă a exercitării democraţiei. De aceea este imperios necesar ca la alegerile din 9 decembrie electoratul să aleagă numai candidaţii independenţi sau ai partidelor care nu au fost la guvernare. Cu excepţia, repet, a lui Ion Stan sau a altuia la fel de curajos şi cinstit ca acesta. Colonel (r.) Vasile Zărnescu