duminică, 9 septembrie 2012

PRESEDINTELE TSD,NICOLAE BANICIOIU:AVEM PROBLEME CU DEMOCRATIA IN ROMANIA!


Preşedintele Tineretului Social Democrat (TSD), deputatul Nicolae Bănicioiu, a afirmat, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al TSD, care a avut loc sâmbătă la Buzău, că se autodenunţă alături de colegii săi pentru implicarea în campania electorală de la referendumul pentru demiterea preşedintelui.
"Am fost printre oameni. Le-am solicitat acestora să voteze la referendum şi să voteze în favoarea demiterii lui Traian Băsescu. Şi da, le-am spus explicat oamenilor că, dacă nu se vor prezenta la referendum, vor rămâne cu Traian Băsescu în funcţia de preşedinte. Dacă aceasta este o infracţiune, atunci, alături de colegii mei din TSD, mă autodenunţ", a declarat Bănicioiu. Preşedintele TSD a susţinut că este inacceptabil pentru un stat democratic să fie considerată infracţiune faptul că un politician îndeamnă oamenii să meargă la vot. "Îndeamnă, şi nu 'instigă', cum în mod incorect s-a exprimat DNA. Votul este un drept legal, un instrument democratic de exprimare a opţiunilor politice. Dacă şi votul a ajuns să fie privit ca ceva reprobabil, care merită pedepsit sau evitat, atunci avem în mod cert o problemă cu democraţia în România", a adăugat Bănicioiu. El a precizat că TSD va continua să îndemne cetăţenii să-şi exercite dreptul de a vota, indiferent de opţiunile pe care aceştia le au şi este important ca alegătorii "să nu se lase intimidaţi şi să participe la procesele electorale pentru a-şi decide singuri soarta".

Niciun comentariu: