Fundaţia Societatea Civilă pentru Reforma Morală (SCRM) a depus o plângere penala împotriva lui Mircea Băsescu, în urma interceptărilor telefonice din rechizitoriul dosarului fostului şef al ANAF, Sorin Blejnar, de sprijinire a unui grup infracţional, din care reiese faptul că Băsescu îi solicita lui Blejnar să intervină în favoarea unui prieten de-al său, se arată în comunicatul de presă remis FACIAS.
Având în vedere notorietatea cazului Blejnar, precum şi complexitatea acestui dosar, SCRM solicită Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) extinderea cercetării penale şi asupra lui Mircea Băsescu pentru comiterea infracţiunii de corupţie.
Potrivit comunicatului de presă, SCRM îşi întemeiază plângerea pe art. 61 alin. (1) din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie: “(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţa sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu inchisoare de la 2 la 10 ani”.
Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) salută acest demers, i se alătură şi invită societatea civilă care doreşte să participe la această acţiune civică să semneze petiţia pe site-ul www.facias.org.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu