VINERI,România trebuie să plătească 33,8 milioane euro către UE.
România trebuie să plătească, vineri, 33,8 milioane euro către Uniunea Europeană, reprezentând plăţi de dobânzi şi comisioane din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor furnizate de Guvernul României, citate de Agerpres.
În total, România trebuie să plătească, în luna mai, suma de 201,4 milioane euro către FMI, UE şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD).
După plata de vineri, cinci zile mai târziu urmează ca România să achite două milioane de euro, reprezentând plăţi de dobânzi şi comisioane, către BIRD, iar o a treia plată, din luna mai, va avea loc pe 23 mai către FMI, suma ridicându-se la 165,6 milioane euro, din care 154,6 milioane euro sunt rambursări de rate de capital şi 11 milioane euro plăţi de dobânzi şi comisioane, conform sursei citate.
România trebuie să efectueze, în acest an, plăţi în valoare totală de peste 1,164 miliarde euro către FMI, UE şi BIRD. În primele patru luni din 2013, din suma totală datorată au fost achitate 227,1 milioane euro.
Rambursările sunt efectuate în contul pachetului financiar acordat României de creditorii internaţionali în anul 2009, care are o valoare totală de 19,95 miliarde de euro. Vârful de plată în cadrul acestui pachet este în anul 2015, când autorităţile trebuie să ramburseze 1,826 miliarde de euro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu