Aflată în plină campanie electorală pentru alegerile legislative din luna septembrie, în urma cărora ar putea deveni, din nou, cancelar al Germaniei, Angela Merkel a găsit unealta perfectă pentru atragerea de voturi: lupta contra șomajului în rândul tinerilor europeni.
Speriată de cotele inimaginabile la care a ajuns șomajul în rândul tinerilor, aceasta a anunțat că sunt necesare acţiuni urgente, inclusiv cheltuirea mai eficientă a fondurilor comunitare, pentru crearea de locuri de muncă, relatează Bloomberg.
„Trebuie să acţionăm rapid. Nu suntem un continent sărac şi trebuie să reuşim să facem progrese”, a declarat Angela Merkel în timpul unui congres al Partidului Creştin Democrat.
Potrivit politicianului, Germania analizează împreună cu partenerii europeni cum să fie cheltuite cât mai eficient fonduri UE de 6 miliarde de euro, după ce şomajul în rândul tinerilor a depăşit 50% în mai multe ţări membre.
Rămâne de văzut dacă anunțul Angelei Merkel va atrage destule voturi de partea ei, astfel încât, din septembrie, coaliția dintre Uniunea Creştin-Democrată (CDU) și Uniunea Creştin-Socială (CSU) să dețină în continuare majoritatea parlamentară, mai ales că, potrivit unui sondaj aceasta urma să obțină doar 41% din voturi.
Rezultatul i-ar permite grupării conduse de Angela Merkel să formeze cel mai mare grup parlamentar, însă nu și să formeze o alianță guvernamentală deoarece Partidul Liberal, un alt aliat al coaliției actuale, ar putea rămâne în afara forului legislativ, fiind cotat cu numai 4% din intenţiile de vot, sub pragul electoral.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu