El a mai spus că este de părere că Traian Băsescu are şanse minime de a reveni la Cotroceni.
"Şansele lui Traian Băsescu de a reveni la Cotroceni sunt minime, eu cred într-un verdict corect al Curţii Constituţionale", a spus Antonescu la Realitatea TV.
El a precizat că un astfel de verdict corect ar respecta spiritul legii şi realitatea.
Antonescu a ţinut să spună că nu se poate ca cei de la CC să invalideze referendumul cu cinci voturi la patru. "Nimeni nu va accepta aşa ceva", a spus Antonescu.
El a menţionat că nu crede că cei de la CC au discutat serios despre această variantă.
Preşedintele interimar a mai declarat că, din punct de vedere juridic, o să recunoască decizia Curţii Constituţionale, dacă e de invalidare a referendumului, dacă e dată cu şase voturi la trei, dar politic nu o va recunoaşte niciodată.
"Sigur că o să recunosc decizia aceasta, din punct de vedere juridic, pentru că politic nu o să o recunosc niciodată. Nu am cum să nu recunosc nicio decizie a Curţii sau al oricărui tribunal, pentru că, altfel, ne luăm cu ciomegele, Doamne fereşte!", a spus Crin Antonescu.
Despre faptul că şi Monica Macovei făcuse declaraţii privind posibile violenţe sociale, Antonescu a spus: "La doamna Macovei nici nu mă miră, eu însă sunt în minţile mele şi nu fac asemenea lucruri".
Antonescu: Subiectul acuzaţiilor de fraudă la referendum a apărut în urma vizitei lui Philip Gordon
Crin Antonescu a declarat, vineri, că subiectul legat de acuzaţiile de fraude masive la referendum a apărut în spaţiul public în urma vizitei la Bucureşti a reprezentantului Guvernului SUA, Philip Gordon.
Întrebat ce a vorbit cu Philip Gordon, Antonescu a răspuns că a văzut cu ochi buni vizita acestuia în România, considerând că este oportună, necesară, normală.
Antonescu a spus că subiectul legat de acuzaţiile de fraude masive la referendum a reapărut în spaţiul public în urma vizitei la Bucureşti a reprezentantului Guvernului SUA, Philip Gordon.
"Domnul Gordon a pus problema corect, principial şi - aici nu am avut nimic de comentat - a faptului că deznodământul acestui episod, al acestei crize, să fie unul a cărui legitimitate să nu poată fi pusă la îndoială (...). Evident, am discutat despre votul care s-a dat (...) Ce e de reţinut este că domnul Gordon în această întâlnire nicio secundă nu a pus problema ipotezei unor fraude masive", a spus Antonescu.
El a spus că înaintea acestei discuţii nu exista în spaţiul public discuţia privind fraudele la referendum. "Domnul Băsescu nu denunţase fraude masive", a spus Antonescu.
"În momentul în care declaraţia sa finală, care are începutul şi sfârşitul foarte corecte, foarte corecte, are acest pasaj, care vorbeşte despre «acuzaţii credibile de fraude masive», sigur că în momentul ăla am spus «Cu asta nu mai sunt de acord, nimeni nu a discutat despre asta şi nu s-a întâmplat aşa ceva»", a spus Antonescu.
Întrebat în legătură cu declaraţii mai vechi potrivit cărora ambasdorul SUA nu este echidistant, ci este de partea lui Traian Băsescu, Antonescu a spus că mai multe lucruri dovedesc aceste afirmaţii.
El a amintit că ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, l-a vizitat la MAI pe Ioan Rus când acesta a demisionat de la şefia ministerului.
"În momentul în care domnul Gitenstein îi propune domnului Philip Gordon, care a venit în această vizită, drept reprezentanţi ai societăţii civile din România, o listă în care apare, de pildă, institutul de politici şi practici creştine, sau, în fine, sau cum se cheamă, şi care funcţionează pe lângă PDL, şi nu inserează în această listă să spunem o organizaţie ca Pro Democraţia sau ca Transparency International (...) când cineva ca fostul preşedinte al României Emil Constantinescu, un preşedinte căruia Statele Unite nu au deloc de ce să îi poarte o amintire neplăcută (...) nu găseşte, deşi a dorit, un loc pe lista acestor interlocutori din societatea civilă (...) spune tot. În momentul în care văd aceste lucruri, îmi mai trebuie ceva?", a spus Antonescu.
El a spus, în sprijinul afirmaţiei că ambasadorul SUA este de partea lui Traian Băsescu, că a asistat la discuţiile la care Gitenstein intra "în detalii".
"Spunea că nu îl interesează motivarea Curţii Constituţionale, ci numai erata", a spus Antonescu, referindu-se la Gitenstein.
Philip Gordon, reprezentant al guvernului american, a declarat, luni seară, în timpul vizitei la Bucureşti, că SUA susţin cele 11 puncte redactate de CE la adresa autorităţilor de la Bucureşti, precizând că a auzit "ceea ce trebuia" de la oficialii români cu care a discutat, rămânând de văzut dacă aceştia vor respecta ce au spus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu