sâmbătă, 4 august 2012

MUGUR ISARESCU UNUL DIN COLONEII LUI BASESCU!


Ministerul Apărării Naționale a făcut publică o listă cu avansări în grad din 2011 şi 2012, în care au fost constatate nereguli, pe listă figurând guvernatorul Mugur Isărescu, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, liderul UDMR, Kelemen Hunor, procurorul general Laura Codruţa Kovesi, fostul şef ANAF, Sorin Blejna şi psihoterapeutul Aliodor Manolea.
Conform datelor comunicate de Ministerul Apărării, în 2012 au fost 205 cazuri de avansări sau acordări de grade în rezervă, iar în 2011 au fost 1.257 de astfel de cazuri. ”În toate situațiile a fost constatată nerespectarea conditiilor prevăzute în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare”, conform unui comunicat al MApN dat vineri publicității. Astfel, Mugur Isărescu a obținut în 2011 gradul de colonel, anterior fiind locotenent. Mihai Răzvan Ungureanu a fost avansat la gradul de colonel, anterior fiind locotenent maior. Procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi, a obținut gradul de locotenent-colonel, anterior fiind absolvent, iar Sorin Blejnar a fost avansat de la locotenent colonel la gradul de colonel. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a primit gradul de colonel, deși anterior era absolvent. Pe aceste liste apar mai mulți primari, deputați și secretari de stat.

Niciun comentariu: