miercuri, 23 mai 2012

PRESEDINTA PP-DD,SIMONA MAN NU ESTE DESCENDENTA MARESALULUI AVERESCU CARE A FONDAT PARTIDUL POPORULUI!


Preşedinta PPDD, Simona Man, acuzată de impostură.
PPDD nu este chiar ceea ce văd telespectatorii lui Dan Diaconescu pe micul ecran. Scandalurile se ţin lanţ în această formaţiune politică înfiinţată prin intermediul televizorului, după ce s-a epuizat „serialul” Elodia. Se contestă descendenţa Simonei Man Este sau nu este preşedinta PPDD, Simona Man, nepoata mareşalului Averescu, cel care a înfiinţat în perioada interbelică Partidul Poporului? Această întrebare survine în urma unui mare scandal înregistrat în filiala Prahova a PPDD. Ce s-a întâmplat aici, conform publicaţiei „Observatorul de Prahova”. Liderul local, Radu Socoleanu, şi-a manifestat nemulţumirea faţă de faptul că pe listele electorale ale PPDD ar fi fost propuşi candidaţi „la sugestia PDL şi USL”. Socoleanu ar fi precizat că „Dan Diaconescu nu contează, pentru că nu este preşedintele partidului”, iar despre Simona Man, cea care ocupă funcţia de preşedinte, Socoleanu ar fi spus că nu are ce discuta, pentru că „îi este îndatorată”. Conform publicaţiei prahovene, Socoleanu ar fi lăsat de înţeles că deţine o informaţie gravă despre Simona Man, concret, că nu ar fi nepoata mareşalului Averescu. Fizic este greu de crezut că este nepoată Dan Diaconescu a prezentat-o pe Simona Man ca fiind nepoata mareşalului Averescu pentru a justifica juridic preluarea numelui Partidului Poporului. Există însă unele semne de întrebare. Mareşalul Averescu a trăit între 1859 şi 1938. Este aproape imposibil fizic ca el să fie bunic al Simonei Man. Pentru că în acest caz Simona Man ar trebui să aibă minim 70 - 75 de ani, ceea ce nu este cazul. Nici calitatea de nepoată de vară, de soră sau de frate nu poate intra în discuţie, tot pe motiv de vârstă. În plus, în toate ieşirile publice, Simona Man nu a dat deloc amănunte privind descendenţa ei din mareşalul Averescu. Este antologică gafa făcută anul trecut, când, la o întâlnire cu alegătorii, Simona Man s-a prezentat astfel: „Sunt nepoata generalului Antonescu, pardon, Averescu, nu Antonescu”. Aici am fost în faţa a două confuzii: de nume şi de grad militar. Să nu fi învăţat lecţia prea bine Simona Man? Orice este posibil.

Niciun comentariu: