sâmbătă, 12 mai 2012

BOC ,CONSECVENT ZICALEI"HOTII STRIGA HOTII!"

PDL, consecvent zicalei "Hoţii strigă hoţii"
PDL, prin Emil Boc şi Cătălin Baba, au pornit o adevărată ofensivă - susţinută intens şi de presa aservită - împotriva actualului ministru al Educaţiei, Ioan Mang, pe care îl acuză de plagiat. În lipsa unei decizii a vreunei autorităţi care să arate clar că ministrul a plagiat, rămân însă doar acuzaţii, aşa cum doar acuzaţii au fost şi cele aduse fostului ministru al Educaţiei Cătălin Baba, cunoscut ca un apropiat al lui Boc. Acuzaţii pe care PDL, la pachet cu presa aservită au încercat să le minimalizeze sau chiar să le ascundă sub preş. Nu este exclus ca în cazul Mang o autoritate să decidă că acesta a plagiat, însă PDL pare cel mai puţin îndreptăţit să arate cu degetul. Apel la memorie În 2009, după numirea lui Cătălin Baba în funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei, Colegiul Senatului şi Consiliul Academic al Universităţii Babeş-Bolyai au elaborat o declaraţie în care acesta era acuzat de nepotism. "A încercat să-şi promoveze fără justificare rudele în funcţii didactice şi a fost oprit de către Rectorat. S-a asociat cu fostul rector de la Universitatea «Bogdan Vodă» pentru a-i promova nepotul, acesta luându-i la doctorat soţia. Şi-a adus în Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării cumnatul, care este medic, cu care îşi scrie lucrările, acestea fiind de fapt lucrări din domeniul sănătăţii publice", se preciza în comunicat. De asemenea, conducerea UBB l-a acuzat pe Cătălin Baba că nu are lucrări de unic autor (articole, studii, recenzii etc), "puţinele sale scrieri fiind în colaborare cu alţi autori". "Deşi norma didactică a lui Cătălin Baba cuprinde discipline din domeniul ştiinţelor politice şi politicilor publice, el se ocupă de discipline de sănătate publică, calificarea sa fiind de medic veterinar", se mai arăta în document. Baba a mai fost acuzat de conducerea UBB şi că, în anul 2005, când deţinea funcţia de decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării a UBB, a solicitat o derogare de medie, astfel încât să fie acceptate unele candidaturi pentru mai multe posturi în facultate, printre persoanele vizate fiind şi viitoarea sa soţie, Alina Cherecheş. Într-un alt comunicat al UBB din 2010, Cătălin Baba era acuzat că îşi foloseşte cumnatul pentru a-i suplini cursurile de Ştiinţe Politice, deşi acesta este absolvent al Facultăţii de Medicină. "Nepregătindu-se şi nelucrând în specialitate, Cătălin Baba îl foloseşte pe cumnat, Răzvan Cherecheş, angajat pe granturi de la guvern, pentru a-l suplini la cursurile de Ştiinţe Politice (acesta fiind, la bază, absolvent de medicină!). Prin adresa ANPODEPF (nr. 1.412 din 1 aprilie 2008), se atrage atenţia lui Cătălin Baba asupra «managementului defectuos» şi se invalidează decontul său pe un program angajat anterior «în familie», Ministerul Educaţiei solicitând restituirea banilor. Fiind numit la Cabinetul lui Emil Boc, în 2009, Cătălin Baba blochează scoaterea de posturi la concurs până nu i se face şi lui post de profesor universitar, ceea ce Rectoratul a refuzat, pregătirea lui fiind mediocră. Fiind numit la acel cabinet, Cătălin Baba cere, cu adresa nr. 296 din 7 mai 2009, să i se păstreze funcţia pe perioada în care vine la Cluj, cu toate că cererea este ilegală. Mai nou, cu adrese repetate (cea mai nouă este adresa nr. 132 din 15 aprilie 2010), presează Rectoratul să îi creeze specializarea «Politica sănătăţii» în facultate, pentru el şi cumnatul său - ceea ce Rectoratul refuză (cu argumentul ca UBB nu are facultăţi de medicină), fiind vorba de alt act de corupţie", se mai arăta în comunicatul Colegiului Senatului UBB, intitulat "Fraude repetate". Baba a replicat acuzaţiilor aduse spunând că acestea trebuie dovedite în faţa instanţei şi regretând "comportamentul neacademic, politizat şi iraţional" al rectorului Andrei Marga.

Niciun comentariu: