GRECII VOR ALEGE DUMINICA:AUSTERITATEA IMPUSA DE FMI SAU IESIREA DIN ZONA EURO!

În Grecia austeritatea merge la urne.

Obişnuiţi cu ajutoarele externe şi cu votul nu pentru ideologie, ci pentru cei care îi ajută material, grecii vor alege duminică între măsurile de austeritate impuse de FMI şi ieşirea din zona euro. Va fi cel mai disputat scrutin începând din 1974, care va marca un reviriment periculos al partidelor extremiste şi va decide viitorul monedei unice Criza economică şi corupţia din rândul clase politice au făcut ca sondajele să arate că în parlament vor intra nu mai puţin de zece formaţiuni (din cele 32 de formatiuni înscrise în cursă) faţă de doar cinci, la precedentele alegeri. Noile partide parlamentare extremiste vor fi marii câştigători ai alegerilor legislative din Grecia. Cu toate că dezbaterea electorală a fost dominată de situaţia economică, ea nu a intrat deloc în detaliile proiectelor de refacere economică. Alegerile de duminică vor fi un referendum privind acceptarea sau nu a condiţiilor ultimului împrumut (de 130 de miliarde de euro) oferit de UE şi FMI. Celor două partide aflate la putere, Pasok (socialist) şi Noua Democraţie (dreapta), le-ar plăcea să impunămiza "euro sau ieşirea din (zona) euro", subliniază analistul politic Georges Sefertzis, insă, pentru moment, ei nu reuşesc să facă acest lucru. Dinastiile politice, în cădere liberă Partidul Noua Democraţie (acuzat de falsificarea raportărilor financiare către Comisia Europeană în timpul ultimei guvernări) şi PASOK (partidul aflat la conducere în timpul caderii libere a economiei elene) sunt formaţiunile tradiţionale ale scenei politice de la Atena şi sprijină condiţiile grele impuse de UE si FMI. Lor li se alătură doar Alianţa Democratică, un partid care riscă să nu depăşească pragul electoral de 3%.. Începând de la restabilirea regimului democratic în Grecia, in 1974, conservatorii şi socialiştii au obţinut împreună între 70 şi 80% din voturile alegătorilor, însă acum sondajele indică o cădere pâna la sub 40%. Presa elenă abunda de aşa-zise sondaje secrete realizate de partidele politice. Unele dintre acestea arată că alegerile vor fi câştigate de Noua Democraţie-12%, Coaliţia Stângii Radicale (SYRIZA)-11%, PASOK-11%, Grecii Independenţi-10%, Partidul Comunist Elen-9%, Stânga Democratică-6% şi Zori de Aur-6%. Un alt sondaj, efectuat de o companie străină, arată că SYRIZA va câştiga, surprinzător, alegerile cu 15,18%, urmată de Grecii Independenţi-12,58%, Noua Democraţie, PSOK-8,88%, Partidul Comunist Elen-8,68%, Zori de Aur-7,38%, Stânga Democratică-5,62% şi ecologiştii greci. Noua Democraţie şi PASOK sunt considerate vinovate pentru haosul în care a intrat Grecia, dar şi pentru corupţia generalizată din ţară. Ambele partide au fost conduse de la crearea lor de dinastii politice (Karamanlis, Mitsotakis şi Papandreou) care au foslosit sistemul public ca pe o feuda menita sa asigure bunastarea celor loiali. „Votaţi cu Soula pentru a obţine un mic post”, era sloganul deputatei socialiste Soula Merenditi la alegerile din 2009, la debutul crizei. Doar liderii partidelor au renunţat în faţa unor personaje noi. Astfel, preşedintele PASOK a devenit Evanghelos Venizelos, un avocat care a fost numit de către revista The Economist “cel mai prost ministru de Finanţe” în anul 2011, atunci când a şi fost îndepărtat de la guvernare de actualul cabinet condus de tehnocratul Lucas Papademos. De partea cealaltă, Noua Democraţie a optat pentru Antonis Samaras ca lider, un personaj marginalizat în partid in anii '90. Samaras a fost coleg de cameră cu socialistul Giorgios Papandreou în timpul studiilor comune la Amherst College, în Statele Unite, unde şi-a luat licenţa în economie. El este recunoscut pentru convingerile naţionaliste, în special în ce priveşte Macedonia, o ţară care nu poate adera la NATO din cauza disputei cu Grecia privind denumirea statului. Neonaziştii, o alternativă creată de criza economică Schimbarea la faţa a celor două partide a fost timidă. Pe liste locul părinţilor a fost luat de copiii care trebuie să continue tradiţia politică. “Majoritatea parlamentarilor şi a miniştrilor sunt lupi bătrâni în arena politică greacă. Sunt plini de păcate şi de tot ceea ce a mers rău în ţară. Sunt vinovaţi şi oamenii ştiu asta”, spune Theodore Pelagidis, profesor de economie la Universitatea Pireu. “Familia mea a votat mereu cu Noua Democraţie. Din păcate ne-au dezamăgit şi acum vom vota cu Zorii de Aur. De fapt vrem ca partidele vechi să plece”, spune Nikos Karayannis, fost patron al unei companii de textile. Formaţiunea Zori de Aur a luat fiinţă în 1993, a fost implicată în acte de huliganism şi atentate în Atena, iar la alegerile din 1996 a obţinut 0,07% din voturi. Acum neonaziştii sunt creditati cu circa 6% din voturi. Ei au cucerit electoratul cu sloganuri precum “Străinii afară” sau “Gunoaiele să plece din ţară”. “Noi, grecii, suntem împotriva egalităţii între sexe. Pretinsa emancipare a femeii a dezorientat esenţa sa reală, maternitatea”, se arată pe site-ul partidului. Cât despre imigranţii din Afganistan şi Pakistan, site-ul este foarte sugestiv: “Este de preferat să-i aşteptăm cu un M16 în mână decât să-i găsim apoi printre noi înarmaţi cu kalşnikoave.” O parte a presei elene susţine că neonaziştii sunt sprijiniţi de cadre importante din poliţia elenă. Partidul Zori de Aur a reuşit să se ridice în dauna ultraortodcşilor din LAOS, creditaţi cu 4%. Mult mai bine cotaţi sunt Grecii Independenţi, de orientare populistă de dreapta, cotaţi cu 8% din voturi. Urmează apoi stânga elenă, compusă din Partidul Comunist (KKE) şi Stânga Democratică. Toate aceste formaţiuni nu au făcut parte din precedentul parlament (cu excepţia LAOS) şi acum resping termenii acordului de împrumut semnat cu UE şi FMI. Posibile scenarii postelectorale Busisess Insider susţine că Grecia va fi condusă după 6 mai de aceeaşi coaliţie dintre conservatori şi socialişti, în fruntrea căreia se va afla însă un alt lider. Având în vedere că pragul electoral este de 3% şi concurează 32 de partide, multe voturi se vor disipa, iar cele două mari formaţiuni for primi mai multe mandate decât ar indica-o voturile primite. Un alt scenariu este cel al unei guvernări de centru-dreapta, susţinută de o coaliţie a Noii Democraţii şi a Grecilor Independenţi, mai cu seama că liderul celor din urma este un fot membru important al conservatorilor. O ultimă posibilitate este o guvernare a Stângii Democrate şi a Grecilor Independenţi, care ar fi sinonimă cu părăsirea zonei euro de către Grecia şi ulterior şi de alte state din flancul sudic al UE. Acest scenariu este considerat însă puţin probabil de catre analişti. Tara socislismului pe credit Cei circa 8 milioane de alegători greci sunt prezentaţi de presa europeană drept cei mai greu atinşi de criza economică. Însă cu excepţia majorării TVA-ului cu 5% (în trei etape consecutive, pe parcursul a doi ani), a introducerii unor noi taxe pe proprietate şi a scumpirii generale a preţurilor, măsurile dure de austeritate au fost tergiversate de guvernele de la Atena. Grecii beneficiază încă de al 13 si al 14-lea salariu, pe carel iderii politici se feresc încă sa le anuleze. Prductivitatea muncii este mai mica decat in Spania si Portugalia, insa salariile grecilor sunt mai mari decat ale ibericilor. Noul guvern va trebui să opereze o reducere de 22% a salariilor bugetarilor, pentru a aduce salariul minim la valoarea celui din Portugalia, circa 500 de euro lunar. În cazul tinerilor sub 25 de ani, salariul va fi redus cu înca 10%, pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor, care a ajuns la 40%. În Grecia sunt 3 milioane de pensionari care primesc 14 pensii pe an, Pensia minimă din Grecia depăşeşte 450 de euro, fiind la nivelul salariului din Portugalia. UE şi FMI au cerut reducerea pensiilor de bază şi a celor suplimentare cu 15%. Noul guvern va trebui ca, până la finalul anului, să vânda compania energetică naţionala Hellenic Petroleum şi Loteria Nationala, alături de distribuitorul de gaze DESFA şi companiile de distribuţie a apei din Atena şi Salonik. Grecia a aderat la Comunitatea Europeană în 1981, fără ca înainte sau după aceea să fi recurs la privatizările efectuate în statele central şi est-europene care au dorit să se alăture UE în anii 2000. Angajaţii din companiile publice nu vor mai avea contracte pe termen nelimitat, ci pe cel mult trei ani. Dacă privim însă la costul muncii (salariile şi asigurările sociale), acestea reprezintă 54% din cheltuielile companiilor (în special al celor de stat, acolo unde se angajează clientele politică a celor doua "dinastii" din Grecia-Karamanlis şi Papandreou). În Portugalia, aceste costuri reprezintă doar 28,7%, iar în Germania doar 18,6%. Începând de la pensionarii Greciei şi până la tineri, alegătorii s-au bucurat de ajutoarele externe pe parcursul vieţii lor. În perioada războiului civil, Grecia a beneficiat de Doctrina Truman şi Planul Marshall, iar apoi de daspăgubirile de război plătite de fosta RDG. Guvernul nu are altă politică decât să medieze fără încetare ajutoarele straine folosite apoi pentru a se menţine la putere şi pentru a apăra interesele clicii de comercianţi şi bancheri. Guvernul este decis să apare cu tot preţul interesele sale, fără a fi preocupat că aceasta ar putea să coste întreaga ţară", spunea Paul Poter, şeful Comisiei americane pentru evaluarea situaţiei din Grecia, în perioada 1947-1948. Grecia nu este o democraţie decât din 1974, iar guvernele ultimelor decenii nu au instituit o economie de piaţă. Astăzi, ca şi în urma cu 40 de ani, statul angajează aproape 50% din populaţia activă. Nici măcar valul liberalismului care a dus la privatizările masive din Franţa şi Marea Britanie nu a atins Grecia, în anii '80, în ciuda apartenenţei la UE. Guvernul socialist al lui Andreas Papandreou a naţionalizat 230 de întreprinderi importante. Sfera privată număra acum doar mici afaceri de familie, cu sub zece angajaţi. Aceasta a fost perioada in care Atena s-a bucurat de fondurile comunitare oferite cu generozitate de Bruxelles, avand in vedere ca, la data aderarii Greciei, doar Irklanda era considerat un stat foarte sarac al Comunitatii Economice Europene. "În Grecia nu se votează pentru ideologie, ci pentru cei care te ajută material. Partidele politice sunt structurate în jurul marilor familii: fii, nepoţi, protejaţi care rămân fideli celor bătrâni. În sânul Pasok putem găsi oameni de extremă dreapta, dar care au rămas fideli tradiţiei familiei. Acest sistem clientelar, care sta la baza societăii, datează din secolul al XIX-lea şi de la independenţa", spune istoricul Nicolas Bloudanis, intervievat de Liberation.