duminică, 21 octombrie 2012

DEMISUL PENAL TRAIAN BASESCU IL IA PESTE PICIOR PE PREMIERUL PONTA:CRED CA-L DELEG SA RIDICE PREMIUL NOBEL!


Traian Băsescu nu a ratat ocazia să trimită săgeţi către premierul Victor Ponta după întrunirea cu liderii Uniunii Europene de la Bruxelles. Preşedintele a declarat că este posibil să îl delege pe premierul Ponta la ceremonia de la Oslo pentru ridicarea de către UE a Premiului Nobel pentru pace, eveniment la care au fost invitaţi şefii de state sau guverne din UE de către preşedintele Consililui European, relatează Mediafax.
Întrebat de jurnalişti dacă va merge la Oslo la ridicarea Premiului Nobel pentru pace, primit de UE, eveniment la care au fost invitaţi de către preşedintele Consiliului European şefii de stat şi de guvern din UE, Băsescu a răspuns, râzând: "Vreţi să mă împoponez cu un titlu pe care...? Ce am făcut eu pentru a obţine acest titlu? Cred că îl deleg pe domnul Ponta". Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, i-a invitat toţi cei 27 de lideri ai statelor europene să se meargă în decembrie la Oslo pentru înmânarea Premiului Nobel pentru Pace, acordat sâptămâna trecută Uniunii Europene. Joi dimineaţă, preşedintele PE, Martin Schulz, anunţase că va merge împreună cu şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi Herman Van Rompuy la Oslo pentru a ridica premiul Nobel pentru Pace decernat UE.

FOSTUL PREMIER ADRIAN NASTASE SI CANDIDATURILE CIUDATE ALE USL!


Fostul premier Adrian Nastase a scris sâmbătă, pe blogul său, că USL a pus pe listele de candidaţi "persoane dintre cele mai ciudate" sub pretextul obţinerii majorităţii parlamentare care să-l oblige pe Traian Băsescu să numească un premier de la actuala Putere, transmite NewsIn.
"Băsescu poate fi vinovat pentru multe, (...) dar vina lui principală este aceea de a fi generat, de-a lungul a 8 ani, enorm de multă antipatie şi chiar ură împotriva lui, iar acestea servesc, acum, drept justificare pentru adunarea în orice condiţii - a tuturor voturilor care să ducă la obţinerea a peste 50% din opţiuni, la 9 decembrie. Pentru atingerea acestui obiectiv, sunt incluşi, drept candidaţi, şi persoane din cele mai ciudate - ca preţ al atragerii acestor voturi suplimentare. În felul acesta, Parlamentul următorilor ani riscă să nu fie mai puternic, mai competent, mai eficient decâ cel actual", a scris Năstase. Fostul premier susţine că "goana" de a pune pe liste persoane care sa câştige mandatul cu peste 50% vine din preocuparea USL de a nu-i lăsa lui Băsescu, după parlamentare, altă opţiune decât numirea unui premier din partea USL. "Justificarea politică a nevoii de a obţine peste 50% din voturi, decurge din faptul că Băsescu nu este «bănuit» să acţioneze normal şi să desemneze, drept candidat de prim-ministru, reprezentantul partidului (alianţei) care a obţinut cele mai multe voturi/mandate. Din acest motiv, « goana» de a pune pe liste pe cei care pot să aducă, la 9 decembrie, voturile necesare", susţine Nastase. El se întreabă, în aceste condiţii, cum va arăta viitorul Parlament şi conchide că noul legislativ va fi "mai puţin capabil". "Ce se va întâmpla însă după aceea? Vor fi în Parlament suficienţi jurişti pentru a îmbunătăţi legislaţia şi a pregăti revizuirea Constituţiei? Vor fi suficienţi oameni de cultură pentru a explica faptul că politica, dar şi soarta unei naţiuni nu pot exista în afara culturii? Şi ar fi multe alte întrebări. Basescu ne va lăsa drept moştenire un stat destructurat, mai sărac şi cu o organizare parlamentară, în următorii patru ani, mai fragilă şi mai puţin capabilă să-şi exercite rolul prevăzut de constituţie - în plan intern şi în plan extern", a mai scris Adrian Năstase.

sâmbătă, 20 octombrie 2012

PROPAGANDA REGIMULUI BASESCU LOVESTE DIN NOU IN USL!


Logica și propaganda lui Traian Băsescu lovesc din nou. Președintele demis de români la referendum continuă să susțină că alții au decredibilizat România în ochii Europei și nu gașca lui din politică, servicii secrete sau justiție.
Băsescu a declarat vineri că poziţia României în UE este în prezent "fragilizată puternic" de evenimentele din vară, dar şi de atitudinea unora dintre politicieni români care au permis "fluierarea oficialilor europeni pe stadioane". "În ce situaţie credeţi că sunt eu la Consiliu, când acum două zile lideri ai UE au fost fluieraţi in corpore pe stadioane? (...) Poziţia noastră este şubredă în interiorul UE, cu o credibilitate fragilizată puternic şi de ce s-a întâmplat în vară şi de atitudinile unor lideri politici din România", a declarat Băsescu, la Bruxelles, după lucrările summit-ului Consiliului European. În opinia președintelui care a transformat în hârtie igienică votul românilor, țara noastră a făcut paşi înapoi chiar şi faţă de perioada de dinainte de aderare în privinţa credibilităţii. "Am făcut paşi înapoi prin atitudine", a afirmat Băsescu.

MINISTRUL AFACERILOR EUROPENE,LEONARD ORBAN :ROMANIA ARE O MARE PROBLEMA DE IMAGINE IN U.E.!


Leonard Orban: România are o mare problemă de imagine în UE.
România are o mare problemă de imagine în interiorul Uniunii Europene, a declarat vineri ministrul MAEur, Leonard Orban.”România are o mare problemă de imagine. După părerea mea, imaginea este mai rea decât realitatea. Din păcate, imaginea are efecte în deciziile pe care le iau decidenţii de la Bruxelles, atât la nivelul Comisiei Europene cât şi la nivelul Parlamentului European şi al Curţii Europene de Conturi. La această imagine am contribuit şi noi din plin”, a declarat Orban, la la conferinţa ”Problematica suspiciunilor de fraudă şi a conflictului de interese în domeniul achiziţiilor publice aferente proiectelor finanţate din instrumente structurale”. ”Această imagine negativă pe care o avem contribuie la o exigenţă sporită şi conduce permanent la un risc de întrerupere sau suspendare de plăţi. În momentul de faţă, oprirea transferului banilor de la Bruxelles pe baza unor cereri de rambursare transmise de partea română a condus la nişte dificultăţi bugetare însemnate, care ne pun în situaţia actuală ca să avem mari greutăţi să mai continuăm plăţile interne către beneficiari”, a mai spus oficialul român.

vineri, 19 octombrie 2012

ROMANIA CEA MAI SARACA TARA DIN LUME.SATRAITI BINE BASESCULE SI BOCII TAI DIN CAMARILA PORTOCALIE!


Averea populaţiei a scăzut cu 36% în România în perioada iulie 2011 - iunie 2012, cel mai abrupt declin din lume ca procent, potrivit unui raport realizat de Credit Suisse, citat de Mediafax.ro.
Analiştii băncii elveţiene au luat în calcul valoarea activelor financiare şi imobiliare (în cea mai mare măsură locuinţe) deţinute de gospodării, din care au extras datoriile. Activele din fondurile private de pensii sunt incluse în estimare, însă nu şi contribuţiile la sistemul public de pensii. De asemenea, indicatorul se referă numai la populaţia adultă. România este urmată de Ungaria (-25%), cu menţiunea că topul este selectiv, prezentând ţările care au printre cele mai abrupte scăderi şi creşteri în procente. Potrivit datelor BNR, cursul leu-dolar a urcat în perioada analizată cu 19%, de la 2,97 lei/dolar la 3,55 lei/dolar, erodând semnificativ valoarea în monedă americană a activelor deţinute de români. Datorită unui curs de schimb stabil în raport cu dolarul SUA şi unei creşteri de 11% a capitalizării de piaţă la nivel naţional, Columbia a reuşit cea mai importantă creştere a averii populaţiei în perioada analizată, de 16%. Algeria, Hong Kong, Peru şi Uruguay au înregistrat avansuri de peste 5%. Cele mai puternice scăderi au fost înregistrate în zona euro şi Europa de Est: Grecia, Franţa, Irlanda, Suedia, Italia, Finlanda, Cehia, Polonia, Portugalia, Spania şi Cehia au consemnat declinuri între 10% şi 20%, întrecute însă de România şi Ungaria. În raportul Credit Suisse se remarcă patru ţări care au înregistrat creşteri de peste 100 miliarde de dolari în privinţa averii populaţiei, în perioada iulie 2011 - iunie 2012, respectiv SUA (1.300 miliarde dolari), China (560 miliarde dolari), Japonia (370 miliarde dolari) şi Columbia (100 miliarde dolari). Cele mai puternice pierderi au fost înregistrate în Franţa (2.200 miliarde dolari), Italia (2.100 miliarde dolari), Germania (1.900 miliarde dolari) şi Spania (870 miliarde dolari). Scăderile din Europa sunt accentuate de evoluţia nefavorabilă a cursului de schimb faţă de dolar, pentru euro şi alte monede. Astfel, în euro, pierderile de avere din Germania reprezintă numai 50 miliarde euro, 148 miliarde euro în Franţa, 177 miliarde euro în Spania, respectiv 286 miliarde euro în Italia, notează Credit Suisse. Cursul dolarului faţă de euro a scăzut cu 16% în perioada analizată, de la 1,4264 dolari/euro la 1,2288 dolari/euro.

BASESCU FACE GALERIE LA DECERNAREA PREMIULUI NOBEL PENTRU "NEUROPENII"BARROSO-,SCHULTZ SI VAN ROMPUY!


Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cel al Consiliului european, Herman Van Rompuy, şi cel al Parlamentului European, Martin Schulz, vor merge împreună la Oslo pentru a ridica premiul Nobel pentru Pace decernat UE, a anunţat miercuri Schulz, informează Mediafax.
"Vom merge împreună, noi trei", a declarat Schulz, care tocmai se întâlnise la Paris cu preşedintele francez François Hollande, cu o zi înaintea unui nou summit european la Bruxelles. Preşedintele PE a precizat că s-a întâlnit marţi seara la Bruxelles cu Barroso şi Van Rompuy şi că decizia a fost luată împreună cu aceştia. Cine dintre cei trei va rosti discursul la Oslo la 10 decembrie?, au întrebat jurnaliştii. "Nu ştiu", a răspuns Schulz. "Pentru mine nu este foarte important cine vorbeşte acolo. Simbolul este ca cele trei instituţii europene să fie acolo", a afirmat el. Pe de altă parte, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, i-a invitat joi pe toţi cei 27 de lideri ai statelor membre să se deplaseze la Oslo pentru ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace acordat Uniunii Europene (UE), conform AGERPRES. Acest Premiu Nobel este ''o imensă onoare pentru ţările noastre, instituţiile noastre şi pentru cetăţenii noştri', a scris Herman Van Rompuy pe contul său de Twitter, la puţin timp după începerea summitului european de la Bruxelles. "Pentru a marca această ocazie festivă, sper că toţi şefii de stat şi de guvern europeni vor putea să participe la festivităţile de la Oslo din decembrie", a adăugat el. Acest Premiu Nobel este ''o imensă onoare pentru ţările noastre, instituţiile noastre şi pentru cetăţenii noştri", a scris Herman Van Rompuy pe contul său de Twitter, la puţin timp după începerea summitului european de la Bruxelles. "Pentru a marca această ocazie festivă, sper că toţi şefii de stat şi de guvern europeni vor putea să participe la festivităţile de la Oslo din decembrie", a adăugat el.

joi, 18 octombrie 2012

BELGIANUL WIFRED MARTENS,UNICUL CANDIDAT LA PRESEDENTIA PPE REALEAS MIERCURI SEARA!


Belgianul Wilfried Martens a fost reales miercuri seara, la Bucureşti, pentru încă un mandat de 3 ani la conducerea Partidului Popular European. Numărul voturilor exprimate de către delegaţii la congres a fost de 528, iar Martens, unic candidat, a fost ales cu 91% din voturi.
Wilfried Martens (76 de ani) este preşedinte al PPE din anul 1992, când a fost ales la Congresul de la Atena. La scurt timp după anunţul realegerii sale în fruntea PPE, fostul premier belgian Wilfried Martens a declarat că l-a desemnat secretar general al formaţiunii paneuropene pe Antonio Lopez-Isturiz, actualul titular al acestei funcţii. Joi, în a doua zi a Congresului PPE de la Bucureşti, popularii îi vor alege pe cei 10 vicepreşedinţi şi pe trezorierul partidului. Printre candidaţii la postul de vicepreşedinte se numără şi senatorul Anca Boagiu, vicepreşedinte al PDL. Ea este una dintre cele cinci femei care candidează pentru unul din aceste posturi, alături de ministrul de stat pentru afaceri europene din Irlanda, Lucinda Creighton, Rumiana Jeleva - fost ministru de externe al Bulgariei, Corien Wortmann-Kool, actual vicepreşedinte al PPE şi membru al Parlamentului European, şi Gintare Narkeviciute din Lituania, informează Agerpres. Pe lista candidaţilor se mai află comisarul european pentru piaţa internă şi servicii, Michel Barnier, propus de UMP din Franţa, comisarul european pentru politică regională Johannes Hahn, propus de OVP (Austria) şi comisarul european pentru industrie şi antreprenoriat, Antonio Tajani, susţinut de PdL Italia. PPE este cel mai mare partid politic european şi include în prezent 73 de formaţiuni din 40 de ţări, preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului European, 16 şefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană şi şapte din afara UE, 13 membri ai Comisiei Europene şi cel mai numeros grup politic din Parlamentul European..