vineri, 11 ianuarie 2013

PREMIERUL VICTOR PONTA :DANILET E PEDELIST PE FATA!


Premierul Victor Ponta a afirmat joi seară la RTV că judecătorul Cristi Danileț e singurul membru din CSM care este "politic pe față", fiind un "pedelist" care s-a afișat la manifestări anti-USL cu Monica Macovei.
"Singurul membru al CSM care e politic, care e pedelist și spune lucrul ăsta, e dl Dănileț (...) era la manifestări cu dna Macovei, lupta cu USL-ul. Eu vă spun sincer, într-un fel e mai bine în CSM, vă dați seama dacă încăpeți pe mâna dlui Dănileț să vă judece? Doamne ferește! Bine că e la CSM și nu judecă. Vă dați seama, să judece viața noastră? Să stea la CSM acolo, să spună ce îl iubește el pe dl Băsescu și pe dna Macovei, ceea ce este absolut inadmisibil. Vreau să vă spun că nu există nicio idee de independență a justiției dacă tu, ca judecător, stai toată ziua la televiziuni, întâmplător la televiziunile alea (care atacă USL. n.red.), să spui ce bun e un președinte și un partid și ce răi sunt ceilalți. Nu ai ce să cauți ca judecător, dacă vrei să ai opinii politice, ca dna Pivniceru, îți dai demisia din magistratură și te înscrii în partid", a declarat Ponta. "Nu există niciun membru (al CSM, n.red.) care să aibă legătură cu USL, singurul membru din CSM politic pe față e unul singur", a adăugat premierul. El a mai spus că este o "prostie" că lupta din CSM are resorturi politice şi că USL ar avea vreun amestec, el subliniind că este vorba de o luptă pentru putere.

joi, 10 ianuarie 2013

PREMIERUL VICTOR PONTA VA PREZENTA ELEMENTE DIN BUGETUL PE 2013!


Primul-ministru Victor Ponta va susţine astăzi, la ora 18,00, la Palatul Victoria, o conferinţă de presă privind elemente din bugetul pe 2013, alături de ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Premierul Victor Ponta a afirmat miercuri că va încerca să prezinte joi elemente referitoare la bugetul pe 2013 de o manieră inteligibilă pentru cetăţenii de rând, susţinând că la ora actuală bugetul este o "chestie ezoterică", neînţeleasă de plătitorii de taxe şi impozite.

miercuri, 9 ianuarie 2013

BASISTII DE LA RERALITATEA TV II CRITICA PE BASISTII DE LA ROTV CU PRIVIRE LA"DOCUMENTELE"PRIVIND FALSUL FIU AL MARELUI REGIZOR NICOLAESCU!


Realitatea TV a criticat în termeni aspri, marţi seara, cazul prezentării la România TV a “documentelor” privindu-l pe presupusul fiu al lui Sergiu Nicolaescu, plecând de la ancheta de presă pe acestă temă publicată, luni, de cotidianul.ro.
“Cine a profitat de urma morţii lui Sergiu Nicolaescu”, a fost unul dintre subiectele dezbătute, marţi seara, la Realitatea TV. Una dintre primele opinii a fost că “Nu e important cine e persoana care îşi arogă calitatea de fiu al lui Nicolaescu, e gravă fapta unui post de televiziune care a difuczat un document ce bătea la ochi prin lipsa de validitate”. Citând ancheta de presă a cotidianul.ro, o altă ideea fost că acea cronologie a derulării evenimentelor naşte întrebări. Jurnaliştii de la Realitatea TV şi cei de la România TV se cunosc foarte bine. Au lucrat cu toţii în postul de televiziune Realitatea TV din care s-a desprins Ro TV. Aşa că cei de la Realitatea TV au părut că ştiu destule din bucătăria internă a Ro TV. Drept pentru care s-a lansat o ipoteză privitoare la apariţia acolo a „documentelor” care ar fi atestat existenţa unui fiu şi care au fost trimise Judecătoriei Sectorului 1: „pare un scenariu prost făcut de cineva din ierarhia postului”. Asfel, au fost scoşi din discuţie realizatorii care au utilizat documentul. Concluzia a fost:”Păpuşarii sunt mai sus”. Cu ironie, li s-a transmis celor de la Ro TV: „Lăsaţi-vă de meserie!”. S-a afirmat în cadrul emisiunii, confirmând susţinerile cotidianul.ro că „la ora la care se spune că au ajuns documentele la Ro TV, nu este acces în instanţă, nu lucrează nimeni”. În plus, s-a constatat că s-au întrebuinţat „elemente puerile”. Toţi participanţii la emisiune au achiesta la ideea că nu se poate invoca scuza că „sub presiunea subiectului nu ai timp să verifici informaţia”. Realizatorii emisiunii au difuzatcodul deontologic al celor de la Ro care le cerea să garanteze corectitudinea unei informaţii. La un moment dat la Realitatea TV se pare că au venit intervenţii din partea celor de la Ro TV.”Trimit sms-uri în loc să lase ciocul mic”, au spus jurnaliştii de la Realitatea TV. Pentru Realitatea TV, „fonfleul de presă difuzat de Ro TV este grav”. Fonfleu, în jargonul de presă este text bazat de informaţii false sau neverificate. Prin telefon a intervenit Mircea Toma, directorul Agenţiei de Monitorizare a Presei, care a vorbit despre „pocinogul de presă” al celor de la RoTV. Într-o notă ironic-amară, Mircea Toma a remarcat:”Este o şansă că murit Sergiu Nicolaescu şi că cineva s-a gândit să facă şmecheria cu falsul, care trebuie anchtetată de cei în drept; Din păcate falsul a devenit un instrument de comunicare. Sunt subiecte inventate de la zero datorită nevoii de audienţă. E o victorie pentru presă moartea lui Nicolaescu. Jurnaliştii trebui să se uite cu precauţie la informaţiile oferite”. Realizatorii emisiunii s-au distanţat de o posibilă acuză legată de probabile poliţe vechi de plătit:”Nu atacăm instituţia, Ro TV: vorbim de caz nu de instituţie. Asemenea cazuri fac rău breselei. Nu poţi să nu sancţionezi asemenea derapaje”. S-a vorbit şi despre „vidul de autoritate” în reglementarea unor astfel de cazuri în interiorul profesiei: „CRP, aşa cum era pe vremuri, îşi făcea treaba”. Una dintre conluziile emsiunii de la Realitatea TV a fost chiar afişată pe ecranele televizoarelor: ”Moştenitorul lui Nicolaescu, fabricat pentru audienţă”. Realizatorii au spus cu amărăciune că nu au fost bucuroşi că au fost nevoiţi să prezinte şi să dezbată acest subiect iar ideea a fost că „cei care au făcut-o pentru rating ... să de ducă acolo unde le e locul”. Marţi seara, postul de televiziune care a rămas în Casa Presei după amintita sciziune, anunţa că va da detalii despre caz. În această situaţie se pune o întrebare interesantă: pe cine dă vina Ro TV ? P.S. Mircea Toma: E o şansă că a murit Sergiu Nicolaescu. Aduce în atenţia publicului falsul în presă SURSA: REALITATEA.NET Mircea Toma, preşedintele Agenţiei de Monitorizare a Presei, a vorbit, în cadrul emisiunii "Deschide lumea" de la Realitatea TV, despre falsurile apărute în presa românească după moartea lui Sergiu Nicolaescu. "Este o şansă că a murit Sergiu Nicolaescu şi că cineva s-a gândit să facă şmecheria asta cu falsul care, serios vorbind este un act foarte grav şi care ar trebui să fie anchetat de autorităţi competente. Este un noroc pentru că aduce în atenţia publicului un fenomen care este mult mai prezent în viaţa noastră decât am crede. La Agenţia de Monitorizare a Presei, am identificat anul trecut o listă consistentă de falsuri. Falsul este un instrument de comunicare care a devenit atât de frecvent încât ne modifică vieţile. S-a petrecut masiv în campania electorală, au fost persoane despre care s-au comunicat lucruri care nu aveau acoperire în realitate, erau făcute cu rea-intenţie. Acelea nu au fost atât de vizibile în momentul în care a fost demascat falsul, vocea celui care s-a plâns că nu e adevărat ceea ce se spune nu a avut audienţa pe care o are acum un caz care este legat de cometa căzătoare a lui Sergiu Nicolaescu. Publicul, la ora asta, este victima a două mari surse de falsificare a informaţiei. Sunt cele de interes politic sau economic, în care jurnaliştii modifică informaţia pentru că aşa le cere conducerea. Pe de altă parte, datorită nevoii de audienţă. Sergiu Nicolaescu a adus pâine pe masa presei. E o victorie că a murit. A atras atâta audienţă încât a asigurat salariile pentru o bună vreme", a spus Mircea Toma. "Vestea bună e că, cu acest prilej, mulţi telespectatori vor învăţa că trebuie să se uite cu mai multă precauţie la informaţiile care li se oferă", a mai precizat preşedintele Agenţiei de Monitorizare a Presei.

marți, 8 ianuarie 2013

PREMIERUL VICTOR PONTA SUSTINA CA JOI VA PREZENTA ELEMENTE DIN BUGETUL PE 2013 SI CA BUGETUL NU A FOST SECRETIZAT!


Premierul Victor Ponta va prezenta joi, în cadrul unei conferinţe de presă, elemente legate de bugetul pe 2013, care se vor constituit într-o "stare a naţiunii" care să arate ce datorii există din trecut şi ce măsuri trebuie luate în continuare.
"Joi voi prezenta, într-o întâlnire cu mass-media, şi prin intermediul dumneavoastră, nu bugetul de stat, pentru că pentru publicul larg că mă apuc să prezint capitole din buget nu cred că este soluţia bună, ci mai degrabă să prezint starea naţiunii, să arăt ce datorii avem din trecut, fără să încep să spun de vechea moştenire, ci pur şi simplu să prezint realitatea, să arăt ce lucruri putem să facem în actualul buget şi ce alte lucruri nu le putem face sau trebuie să le facem altfel. O prezentare eu nu ţin minte să o fi făcut în ultimii ani, uite ăştia sunt banii, asta trebuie să facem, astea sunt lucrurile pe care le putem face, lucrurile pe care nu le putem face. Mai ales că va fi o prezentare cu o perspectivă de patru ani, ce bani sunt în 2013, dar care sunt proiectele pe care le începem în 2013 şi putem să le terminăm în funcţie de alocările multianuale", a declarat premierul luni, la sediul central al PSD. El şi-a exprimat speranţa ca miniştrii de resort să fie gata până joi, astfel încât această prezentare să fie posibilă. Şeful Executivului a subliniat că bugetul nu a fost secretizat. "Joi sper să fie gata dl Chiţoiu, dl Voinea, colegii mei care lucrează să fie gata cu toate detaliile. Bugetul nu a fost şi nu va fi niciodată secretizat. Explic încă o dată, bugetul nu a fost niciodată şi nu va fi secretizat. Bugetul se trimite la fiecare parlamentar, la 588 de parlamentari, se pune pe site. Singurul lucru care n-a fost secretizat, ci trecut pe lista de confidenţial în aşa fel încât la discuţie au participat numai miniştri a fost un memorandum al d-lui Voinea legat de strategia noastră de discuţii cu FMI. Or o strategie n-o dai publică înainte de a negocia, e ca şi cum ai da cărţile din mână. Vor fi lucruri la care ţinem foarte mult în discuţia cu FMI, vor fi lucruri la care o să mai cedăm. O strategie de negociere nu e publică niciodată, pentru că e păcat, nu mai ai ce negocia dacă ai făcut public dinainte. Acela era doar un memorandum întocmit de dl. ministru Voinea legat de discuţiile pe care le vom avea în continuare cu partenerii noştri internaţionali. Şi nu era cazul să participe toţi consilierii, toţi... Nu mă tem de nimeni, dar sunt atent la toată lumea", a explicat premierul Victor Ponta.

luni, 7 ianuarie 2013

FOSTUL PREMIER ADRIAN NASTSE ATAC DUR:BASESCU SE PREFACE CA ESTE PROST?


Adrian Năstase: Băsescu se preface că e prost? ]
"La şedinţa de vineri a CSM, Băsescu le-a cerut membrilor CSM „opinia” în legătură cu aplicarea articolului 134 din Constituţie în ceea ce priveşte numirea şefilor Parchetelor. Pentru că el nu ştie la ce se referă. După ce a semnat, în 8 ani, peste 4200 de decrete prin care a schimbat sau a numit, în baza acestui articol şi a articolului 125, numirea sau schimbarea unor procurori şi judecători. După ce a pus-o, în 2005, pe Macovei să schimbe legea iniţiată, în 2004, de guvernul pe care l-am condus conform căreia CSM-ul propunea procurorul general şi procurorul şef al DNA, dând această atribuţie ministrului justţiei (adică lui Macovei), după ce a folosit această modificare a legii în cele două mandate ale sale pentru a numi şi re-numi şefii parchetelor, acum, Băsescu, nu mai ştie dacă modificarea de lege, pe care a promulgat-o, a fost sau nu constituţională! Poate trebuie să recurgem, din nou, la Curtea Constituţională, pentru a „clarifica” aceste aspecte?! N-ar fi mai simplu, pentru a elimina aceste „ambiguităţi”, în viitoarea Constituţie să se prevadă, simplu, că Băsescu face propunerile şi tot el numeşte şefii parchetelor?!" http://nastase

duminică, 6 ianuarie 2013

FOSTUL DEMOCRAT-LIBERAL CRISTIAN PREDA IL ACUZA PE VICTOR PONTA IN PROBLEMA INS!


Democrat-liberalul Cristian Preda a scris, sâmbătă, pe blogul său, că premierul Victor Ponta l-a demis pe șeful INS deoarece nu i-a iertat poziționarea sa de la referendum, atunci când a refuzat să “facă jocul politic al USL”.
Premierul Ponta l-a demis pe V.Voineagu, șeful Institutului Național de Statistică, fiindcă diferențele dintre estimările referitoare la PIB au fost mai mari decât se aștepta dottore. Nici Voineagu, nici ceilalţi membri ai INS nu au vreo vină. Specialiștii instituției au explicat: procedurile folosite în toate statele UE impun un calcul eșalonat pe 21 de luni, cu pași intermediari la 70 de zile și la 9 luni, cu date diferite, în funcție de resursele disponibile”, spune fostul prim-vicepreședinte al PDL. Cristian Preda îi încurajează pe membrii lumii profesionale a statisticienilor să intervină public, pentru a împiedica abuzurile șefului Guvernului. “Peste tot se fac ajustări. Fiindcă statistica nu e profeție. Premierul procedează abuziv. Probabil nu l-a iertat pe Voineagu, cel care, în august trecut, nu a abdicat de la demnitatea profesiei de statistician, pentru a face jocul politic dorit de USL. Era vorba, după referendum, despre modificarea, pe baza datelor parțiale de la recensământ, a listelor electorale, pentru ca prezența de 46% să fie declarată mai mare de 50%. Sper ca lumea profesională a statisticienilor să intervină public, fiindcă lupta cu știința a domnului Ponta pare să nu aibă sfârșit”, notează europarlamentarul. Premierul Victor Ponta a anunțat, vineri seara, că președintele Institutului Național de Statistică, Vergil Voineagu, a fost demis ca urmare a greșelii făcute de institut pe tema Produsului Intern Brut al anului 2011.

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

PPMT SI LAZSLO TOKES INTIGA MAGHIARIMEA CA ANUL 2013 ESTE ANUL AUTONOMIEI!


Preşedintele PPMT Toro Tibor şi vicepreşedintele Szilagyi Zsolt, însoţiţi de liderul spiritual Tokes Laszlo, au susţinut astăzi prima conferinţă de presă din acest an a partidului care a fracţionat comunitatea maghiarilor din Transilvania în pro şi anti UDMR, principala temă a conferinței de presă fiind aceea că „2013 va fi anul autonomiei pentru Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania”, transmite Bihoreanul.
Primul care a luat cuvântul la conferința de presă a PPMT a fost europarlamentarul Tokes Laszlo, care i-a “răstignit” public pe oponenţii politici din UDMR, numindu-i ”politicieni meschini post comunişti care nu slujesc comunitatea maghiară, ci propriile interese”. Într-un discurs plin de acuzații grave la adresa Uniunii, Tokes a spus că anul 2013 va fi “anul autonomiei pentru Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania”. Asta va însemna, concret, o campanie agresivă de “articulare a voinţei colective a populaţiei” din Ţinutul Secuiesc, pentru ca parlamentarii să ţină cont de dorinţa maghiarilor de aici de proclamare a regiunii ca “provincie istorică autonomă, cu statut special”. Tokes a arătat că autonomia Ţinutului Secuiesc ar putea fi obţinută prin mobilizarea oamenilor, forţând mâna guvernanţilor, prin mişcări colective şi manifestaţii stradale. Acesta a mai declarat că se va “încerca revitalizarea colaborării maghiaro-maghiare în cadrul Forumului de Mediere al Maghiarilor din Transilvania, pentru ca deciziile luate acolo să reprezinte cu adevărat interesele ungurilor din bazinul carpatic”, comentând că îi va fi greu, dar nu imposibil, să stea la aceeaşi masă de discuţii cu UDMR, în cadrul forumului de mediere. “I-am ierta, urmând exemplele biblice, dacă s-ar pocăi. Pentru că UDMR are nevoie acum de o curăţire sufletească personală şi principială. Din păcate, liderii de acum ai Uniunii, tineri sau în vârstă, s-au stricat. Sunt politicieni meschini tipic post comunişti, care nu slujesc comunitatea maghiară, ci numai propriul interes”, a mai spus europarlamentarul, făcând referire directă la pactul de colaborare semnat de UDMR cu USL în 1 octombrie 2012, al cărui text a fost făcut public abia joi. “Prin acest pact UDMR şi-a trădat propriul electorat, continuând practica minciunilor prin care a reuşit la fiecare alegeri parlamentare să ajungă la guvernare. Acum, însă, România are cel mai prost Parlament din ultimii 23 de ani”, a mai spus Tokes. La rândul său, preşedintele PPMT Toro Tibor a susţinut ideile promovate de Tokes, completând că “federalismul este viitorul politic şi naţional” al ţării. Potrivit acestuia, deşi nu a intrat în Legislativ, PPMT va încerca să îşi impună ideile de transformare a României din stat naţional unitar într-unul multinaţional cu provincii autonome “prin presiunea comunităţii maghiare care susţine ideile de autoguvernare”. Toro spune că partidul său va iniţia mai multe mişcări populare stradale în acest an, cu precădere în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, dar şi în alte judeţe unde este bine reprezentat în comunitate, precum Bihorul şi Satu Mare. Acesta nu exclude chiar ideea organizării unui nou referendum regional în Ţinutul Secuiesc, prin care regiunea să ajungă să fie recunoscută ca autonomă de restul ţării. Privitor la politica oponenţilor politici, liderul PPMT a caracterizat sec, dar acid, jocul făcut de UDMR. “Şi-au trădat electoratul, desconsiderându-l, doar pentru a ajunge la putere. Dacă pactul semnat cu USL ar fi fost cunoscut înainte de alegeri, altele erau rezultatele”, a spus Toro. Acesta a lăsat să se înţeleagă că într-o atare situaţie PPMT ar fi avut şanse să obţină pragul electoral, în vreme ce UDMR nu ar mai fi intrat în Parlament. Ultimul care a luat cuvântul, vicepreşedintele PPMT Szilagyi Zsolt, i-a somat public pe liderii Uniunii “să scoată la lumină adevăratul text, dar şi anexele secrete ale pactului semnat cu USL”. “Acest pact continuă să rămână secret, deşi a fost dat publicităţii”, a spus Szilagyi, susţinând că varianta pactului care a fost pusă în faţa opiniei publice “este un text cosmetizat”. În opinia lui Szilagyi Zsolt, varianta reală a pactului ar cuprinde şi “acţiunile de intimidare îndreptate în campania parlamentară din decembrie de Poliţie împotriva candidaţilor PPMT şi a electoratului maghiar din zonele unde partidul are susţinători şi ar fi putut surclasa UDMR”. Szilagyi a concluzionat că acest pact politic arată clar existenţa încă unuia prin care UDMR s-ar fi aliat cu Partidul Civic Maghiar. Viceliderul partidului lui Tokes a mai spus că deşi UDMR a reuşit să ajungă în Parlament atingând pragul electoral, “este de fapt sub pragul etic al reprezentativităţii comunităţii maghiare”.