Vladimir Putin a anunţat că Rusia şi SUA nu abandonează planul conferinţei de pace privind Siria. Acest lucru s-a hotărât în urma unei întrevederi între liderii celor două state, ce a avut loc luni. În timpul întâlnirii, Obama şi Putin au convenit de asemenea să organizeze un summit bilateral Rusia-SUA la 3 şi 4 septembrie, în Moscova.
Întrebat despre summitului G8 de la Lough Erne, în Irlanda de Nord, liderul rus a afirmat: “Am căzut de acord pentru a încuraja diferitele părţi să vină la masa negocierilor”. “Bineînţeles, opiniile noastre sunt divergente, însă avem cu toţii intenţia de a pune capăt violenţelor din Siria”, a mai adăugat acesta.
Barack Obama şi Vladimir Putin au adus în discuţie organizarea unei conferinţe de pace, intitulată Geneva 2, pentru a deschide negocieri între părţile beligerante din Siria. Această conferinţă este foarte puţin probabilă, în contextul divergenţelor şi a războiului neîntrerupt.
“Pentru a întări natura constructivă a relaţiilor noastre, anticipăm menţinerea de contacte regulate la cel mai înalt nivel şi organizarea unui summit SUA-Rusia la 3 şi 4 septembrie pentru a discuta împreună ansamblul chestiunilor bilaterale şi internaţionale”, au transmis cei doi printr-un comunicat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu