Aleksei Puşkov, preşedintele Comitetului pentru afaceri internaţionale în Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus), a declarat că imaginea preşedintelui SUA, Barack Obama, creată de-a lungul timpului, va fi distrusă în trei zile de bombardamentele asupra Siriei, a relatat duminică publicaţia electronică Vzglyad.
'SUA vor să bombardeze Siria trei zile. Aceste trei zile îi vor distruge lui Obama imaginea pe care şi-a făcut-o timp de mai mulţi ani', a scris Puşkov pe contul său de pe Twitter.
Presa internaţională a relatat anterior, citând surse apropiate Ministerului american al Apărării, că Pentagonul intenţionează să lanseze atacuri cu rachete şi cu bombe asupra teritoriului sirian timp de trei zile.
Potrivit acesteia, Pentagonul ar intenţiona să-şi intensifice operaţiunea: pe lângă atacarea Siriei cu rachete de croazieră de pe navele marinei americane, Statele Unite şi-ar putea utiliza, de asemenea, bombardierele. Mai mult, Casa Albă a solicitat Pentagonului o listă extinsă a ţintelor în Siria, suplimentar celor 50 deja convenite.
Surse diplomatice au relevat că, la ordinul personal al lui Barack Obama, comandamentul militar al SUA a revizuit planul în sensul extinderii şi al intensificării preconizatului atac în pregătire împotriva Siriei.
Unele media au informat că portavionul american Nimitz şi navele care îl escortează se îndreaptă spre Marea Roşie, unde, în cazul unui ordin, ar putea lua parte la operaţiuni militare împotriva guvernului sirian. În acelaşi timp, în vestul Oceanului Indian manevrează un grup naval, condus de portavionul Harry S.Truman.
În prezent, SUA şi aliaţii săi pregătesc un posibil atac împotriva Siriei, ca urmare a acuzaţiilor că forţele loiale regimului de la Damasc au utilizat arme chimice la 21 august într-un atac la periferia capitalei siriene, soldat cu sute de victime. Rusia consideră că vina atribuită armatei regulate siriene nu a fost dovedită. La rândul său, regimul de la Damasc atribuie rebelilor responsabilitatea utilizării substanţelor interzise
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu