George Bogdan: Marc, în ultimul raport MCV privind România, Comisia Europeană a atras atenția nu atât asupra situației justiției, cum a făcut-o în ultimii ani, cât mai ales asupra rolului mass media românești în raport cu justiția. Este o premieră. Pentru prima dată, presa este menționată ca potențial pericol pentru buna funcționare a instituțiilor democratice. În acest raport, Comisia Europeană ne spune că presa din România ar exercita presiuni asupra justiției, că anumiți magistrați români s-ar fi simțit «atacați» de către trusturi de presă, că s-ar foi simțit «hărțuiți» de către jurnaliști. Se știe că, din momentul în care ocupă înalte funcții publice, acești magistrați sunt în mod expuși criticilor presei. Ei sunt inamovibili, dar un imuni la dezvălurile jurnalismului de investigaţie.
Marc Gruber: Sunt surprins că cei de la Comisia Europeană au elaborat un astfel de document, fără să vorbească sau să se consulte cu toate organizaţiile de media, cu jurnalişti înşişi., bazându-se pe nişte mărturii care, constat,că sunt anonime, pentru că în raport nu apare nicio sursă fiabilă. Am fi vrut şi noi să ştim, să vedem și noi care sunt exemplele ale așa-numitor «atacuri». În raport un se menţionează aşa ceva. Apoi, trebuie să spunem că, de obicei, jurnaliştii, presa însăşi care suferă presiuni şi care sunt supuşi în general unor atacuri din partea autorităţilor, nu invers . Presiunile vin fie din partea puterii politice, fie din zona privată, comercială. Descopăr situaţia paradoxală în care Comisia europeană priveşte presa sau pe jurnalişti ca pe nişte ameninţări la adresa democraţiei. Presa are un rol mai degrabă pozitiv, fiind numită câinele de pază al democraţiei. Există destul de multe instrumente legale, fie că e vorba de codul civil, de codul deontologic al presei. Dacă cineva se simte ameninţat sau calomniat se poate adresa unei instanţe civile. Un poţi spune într-un raport al Comisiei Europene mass media este responsabilă de atacuri asupra magistraţilor. Aşa am putea inveta o lege pentru mecanicii auto care numai pentru faptul că pot fi bănuiţi că îşi jefuiesc clienţii. E absurd.
George Bogdan: Ai mai întâlnit cazuri de magistraţi din vreo ţară a Uniunii Europene care să se fi adresat ei direct Comisiei Europene cu plângeri, numai pentru faptul că s-ar simţit criticaţi sau «atacaţi» de către presă, pentru că s-ar fi simţişt hărţuiţi de jurnalişti ?
Marc Gruber : Nu. Există mereu persoane, fie că sunt magistraţi sau nu, care sunt criticate sau luate mai tare în vizor de către presă. Dar, atunci vorbim de cazuri individuale, private, între un jurnalist şi o persoană publică. Când cineva a fost ales pentru un mandat public, fie politic sau administrativ, trebuie să se aştepte la a fi expuşi mai mult atenţiei publice, eventualelor critici. Pot exista cazuri când se poate vorbi de derapaje ale presei. Dar sunt cazuri iyolate şi trebuie tratate individual.
George Bogdan: Oricum, cred că prima destinaţie a unei persoane care se simte, să zicem, «atacată», «calomniată» sau «hărţuită» de către jurnalişti din presă nu este direct Comisia Europeană, ci prima instanţă a unui tribunal civil.
Bineînţeles. Comisia Europeană este organismul care trebuie să se asigure că este respectată Carta fundamentală a drepturilor omului, în care sunt incluse libertatea presei şi pluralismul de opinii. Atunci intervine o problemă de ordin politic. Dacă legea unui stat membru al Uniunii Europene un respectă această cartă a drepturilor fundamentale, atunci, da, Comisia Europeană este obligată să intervină, dar în nici un caz un poate interveni în tratarea de cazurti individuale pe temă de mai mult sau mai puţin ton critic în presă. Nu există nicio bază juridică sau politică pentru aşa ceva.
George Bogdan: Pare că cineva vrea să sugereze în mod absurd că în România ar exista un conflict major între două puteri în stat: pe de o parte, puterea judecătorească, şi de celaltă, presa, deseori numită în mod exagerat «a patra putere» într-un stat. Cel ce are însă de suferit este până la urmă jurnalismul de investigaţie. Cine poate trasa limita de la care se poate spune că jurnalismul ar fi mers prea departe cu dezvăluirile sale?
Marc Gruber: Cel două puteri de care vorbeşti sunt două puteri de natură foarte diferită. Pe de o parte, există puterea judecătorească, care prin natura ei este o putere suverană, foarte bine reglată prin lege. De cealaltă parte, avem ceea ce se cheamă «a patra putere». Care se auto-reglementează pe ea însăşi prin coduri etice, care ar trebui să îşi traseze singură regilile profesionale prin decizia jurnaliştilor, a editorilor a radiodifuzorilor. Dar nu trebuie impusă o lege din partea statului care să decreteze ce trebuie şi ce un trebuie să facă presa, sau să includă noţiuni ca «defăimarea» sau «calomnia» în presă în zona unui cod penal.
George Bogdan: Au apărut recent în presa din România sugestiile lansate chiar de către un înalt magistrat care considera că poate ar fi fost mai bine ca insulta şi calomnia să nu fi fost dezincriminate, şi tratate de codul civil, ci că ar fi fost mai bine să fie trecute în codul penal la un capitol special denumit «delicte de presă». Nu întâmplător acest magistrat a fost ţinta unor critici din partea presei pentru anumite comportamente care trădau lipsă de imparţialitate politică.
Marc Gruber: Fie că este vorba de insultă, defăimare sau blasfemie (în anumite ţări se vorbeşte şi despre aşa ceva), tendinţa juridică a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, a Consiliului Europei, şi cea trasată de Cartea Fundamentală a Drepturilor Omului este clară: aceste infracţiuni trebuie depenalizate (deci, scoase de sub incidenţa codului penal). Acest lucru nu înseamnă că presa se bucură de impunitate. Dar pentru a penaliza anumite derapaje ale ei există codul de procedură civilă. Pot exista amenzi, anumite pedepse civile, dar un condamnări de drept penal. Auto-reglmentarea presei prevede ca atunci câmd un jurnalist greşete, un consiliu de etică, un corp profesional, îi poate spune să fie suspendat pentru o perioadă limitată, îi poate da un avertisment. Un tribunal civil poate da şi el o amendă. Dar în nici un caz un trebuie tratate aceste cazuri de către un cod penal.
vineri, 22 februarie 2013
MARC GRUBER ,DIRECTORUL FIJ DEMASCA CA RAPORTUL MCV PENTRU ROMANIA FACUT PE PLANGERI FALSE!
George Bogdan: Marc, în ultimul raport MCV privind România, Comisia Europeană a atras atenția nu atât asupra situației justiției, cum a făcut-o în ultimii ani, cât mai ales asupra rolului mass media românești în raport cu justiția. Este o premieră. Pentru prima dată, presa este menționată ca potențial pericol pentru buna funcționare a instituțiilor democratice. În acest raport, Comisia Europeană ne spune că presa din România ar exercita presiuni asupra justiției, că anumiți magistrați români s-ar fi simțit «atacați» de către trusturi de presă, că s-ar foi simțit «hărțuiți» de către jurnaliști. Se știe că, din momentul în care ocupă înalte funcții publice, acești magistrați sunt în mod expuși criticilor presei. Ei sunt inamovibili, dar un imuni la dezvălurile jurnalismului de investigaţie.
Marc Gruber: Sunt surprins că cei de la Comisia Europeană au elaborat un astfel de document, fără să vorbească sau să se consulte cu toate organizaţiile de media, cu jurnalişti înşişi., bazându-se pe nişte mărturii care, constat,că sunt anonime, pentru că în raport nu apare nicio sursă fiabilă. Am fi vrut şi noi să ştim, să vedem și noi care sunt exemplele ale așa-numitor «atacuri». În raport un se menţionează aşa ceva. Apoi, trebuie să spunem că, de obicei, jurnaliştii, presa însăşi care suferă presiuni şi care sunt supuşi în general unor atacuri din partea autorităţilor, nu invers . Presiunile vin fie din partea puterii politice, fie din zona privată, comercială. Descopăr situaţia paradoxală în care Comisia europeană priveşte presa sau pe jurnalişti ca pe nişte ameninţări la adresa democraţiei. Presa are un rol mai degrabă pozitiv, fiind numită câinele de pază al democraţiei. Există destul de multe instrumente legale, fie că e vorba de codul civil, de codul deontologic al presei. Dacă cineva se simte ameninţat sau calomniat se poate adresa unei instanţe civile. Un poţi spune într-un raport al Comisiei Europene mass media este responsabilă de atacuri asupra magistraţilor. Aşa am putea inveta o lege pentru mecanicii auto care numai pentru faptul că pot fi bănuiţi că îşi jefuiesc clienţii. E absurd.
George Bogdan: Ai mai întâlnit cazuri de magistraţi din vreo ţară a Uniunii Europene care să se fi adresat ei direct Comisiei Europene cu plângeri, numai pentru faptul că s-ar simţit criticaţi sau «atacaţi» de către presă, pentru că s-ar fi simţişt hărţuiţi de jurnalişti ?
Marc Gruber : Nu. Există mereu persoane, fie că sunt magistraţi sau nu, care sunt criticate sau luate mai tare în vizor de către presă. Dar, atunci vorbim de cazuri individuale, private, între un jurnalist şi o persoană publică. Când cineva a fost ales pentru un mandat public, fie politic sau administrativ, trebuie să se aştepte la a fi expuşi mai mult atenţiei publice, eventualelor critici. Pot exista cazuri când se poate vorbi de derapaje ale presei. Dar sunt cazuri iyolate şi trebuie tratate individual.
George Bogdan: Oricum, cred că prima destinaţie a unei persoane care se simte, să zicem, «atacată», «calomniată» sau «hărţuită» de către jurnalişti din presă nu este direct Comisia Europeană, ci prima instanţă a unui tribunal civil.
Bineînţeles. Comisia Europeană este organismul care trebuie să se asigure că este respectată Carta fundamentală a drepturilor omului, în care sunt incluse libertatea presei şi pluralismul de opinii. Atunci intervine o problemă de ordin politic. Dacă legea unui stat membru al Uniunii Europene un respectă această cartă a drepturilor fundamentale, atunci, da, Comisia Europeană este obligată să intervină, dar în nici un caz un poate interveni în tratarea de cazurti individuale pe temă de mai mult sau mai puţin ton critic în presă. Nu există nicio bază juridică sau politică pentru aşa ceva.
George Bogdan: Pare că cineva vrea să sugereze în mod absurd că în România ar exista un conflict major între două puteri în stat: pe de o parte, puterea judecătorească, şi de celaltă, presa, deseori numită în mod exagerat «a patra putere» într-un stat. Cel ce are însă de suferit este până la urmă jurnalismul de investigaţie. Cine poate trasa limita de la care se poate spune că jurnalismul ar fi mers prea departe cu dezvăluirile sale?
Marc Gruber: Cel două puteri de care vorbeşti sunt două puteri de natură foarte diferită. Pe de o parte, există puterea judecătorească, care prin natura ei este o putere suverană, foarte bine reglată prin lege. De cealaltă parte, avem ceea ce se cheamă «a patra putere». Care se auto-reglementează pe ea însăşi prin coduri etice, care ar trebui să îşi traseze singură regilile profesionale prin decizia jurnaliştilor, a editorilor a radiodifuzorilor. Dar nu trebuie impusă o lege din partea statului care să decreteze ce trebuie şi ce un trebuie să facă presa, sau să includă noţiuni ca «defăimarea» sau «calomnia» în presă în zona unui cod penal.
George Bogdan: Au apărut recent în presa din România sugestiile lansate chiar de către un înalt magistrat care considera că poate ar fi fost mai bine ca insulta şi calomnia să nu fi fost dezincriminate, şi tratate de codul civil, ci că ar fi fost mai bine să fie trecute în codul penal la un capitol special denumit «delicte de presă». Nu întâmplător acest magistrat a fost ţinta unor critici din partea presei pentru anumite comportamente care trădau lipsă de imparţialitate politică.
Marc Gruber: Fie că este vorba de insultă, defăimare sau blasfemie (în anumite ţări se vorbeşte şi despre aşa ceva), tendinţa juridică a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, a Consiliului Europei, şi cea trasată de Cartea Fundamentală a Drepturilor Omului este clară: aceste infracţiuni trebuie depenalizate (deci, scoase de sub incidenţa codului penal). Acest lucru nu înseamnă că presa se bucură de impunitate. Dar pentru a penaliza anumite derapaje ale ei există codul de procedură civilă. Pot exista amenzi, anumite pedepse civile, dar un condamnări de drept penal. Auto-reglmentarea presei prevede ca atunci câmd un jurnalist greşete, un consiliu de etică, un corp profesional, îi poate spune să fie suspendat pentru o perioadă limitată, îi poate da un avertisment. Un tribunal civil poate da şi el o amendă. Dar în nici un caz un trebuie tratate aceste cazuri de către un cod penal.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu