luni, 30 aprilie 2012

UN OFICIAL GREC II DA LENUTEI DE PLESCOI CU BRANDUL TURISTIC IN CAP!

Un oficial grec îi dă Elenei Udrea cu brandul turistic în cap
România trebuie să se promoveze şi să-şi creeze un brand turistic pe care în prezent nu-l are, a declarat Konstantinos Zikos, preşedintele Organizaţiei Naţionale Elene de Turism. ”Trebuie să studiaţi care sunt diferenţele dintre România şi alte ţări din zonă. Trebuie să scoateţi în evidenţă ceea ce vă diferenţiază de alţii. Şi noi facem acelaşi lucru, pentru că nu putem promova soarele şi marea, le au şi alţii, Spania şi Italia. Încercăm să promovăm ceea ce e specific nouă. Aveţi nevoie de promovare, aveţi nevoie de un brand pe care în prezent nu-l aveţi. Dar pentru asta e nevoie de timp, de idei inteligente”, a precizat Konstantinos Zikos, întrebat ce sfaturi poate da românilor pentru a-şi promova ţara. În opinia sa, ”Carpathian Garden” este doar un logo. ”Brandul se creează în timp. Dacă peste câţiva ani cineva se gândeşte la România şi îi vine în minte o experienţă frumoasă, atunci se poate spune că a fost creat un brand de succes”, a spus preşedintele Organizaţiei Naţionale Elene de Turism, care a participat sâmbătă la deschiderea sezonului estival, la Constanţa, la invitaţia preşedintelui ANAT, Corina Martin. În materie de sfaturi, Konstantinos Zikos crede că o idee bună ar fi organizarea unor city-breaks în Bucureşti, un oraş care i s-a părut minunat. O altă soluţie ar fi promovarea cluburilor şi a localurilor de distracţie din Constanţa, o atracţie mai ales pentru tineri, precum şi zonele montane şi mănăstirile. Dacă românii se duc în Grecia în concedii, reciproca nu este valabilă, întrucât românii nu-şi promovează obiectivele turistice în Grecia. ”Trebuie să vă promovaţi mult mai mult pentru a-i atrage pe străini să vină să vă viziteze. E o problemă de promovare, trebuie să le spui străinilor lucruri despre ţara ta pentru a o cunoaşte, pentru că aceştia nu o cunosc”, crede Zikos.

FERMERIERII OLANDEZI DETIN 35.000 DE HECTARE IN ROMANIA!

Olandezii deţin 35.000 de hectare de teren agricol în România
Investitorii olandezi exploatează în România în proprietate sau arendă sub 35.000 de hectare de teren agricol, adică sub 5% din suprafeţele controlate de străini pe piaţa locală. Interesul olandezilor pentru investiţiile agricole în România este însă în creştere în condiţiile în care fondul de investiţii Rabofarm, deţinut de Rabobank, una dintre cele mai mari bănci din lume, a reuşit într-un singur an în intervalul 2010-2011 să achiziţioneze ogoare româneşti de 20 de milioane de euro. Unul dintre motivele ce stau în spatele "setei" pentru teren românesc a investitorilor este preţul şi de 25 de ori mai mic decât aceleaşi suprafeţe din Olanda. Recoltele de grâu sau proumb, în creş­tere în fiecare din ultimii trei ani, care au ajuns să se numere printre pri­me­le cinci producţii pe această linie la ni­velul Uniunii Europene, au atras in­vesti­torii în agricultură ca un adevărat ma­gnet. Singura statistică în acest sens dată publicităţii la sfârşitul anului trecut de Ministerul Agriculturii arată că străinii exploatează prin intermediul firmelor înregistrate local 700.000 de hectare de teren. În bani, aceste investiţii se ridică la 1,5 miliarde de euro, potrivit calcu­lelor ZF, ce au în vedere un preţ mediu de 2.000 de euro/hectar.

duminică, 29 aprilie 2012

EMIL BOC TRAIESTE IN LUMEA SA DE VISE:NU MA GANDESC LA DEMISIE DE LA SEFIA PD-L!


Potrivit lui Emil Boc, congresele se fac la sfârşitul ciclului electoral, iar ciclul electoral se încheie în noiembrie.
"Nu avem în plan niciun congres", a declarat el, răspunzând unei întrebări. Întrebat dacă Gheorghe Ştefan şi Mihai Stănişoară i-au cerut demisia, Emil Boc a spus că nu este adevărat. "Nu mi-au cerut, nu mă gândesc la demisie, când va fi gata ciclul electoral vom lua deciziile necesare. Guvernul a fost susţinut de patru partide, îmi asum partea pentru PDL - am avut probleme la unii oportunişti, dar votul de ieri (vineri - n.r.) ne-a demonstrat că şi la un alt partener, minorităţi, unele voturi au fost pentru moţiune. Nu toţi din grupul minorităţilor au votat moţiunea", a afirmat Boc în conferinţa de presă în care şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat de primar la Cluj-Napoca. Boc a spus că responsabilitatea aparţine şi coaliţiei, reiterând că "prefera" un fair-play. "Aceasta e viaţa democratică, preferam un fair play, un partid care nu mai vrea să ne spună, Guvernul se retrăgea şi se oferea şansa unui nou guvern. Doar în Parlament, prin vot mascat secret, s-a văzut intenţia unor colegi. PDL se mobilizează în moment grele, când Năstase ameninţa cu desfiinţarea, Tăriceanu ne-a dat afară de la guvernare, PDL se mobilizează la greu şi adevăraţii PDL-işti se mobilizează la greu", a declarat el. Liderul PDL Radu Berceanu susţine, potrivit RFI, că întreaga conducere a PDL ar trebui să ceară organizarea rapidă a unui congres extraordinar, înainte sau după alegerile loale, precizând că problema este dacă echipa de conducere "va reuşi să facă măcar în opoziţie o performanţă mai bună". Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, vineri, că Emil Boc este şi rămâne preşedinte al PDL, precizând că niciun lider al formaţiunii nu i-a cerut acestuia să plece. Voinescu a spus că la sediul PDL are loc o întâlnire informală a liderilor PDL. Surse din partid spuneau însă că liderii organizaţiilor PDL din Mehedinţi şi Neamţ, Mihai Stănişoară, respectiv Gheorghe Ştefan, au cerut, vineri, demisia preşedintelui PDL, Emil Boc.

LENUTA DI'PLESCOI SPERIATA DE PURGATORIUL IN CARE A INTRAT CU PD-L!

PDL are şansa de a depăşi momentul dificil în care se află. Am ajuns aici pe mâna noastră. Fie ne-am asumat măsuri care ne-au costat enorm electoral, dar am dovedit astfel responsabilitate si competenţă la guvernare, fie am greşit. Am greşit că nu am comunicat suficient si nu am facut o permanentă informare a cetaţenilor cu privire la justeţea acţiunilor noastre. Am greşit că am susţinut oameni care au dăunat imaginii partidului prin incompetenţă ori prin faptele lor, mulţi dintre aceştia fiind preluaţi de la guvernarea Tăriceanu, ori de la PSD. În mod cert, aceştia vor găsi soluţia de a se lipi înapoi de USL. Am greşit că am acceptat traseismul. Dar mai ales am greşit că ne-am lăsat luaţi de guvernare şi am uitat să facem politică", scrie Udrea pe blogul personal, într-o postare intitulată "Tot răul spre bine!".
Ea aminteşte că Guvernul Ungureanu a căzut, iar PDL trece în opoziţie şi că aceasta se întâmplă "după zile întregi de trădări, zvonuri care au umplut media până la saturaţie, informaţii pe surse din tabăra opoziţiei sau a puterii". "Jalnic spectacol au oferit cei care s-au culcat seara pdl-işti şi, chinuiţi peste noapte de răsucirea principiilor ca mititeii pe grătar, s-au trezit dimineaţa susţinători ai USL-ului! Cât lichelism! Tot ce s-a afirmat în ultimul timp a fost uitat cu naturaleţe de aceştia ori de liderii USL, ca si când nu ar fi fost vreodată spus, că doar scopul scuză mijloacele în politică! Şi dă-i şi dă-i cu " ţărisoara mea", cum brusc au fost ei cuprinşi de revelaţia rolului pe care îl pot avea în istoria României, vânzându-se pentru un loc sigur de parlamentar ori pe promisiuni ieftine de orice fel", consideră liderul PDL Bucureşti. În opinia sa, demiterea, un act democratic altfel, nu aduce nimic bun ţării. " E un moment în care stabilitatea politică este esenţială pentru consolidarea credibilităţii României câştigată atât de greu şi cu atâtea costuri pentru cetăţeni. USL nu are idee ce are de făcut şi prin populismul lor cunoscut riscăm să distrugă toate efectele pozitive pentru economie obţinute de guvernarea Boc.(...) Am spus zilele trecute că dacă USL vine la guvernare, în şapte luni oamenii ne vor regreta. Guvernul lor nu va putea face nimic pentru asteptările uriaşe pe care populaţia le are, întâi pentru că tot ce se putea face am făcut noi, inclusiv am creat condiţii pentru refacerea salariilor bugetarilor şi apoi, pentru că ei nu vor avea timpul necesar şi contextul economic care să le permită", avertizează Elena Udrea. Ea apreciază totuşi că s-a făcut curăţenie în partid, care a scăpat astfel de trădători, rămânând cei care pot reporni motoarele partidului şi câştiga alegerile din toamnă. "O moleşeală şi o apatie specifice puterii ne cuprinseseră şi parcă nu ne mai interesa decât exercitarea ei pentru încă o zi. Într-un moment în care clasa politică, discursul politic au coborât atât de mult, când principiile lipsesc fără urmă iar oferta politicienilor este searbădă, respingătoare, populistă, demagogică sau se măsoară în pungi electorale, este nevoie de altceva. PDL are şansa istorică să indice un drum nou electoratului. Că ne place sau nu, cred că suntem obligaţi acum să pornim pe acest drum", conchide Elena Udrea.

sâmbătă, 28 aprilie 2012

PARLAMENTARII DE TIMIS,DUGULESCU SI DRAGULESCU NU AU MAI VOTAT MOTIUNEA ANTI-UNGUREANU!


Parlamentarii de Timiș, Dugulescu și Drăgulescu, s-au sucit și nu mai votează moțiunea. Scuzele pe care le invocă sunt de tot hazul.
Deputatul Marius Dugulescu a anunțat într-o conferință de presă, în urmă cu două săptămâni, că părăsește PDL pentru a se alătura PNL. Întrebat de DeCe News de ce nu votează moțiunea, a dat următorul răspuns:”tehnic, nici nu am trecut la PNL, doar am plecat din PDL. Dar asta nu înseamnă că am promis că voi susține moțiunea, ci doar că plec din PDL. Ca om de dreapta nu pot vota să plece Ungureanu, un om de dreapta, ca să vină un guvern de stânga. Deci nu am nicio obligație să votez moțiunea”. Vezi ce scuze penibile au ”trădătorii” moțiunii anti-Ungureanu Profesorul Ștefan Drăgulescu, care a semnat moțiunea, ne-a declarat că și-a retras semnătura după ce autorii textului au extins capetele de acuzare de la UMF Tg Mureș la probleme economice. ”Domnii de la Opoziție au modificat textul, care inițial avea doar 16 pagini. Pe acela l-am semnat, nu mai votez moțiunea, mi-am și retras semnătura. Merg cu Ungureanu, nu cu Băsescu, Ungureanu e altceva”, ne-a declarat prof. Drăgulescu.

GABRIE LOPREA( IZMANARU):UNPR VA DA VOTUL DE INCREDERE CABINETULUI PONTA!

Fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, a declarat, vineri seara, într-o intervenție telefonică la un post TV, că UNPR a votat întotdeauna pentru stabilitate, deci va vota Guvernul Ponta.
Gabriel Oprea: UNPR va da un vot de încredere Guvernului PontaPreședintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat într-o intervenție la B1 TV că întotdeauna partidul său a votat pentru stabilitate iar UNPR rămâne consecvent și va da un vot de investitură Guvernului Ponta.”Toți colegii vor vota pentru stabilitatea aceste țări”, a ținut să precizeze Oprea. De asemenea, Oprea a declarat că Ponta îi este și prieten și așteaptă de la PSD spijin în Parlament, așa cum Ponta i-a promis, pentru a trece legea impozitării marilor averi

vineri, 27 aprilie 2012

GHEORGHE CIUHANDU A RENUNTAT SA MAI CANDIDEZE PENTRU PRIMARIA TIMISOAREI!


După patru mandate la Primăria Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu nu va mai candida pentru al cincilea mandat, candidat din partea PNŢCD fiind desemnat, într-o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean, actualul viceprimar Adrian Orza.
Gheorghe Ciuhandu renunță la candidatura Primăriei TimișoaraÎn şedinţa BPJ de joi seară, Ciuhandu ar fi invocat motive familiale, însă şi-a asigurat colegii că nu se va retrage din politică, susţin aceleaşi surse. În anul 1996, Ciuhandu a fost ales pentru prima dată în funcţia de primar al municipiului Timişoara, cu 45 la sută din voturi. În 2000 a fost reales, în al doilea tur. În 2004, a devenit primar cu 60 la sută din sufragii, iar în 2008 a fost reales pentru a patra oară în funcţia de primar al municipiului Timişoara, din nou din primul tur de scrutin, cu peste 53 la sută din voturi.

BLAGA SE SCUFUNDA IMPREUNA CU BASESCU SI PD-L!

“Spre deosebire de alţii, eu nu sunt atât de surprins de anumite plecări din partid”, a declarat, joi seară la postul B1 Tv, preşedintele Senatului, democrat-liberalul Vasile Blaga, susținând că acestea nu sunt decât migrări spre alte zări, în speranța falsă de asigurare a unui loc ”mai călduț” în Parlament.
Blaga despre ”trădările” din PDL: Plecări spre alte zări”Guvernăm în cea mai dificilă perioadă după al Doilea Război Mondial. Am luat măsurile pe care le-am luat, ele au fost dureroase, sigur că oamenii au fost nemulţumiţi. Noi, conducerea partidului, nu am reuşit să explicăm foarte bine lucrurile acestea şi atunci, o parte dintre colegi, cei mai tineri, în speranţa, iluzorie după părerea mea, că îşi vor găsi un loc mai călduţ pentru a fi realeşi în Parlament, pleacă spre alte zări”, a susținut Vasile Blaga. Deși regretă faptul că printre cei care au decis să părăsească PDL se numără și “colegi cu experienţă în partid, oameni de 15 – 20 de ani în partid”, decizia lor nu poate fi numită decât ”trădare”, proporțională cu funcția deținută în partid. “Îmi pare foarte rău de fiecare om care pleacă, dar în toate situaţiile astea eu nu găsesc alt termen de a-i cataloga, este vorba despre trădare. Ea este cu atât mai mare cu cât funcţia pe care a avut-o în partid este mai mare”, a afirmat Vasile Blaga. Nereușind să găsească o explicație pentru trecerea lui Sorin Frunzăverde în tabăra Opoziției, președintele Senatului a explicat că, asemeni celor de la UNPR; atunci când un membru de partid nu se mai regăsește în ideologia respectivei formaţiuni, în măsurile luate, cel mai indicat este să plece şi să înfiinţeze un alt partid, precizând că el nu va părăsi PDL “Nu mă duc spre alte zări în speranţa de a-mi găsi un loc mai călduţ”, a afirmat democrat-liberalul Vasile Blaga.

joi, 26 aprilie 2012

PRESA BASISTA SCHIMBA MACAZUL .DACA TRECE MOTIUNEA SI USL ACCEPTA GUVERNAREA .SCAPA CINE POATE!


Dezertările din PDL şi mesajele de siguranţă transmise de liderii Opoziţiei au determinat presa Puterii să schimbe mesajul. În prejma altor moţiuni de cenzură discursul era unul optimist şi nu lua în calcul o eventuală cădere a Guvernului. Strategia s-a schimbat iar analiza se îndreaptă mai mult spre pagubele pe care le-ar provoca o eventuală guvernare USL-ului până la alegeri. În acest moment este acceptată varianta că actualul Guvern are mari şanse de a pica, dar se încearcă construirea unei imagini de conflict la nivelul Opoziţiei.
Presa Puterii schimbă macazul: Guvernul pică, dar USL nu vrea la PutereTonul presei favorabile Puterii s-a schimbat, de la “nu există nicio şansă”, la “Guvernul pică, dar USL nu vrea la Putere”. Presa Puterii conturează un conflict la nivelul USL. Ambiţiile electorale ale lui Crin Antonescu au dus Opoziţia în situaţia în care vor da jos Guvernul, dar pierderile pe termen lung ar fi greu cuantificabile şi tocmai de aceea USL nu ar dori la Putere acum Hotnews analizează poziţia PSD-ului care nu ar dori în acest moment ca Victor Ponta să fie premier, pentru a nu-i ştirbi din popularitate. Varianta avansată în acest moment este cea a unui guvern de tehnocraţi până la alegeri, dar controlat de USL. Acelaşi mesaj a fost preluat şi de voci importante din PDL. Elena Udrea recunoaşte că există şanse ca moţiunea să treacă şi cere ca funcţia de premier să îi fie oferită lui Ponta. Mesajul este unul de atac la liderii USL care au fost luaţi prin surprindere de valul dezertărilor din PDL şi ar gestiona cu greu o venire la Putere în acest moment. B1 Tv şi EVz conturează mesajul unui conflict deschis la nivelul USL. Poziţia este alimentată de declaraţiile lui Crin Antonescu care a spus că într-o coaliţie există mereu multe ambiţii. Strategia este de a lăsa impresia că liderii USL vor avea negocieri dure pentru a-şi împărţi posturile după venirea la Putere, iar un eventual eşc ar duce la ruperea alianţei, poate chiar mai devreme de alegerile din toamnă.

IOAN OLTEAN TRACTORISTU' PENAL SI SPAIMA DE MOTIUNE!

Ioan Oltean a declarat, miercuri, că în ceea ce privește trecerea moțiunii, la PDL se poate vorbi de un plan B, dar deacamdată ei au o liniște normală legată de această problemă.
Oltean despre moțiune: Avem o liniște normalăSecretarul general al PDL, la finalul unei şedinţe de campanie, întrebat dacă s-a discutat şi strategie pentru moţiune a declarat: “Evident că nu poate să treacă neobservat această temă, noi am analizat cu maximă atenţie cum stau lucrurile şi cred că nu vor fi probleme. Din analiza noastră rezultă foarte clar că la ora aceasta opoziţia nu deţine voturile necesare pentru a trece moţiunea de cenzură, în consecinţă avem, zic eu, nu linişte deplină, ci o linişte normală în ce priveşte dezbaterea moţiunii. Nu am avut o discuţie cu premierul (….), discuţiile cu premierul au loc în coaliţie, discuţiile azi s-au purtat la nivelul partidului pentru a ne asigura că oamenii noştri sunt cu certitudine neimplicaţi într-un vot în favoarea acestei moţiuni”, a răspuns Oltean. În eventualitatea căderii guvernului Ungureanu, Oltean a declarat: “Sigur, putem vorbi de un plan B, dar eu vă asigur la modul foarte serios că moţiunea nu va trece şi nu vrem să ne punem problema unui plan B sau A, atâta timp cât certitudinea noastră e una incontestabilă şi anume că moţiunea nu va trece, că Guvernul Răzvan Ungureanu rămâne să-şi continue misiunea”.

miercuri, 25 aprilie 2012

CATALIN CROITORU PD-L :VOTEZ MOTIUNEA!


Deputat PDL: Votez la moţiune. Nu sunt nici zombi, nici maimuţoi să stau în bancă
Deputatul PDL Cătălin Croitoru a declarat, marţi, că va vota la moţiunea de cenzură, spunând că a fost trimis de alegători în Parlament să voteze şi că nu este "nici zombi, nici maimuţoi" ca să stea în bancă, după cum a decis conducerea partidului. "Voi vota la moţiune, de aceea m-am dus în Parlament. Nu sunt nici zombi şi nici maimuţoi, să stau în bancă", a spus Croitoru, citat de Mediafax. El a adăugat că încă nu a luat o decizie cum va vota la moţiunea de cenzură, arătând că mai are timp până vineri să ia o hotărâre. Croitoru a mai spus că nu reprezintă o preocupare pentru el "plecarea sau neplecarea din PDL", dar a arătat că "sunt foarte multe lucruri anormale în partid care creează nemulţumiri". Deputatul a dat drept exemplu decizia PDL în legătură cu UMF Târgu Mureş, arătând că aceasta "i-a pus capac". "Foarte multe lucruri anormale sunt în partid şi creează nemulţumiri. Decizia în cazul Universităţii Târgu Mureş mi-a pus capac, pentru că îţi baţi joc de autonomia universităţii", a mai spus deputatul PDL.

PANDELE PLEACA DE LA IZMANARU SI CANDIDEAZA DIN PARTEA USL!

Pandele se întoarce în PSD și candidează din partea USL.
Florentin Pandele va candida sub sigla USL, din partea PSD, pentru un nou mandat la primăria Voluntari, a anunțat liderul organizaţiei social-democrate Ilfov, Robert Negoiţă. "Având în vedere informaţiile vehiculate în aceste zile privind posibila candidatură a primarului Florentin Costel Pandele pe listele USL fac următoarele precizări: Excluderea din PSD a domnului Florentin Costel Pandele a fost o mare greşeală. Florentin Costel Pandele va rămâne în PSD şi va candida pentru un nou mandat la Voluntari sub sigla USL din partea Partidului Social Democrat", se arată într-o declaraţie de presă a preşedintelui PSD Ilfov, Robert Negoiţă, remisă, marţi, agenției MEDIAFAX. Anterior anunțului lui Negoiță secretarul general al PSD Ilfov, Mihai Barbu, dezminţea într-un comunicat negocierile cu Pandele. Mai mult, acesta își anunțase candidatura din partea PSD la Primăria Voluntari, iar acum spune că nu are de gând să renunțe. Florentin Pandele era vicepreşedinte al UNPR.

marți, 24 aprilie 2012

TURCIA BLOCHEAZA PARTICIPAREA ISRAELULUI LA NATO!


Turcia a refuzat să accepte participarea Israelului la summitul NATO, care se va desfăşura pe 20 şi 21 mai la Chicago, întrucât autorităţile israeliene nu au prezentat scuze pentru moartea mai multor cetăţeni turci în anul 2010, în urma atacului marinei israeliene asupra unor ambarcaţiuni ce se îndreptau către Fâşia Gaza, transmite AFP care citează un oficial turc.
"Nu ne-am dat acordul în această chestiune', a afirmat acest oficial sub acoperirea anonimatului, reamintind că 'NATO este o alianţă din care Israelul nu face parte'. 'Nu considerăm că Israelul trebuie să ia parte la acest forum", a adăugat el.

RIDICAREA IMUNITATII LUI LASZLOLO BORBELY VA FI DISCUTATA MARTI!


Ridicarea imunităţii lui Borbely, supusă la vot marți.
Camera Deputaţilor va decide în şedinţa de marţi, prin vot, asupra cererii de începere a urmăririi penale a fostului ministru al Mediului Laszlo Borbely, a anunţat, luni, secretarul Camerei Dumitru Pardău. Comisia juridică a decis, în urmă cu două săptămâni, cu şapte voturi "pentru" şi trei "împotrivă", să întocmească un raport favorabil solicitării de începere a urmăririi penale a lui Laszlo Borbely. DNA a sesizat procurorul general să solicite Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru obţinerea cererii de urmărire penale faţă de Laszlo Borbely, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată. Pe 5 aprilie, Laszlo Borbely a demisionat din funcţia de ministru al Mediului, declarând că a decis să îşi dea demisia deşi nu are motiv să demisioneze.

ROBERT DE NIRO REVENIRE IN ROLUL DIN MIDNIGHT RUN!

Robert De Niro, revenire în rolul din Midnight Run.
Robert De Niro îşi doreşte o reîntoarcere la rolul din comedia "Midnight Run" (1988), anunţând că se lucrează deja la un scenariu pentru o continuare a celebrului film, conform starpulse.com, potrivit Agerpres. În acest film Robert De Niro juca rolul unui vânător de recompense pe urmele unui "consilier economic" căutat deopotrivă de Mafia şi de FBI. "Cineva a venit la mine, un tânăr scenarist, şi mi-a spus că a lucrat la o continuare a acestui film. M-a întrebat dacă nu vreau să o citesc, iar eu am acceptat. În prezent scenariul este în curs de finalizare şi după aceea trecem la filmări", a declarat celebrul actor.

luni, 23 aprilie 2012

CRIN ANTONESCU LIDERUL PNL:LIBERALII NU RENUNTA LA CANDIDATURA LUI RARES MANESCU IN SECTORUL 6!


Crin Antonescu a afirmat la Realitatea TV că liberalii nu renunţă la candidatura pentru sectorul 6 şi speră în continuare că la Bucureşti se va alege varianta candidaturilor comune. Antonescu: Liberalii nu renunţă la candidatura Sectorului 6.
”Mâine avem reuniunea care va definitiva acest subiect. Aştept foarte liniştit ziua de mâine, odată pentru că nimeni nu-l contrazice pe Victor Ponta atunci când spune categoric e mai bine să candidăm, să avem candidaturi comune, din raţiuni strict electorale. Un vot într-un singur tur este evident că primarul actual al sectorului 3 sau al sectorului 6 primesc din partea noastră o mare şansă dacă avem candidaturi separate. Eu sper că mâine vom avea deja soluţia cu candidaturi comune şi încă o dată o spun: nu este deloc un capăt de ţară (dacă se va candida separat, n.r.)”, a afirmat el. Liberalul spune că PNL nu renunţă la susţinerea lui Rareş Mănescu. “Eu n-aş dori să discut aici despre subteranele acestor negocieri, mai ales că lucrurile sunt clare. Am discutat, am spus cum ni se pare nouă cât se poate de echitabil şi cu mari şanse de câştig cu candidat PSD la sectorul 3 şi candidat PNL la sectorul 6. Din cât constat nu e vorba de o chestiune între noi şi PSD, ci e vorba de susţinerea lui Ponta pentru un candidat PC. Mâine veţi avea rezultatul. Nu renunţăm la candidatura PNL la sectorul 6, care candidatură va fi ocupată de Rareş Mănescu, care este un om care nu poate fi împiedicat să câştige sub culorile USL”, a subliniat co-preşedintele USL.

BANCILE GRECESTI DIN ROMANIA SIFONEAZA DIN DEPOZITE PESTE 1 MILIARD DE EUROI!

Băncile elene au mai puţine credite în bilanţuri, iar din depozite le-a plecat 1 mld.de euro.
Scăderea bilanţurilor, a vânzărilor de credite şi implicit a veniturilor a forţat băncile greceşti să închidă zeci de unităţi şi să concedieze câteva sute de angajaţi. Cele mai mari patru bănci cu acţionariat elen, Alpha Bank, Bancpost, Piraeus şi Banca Românească, aveau la sfârşitul anului trecut un volum total al creditelor acordate de 11,5 miliarde de euro, în scădere cu echivalentul a 800 mil. euro faţă de 2010, potrivit datelor publicate de băncile-mamă la Atena, scrie zf.ro. Scăderea bilanţurilor vine în contextul în care sursele de finanţare au fost mai puţine, afectând capacitatea băncilor de a da credite noi. Depozitele atrase de cele patru bănci de la clienţi s-au redus cu echivalentul a 1 mld. euro şi au ajuns la 4,7 mld. euro chiar dacă acestea au primit directive clare de la băncile-mamă de a atrage mai multe resurse locale.

duminică, 22 aprilie 2012

SENATORUL PD-L PETRU FILIP IL ATACA PE MRU PENTRU DECLARATIILE SALE "PENELISTE!"


Declarația lui Ungureanu irită spiritele în PDL Un senator PDL îl taxează pe premier.
Senatorul PDL Petru Filip a aruncat câteva săgeți la adresa premierului Mihai Răzvan Ungureanu, care în ultimele zile dă „târcoale” PNL. Premierul declarase într-o intervenție televizată că se consideră în continuare membru PNL şi că nu s-a gândit să demisioneze din acest partid şi nici să se înscrie în PDL. „Deocamdată aparţin altui partid în calitate de membru autosuspendat.Autosuspendat înseamnă că nu sunt în partea cu activitatea militantă a partidului. Eu nu mai plătesc nici cotizaţia”, a spus Ungureanu. Prezent vineri în emisiunea Jurnalul de noapte de la Digi24HD, senatorul PDL l-a taxat pe premier, precizând că declarația șefului guvernului irită spiritele în cadrul PDL și chiar dacă nu se spune acest lucru, cel puțin se găndește la nivelul conducerii partidului: „Părerea mea este că afirmația repetată legată de aparteneța la Partidul Național Liberal e o greșeală pe care o face premierul, pentru că, deocamdată, că place, că nu place, este (n.n- la guvernare) cu susținerea unei coalițiii din care nu face parte PNL”, a precizat senatorul PDL.

IOAN OLTEAN SECRETARUL GENERAL AL PD-L,MANDATAR PE O PARTE DIN AVEREA NEJUSTIFICATA A CRINUTEI DUMITREAN!

O parte din averea nejustificată a fostului președinte al ANRP, Crinuța Nicoleta Dumitrean, care a fost folosită pentru achiziționarea unor terenuri în Ilfov, a fost mandatată de către deputatul democrat-liberal Ioan Oltean, potrivit RTV.net.
Ioan Oltean, mandatar pentru o parte din averea nejustificată a Crinuței Nicoleta DumitreanDin raportul întocmit de Agenția Națională de Integritate reiese că în 2006, Crinuța Dumitrean a câștigat 47.000 de euro, dar a cheltuit, în mare parte, pe terenuri în Ilfov, 70.000 de euro. Potrivit documentelor exclusive deținute de România TV, o parte din aceste terenuri achiziționate de Dumitrean a fost dobândită pe semnătura la notar a deputatului PDL Ioan Oltean, care a recunoscut tranzacțiile. Tranzacțiile imobiliare intermediate de Ioan Oltean pentru Crinuța Dumitrean sunt numai o parte din afacerile cu terenuri derulate de fosta șefă de la Restituirea Proprietăților. Cele mai multe cumpărări de terenuri s-au produs în doi ani: 2006 și 2009. 2006 a fost anul în care Dumitrean a fost numită director la Agenția de Plăți și Intervenții Pentru Agricultură. Iar în 2009, Crinuța Dumitrean a fost numită vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Urmare a faptului că fostul președinte al ANRP, Crinuța Nicoleta Dumitrean, nu poate justifica peste 150.000 de euro în perioada exercitării funcţiilor de preşedinte al ANRP, director general adjunct al INA şi director în cadrul APIA, ANI a dispus sesizarea Comisiei de Cercetare de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate de către aceasta.

sâmbătă, 21 aprilie 2012

REGINA ELISABETA A-II-A A MARII BRITANII IMPLINESTE AZI 86 DE ANI.VA FI SARBATORITA LA BUCURESTI!

Împlineşte 86 de ani Regina Angliei, sărbătorită la Bucureşti.
Biserica Anglicană şi comunitatea engleză din România organizează un bal sâmbătă, la ora 7.30, la Hotel Hilton, în onoarea reginei. Printre participanţi se numără şi ambasadorul Angliei. Pentru a marca ziua sa de naştere, în anii trecuţi, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a asistat la ample parade militară, în cadrul ceremoniilor oficiale organizate cu această ocazie. Conform tradiţiei, regina primeşte în fiecare an onorul trupelor britanice, singura excepţie fiind în 1955, când participarea sa a fost anulată din cauza unei greve a angajaţilor căilor ferate. Ceremoniile au fost instituite pentru ca monarhii britanici, a căror zi de naştere este iarna, să poată asista la evenimente organizate în aer liber în cursul verii şi au loc întotdeauna într-o zi de sâmbătă din iunie. Ziua de naştere a reginei Elisabeta a II-a este pe 21 aprilie. Elisabeta a II-a i-a succedat la tronul Marii Britanii, tatălui său, George al VI-lea după moartea lui în 1952, la vârsta de 26 de ani. Regina este recunoscută drept conducător suprem în 16 state independente şi teritoriile acestora. Majoritatea îndatoririlor sale sunt mai degrabă onorifice, iar o parte din atribuţiile de suveran au fost cedate copiilor săi, din cauza vârstei care nu îi mai permite să joace rolul principal pe scena politică.

ALEGERILE DIN GRECIA.TRAIASCA NEPOTISMUL!

Alegerile din Grecia Sistemul social european a murit, trăiască nepotismul.
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, declara în februarie pentru The Wall Street Journal, că „modelul social european a murit”, aceasta însemnând că siguranţa locului de muncă şi securitatea socială sunt deja concepte ale trecutului. „Nu mai este posibil compromisul între reformele economice şi austeritatea fiscală. A rediscuta despre obiectivele bugetare ar ducela o reacţie imediata a pieţelor”, spunea Draghi, cel care a împrumutat 1.000 de miliarde de euro băncilor private europene, la o dobândă de 1%. În Grecia, ţară supusă unui program privatizare forţată a economiei, reduceri ale salariilor şi a numărului de angajaţi din sistemul bugetar, modelul social european pare sa nu fi murit, cel puţin în rândul partidelor politice. Iată cum decurge procesul de primenire în partidele din Grecia, cu două săptămâni înaintea alegerilor legislative anticipate. Noua Democraţie, partidul conservator aflat la guvernare în coaliţia de uniune naţională, a decis să renunţe la oamenii pătaţi de greşelile trecutului. Deputatul Stavros Dimas nu va mai candida la alegerile de pe 6 mai. Dimas a fost avocat pe Wall Street în timp ce Grecia era condusă de o huntă militara, a lucrat la Banca Mondială, iar în 1975, după reinstaurarea democraţiei, a revenit în ţară. A fost comisar european pentru Mediu şi acum este ministru de Externe. În locul său nu va candida nimeni altul decât fiul său, Christos Dimas. Înnoirea se întâmplă şi în rândul socialiştilor eleni (PASOK). Într-o circumscripţie din pitoreasca Grecie centrală, pe istele PASOK se află tânărul Christos Oikonomu, El este fiul actualului deputat socialist Giorgios Oikonomu şi ginerele deputatei Soula Merenditi, retrasă şi ea în favoarea tânărului. Merenditi a candidat în 2009 sub sloganul „Votaţi cu Soula pentru a obţine un mic post”. Pentru a-şi spori şi mai mult şansele la alegeri, partidele recurg la gesturi dure. Un fost vicepremier şi ministru al Apărării, Akis Tsochatzopoulos, în vaârstă de 72 de ani, a fost arestat. Fost fondator al PASOK, în 1974, el este acuzat de tranzacţii imobiliare ilegale prin societăţi offshore din Cipru, Liberia şi SUA. El mai este acuzat că a cerut mită de la societăţile germane Siemens şi Ferrostaal, în cadrul unor achiziţii militare. În acelaşi dosar este inculpat şi vărul său, fost ministru. În aceste condiţii, grecii sunt tot mai mult tentaţi să voteze cu extrema dreaptă, scrie bolgerul Panagiotis Grigoriou. Nu este vorba de convingeri, ci de dorinta de a pedepsi sistemul nepotist. De cealaltă parte a Oceanului, The Wall Street Journal titrează că „Partidele care sunt pentru împrumutul FMI pot reface coaliţia”. Aceeaşi publicaţie îl citează pe directorul FMI responsabil cu negocierile pentru Grecia, Mark Flanagan, declarând optimist că noul program de împrumut pentru Grecia va fi revăzut după alegeri. Predecesorul lui Flanagan, Poul Thomsen, care a reprezentat FMI şi la Bucureşti, spune că „alegerile vor fi un test pentru programul FMI”. Potrivit sondajelor de opinie, Noua Democraţie va obţine 21,9% din voturi, iar PASOK 17,8% din voturi. Alte opt partide vor depăşi pragul electoral de 3%: Grecii Independenţi, Rasaritul de Aur(neonazist), Alianţa Dmocratică, Stânga Democratică, Coaliţia Stângii Radicale, Verzii şi LAOS (naţionalist).

VASILE LINCU,PRESEDINTELE PRO LEX:I-A INTREBAT BLEJNAR:"BA VOI STITI CINE ESTE PETROM?"

Vasile Lincu, preşedintele sindicatului Pro Lex: I-a întrebat Blejnar: "Bă, voi ştiţi cine este Petrom?"
I-a întrebat Blejnar: "Bă, voi ştiţi cine este Petrom?" Este nelegal transferul lui Blejnar? El trebuia să revină pe vechea funcţie. Au fost 4 funcţii de comisar general-adjunct, iar în urma restructurării au rămas doar două. Una era blocată pentru el, conform legii, iar pe postul rămas liber, ceilalţi trei ar fi trebuit să dea examen. Şi tot conform legii, în noul post ar fi trebuit ca el să fie numit de către şeful ANAF. La mijloc e o viclenie; pentru că teoretic, Blejnar nu poate fi tras la răspundere şi s-au scos castanele din foc cu mâna ministrului Ialomiţianu. Deşi intra în atribuţiunile lui să facă numirile la ANAF, pentru a nu fi tras vreodată la răspundere, l-a convins pe ministrul Ialomiţianu să semneze cererea şi să-şi asume numirea. Pe de altă parte, dacă în urma mutării este remunerat cu un salariu mai mare, ANI ar trebui să verifice - noi am şi făcut o solicitare în acest sens - dacă nu a existat un conflict de interese în derularea acestei proceduri, adică dacă în perioada suspendării lui de pe vechiul post să nu fi făcut demersuri pentru obţinerea unor avantaje materiale. Este adevărat că inspectorii fiscali care au controlat societatea Petrom au avut de suferit pentru că au fost corecţi? Este mult mai grav! Doi colegi de-ai mei au primit o delegaţie, un ordin de serviciu de control inopinat pe anumite operaţiuni derulate de Petrom. Ei au constatat că societatea petrolieră producea kerosen fără a avea autorizaţie, de fapt lucrând pe o autorizaţie pentru produse finite de o calitate mai slabă. Prejudiciul constatat pentru o anumită perioadă de timp era de peste 6 milioane de euro. În ziua în care au terminat controlul şi au înregistrat procesul-verbal de constatare, Blejnar i-a sunat şi le-a spus să se prezinte la el la birou la ANAF. În birou erau toţi şefii lor, de la cel mai mic până la cel mai mare. De faţă cu ei, i-a certat, cum de şi-au permis să constate: "Bă, voi ştiţi cine este Petrom? E cel mai mare contribuabil la bugetul de stat. Aţi procedat greşit!". Şi de faţă cu ei, le-a cerut şefilor să fie daţi afară din Vamă, lucru care s-a şi întâmplat. Amândoi au fost cercetaţi disciplinar şi daţi afară pentru acel control. Dar Petrom a pierdut procesul cu statul român - culmea - chiar Vama fiind cea care a susţinut corectitudinea celor constatate de cei doi inspectori. Ei au fost reangajaţi, apoi, cu reorganizarea, daţi din nou afară. Potrivit celor constatate de ei, suma aceea de 6 milioane era doar vârful aisbergului, deoarece Petrom desfăşurase această activitate pe o perioadă mai îndelungată şi se impunea, pentru evaziune, o extindere a acestui control şi anularea autorizaţiei. Acum, se continuă totul bine mersi, deşi este o chestie penală şi DNA ar trebui să intervină. Cum funcţionează "morişca" de tip mafiot din vămi? Sunt două metode. Cea piramidală, "tabla de şah", în cadrul căreia n-ai voie să controlezi. La frontieră, anumite ture, anumite persoane, n-au voie să controleze anumite transporturi. Un lider de-al nostru, care era şef de vamă la Siret, a constatat într-o singură zi două transporturi de ţigări de contrabandă. Cum a făcut constatarea, a fost mutat la zeci de kilometri de locul de muncă. A câştigat în instanţă, a revenit, dar mai fusese unul numit între timp şi erau doi şefi! Când au fost acele acţiuni în forţă la vamă, celălalt a fost reţinut, iar el a fost în regulă. Dar ce să vezi, când cu reorganizarea, l-au dat afară, tot din dispoziţia lui Blejnar. Sancţiunile astea sunt pentru "educarea" oamenilor: "Aveţi grijă, dacă greşiţi, păţiţi ca ei!". O altă "rotiţă" a sistemului este necontrolarea unor firme. Sunt firme protejate pentru care nu se emit ordine de control. Cine e "Regina"? În accepţiunea mea, regina este beneficiarul final, dar şeful ANAF este prea mic pentru a fi regină. Are un post important, dar nu poate fi beneficiarul final. Care ar fi profilul unui lucrător din branşă pentru a duce o viaţă liniştită? Nu contează studiile, să fie un bun executant şi să fie foarte tăcut…! Cum sunt ţinuţi oamenii sub control? Sunt multe compartimente care n-au legătură cu agenţii economici. Vămile care sunt cu ţările europene nu sunt importante. Cele cu Moldova şi Ucraina sunt importante, dar şi acolo trebuie să ai contact direct cu traficul. În rest, marea majoritate a funcţionarilor trăiesc din salariu. Îi mută, îi detaşează prin permutare, să zicem de la Bucureşti la Satu-Mare, fără să beneficiezi de drepturile legale pentru detaşare, şi ori te cuminţeşti, ori încerci să supravieţuieşti - îţi plăteşti chiria din banii tăi - sau să pleci singur din sistem. Sau se numesc şefi temporar, dacă "joacă bine" sunt păstraţi în funcţii, dacă nu, vin alţii. Ce se poate face pentru redresarea sistemului? În primul rând este o mare problemă cu pregătirea profesională a multora dintre cei rămaşi după aşa-zisa restructurare, mai bine zis epurare. S-au dat afară cei cu vechime şi care nu corespundeau profilului amintit mai devreme. Sunt mulţi acum aduşi pe pile, fără studii de specialitate, unii aduşi de pe la primării, ba au mai ajuns şi şefi. Dincolo de gradul de pregătire şi de schimbare a mentalităţii, ar trebui controale inopinate acolo unde există suspiciuni, angajaţii care au rezultate să fie premiaţi, iar în frontieră să le permită să controleze prin sondaj în funcţie de informaţiile pe care le au. Trebuie să nu se mai amestece politicul în activitatea profesională a angajaţilor. Ce sume se vehiculează? Nu am o estimare, dar vorbim de TIR-uri de vapoare, de garnituri de tren. Am colegi care mi-au spus că au fost în control şi au găsit în nordul ţării cinci garnituri de tren, cu produse petroliere, cu destinaţia Ucraina, care în acte figurau ca ieşite din România. S-a luat legătura cu ucrainenii, iar ei au răspuns că niciun vagon n-a trecut graniţa. Vă daţi seama ce sume se învârt din restituirile ilegale de TVA pe mărfuri ce se deplasează doar pe hârtie. Au venit din Olanda şi din Franţa să-mi ia interviuri pe această temă. Olandezii chiar m-au întrebat cum ne pot ajuta pe această temă, pentru că niciodată n-a fost tras la răspundere vreun şef pentru decizii luate care au prejudiciat statul român. Prejudicii imense, dovedite în instanţă, au rămas să fie plătite de fiecare dintre noi, iar ei stau bine mersi, continuă acelaşi jaf, pentru că nu li se întâmplă nimic. V-aţi riscat şi vă riscaţi pielea în continuare. Care a fost reacţia sistemului? La început au încercat cu vorba bună, să-mi spună să fiu mai potolit, apoi mi s-a propus să-mi angajez câţiva apropiaţi în posturi "călduţe", apoi dacă au văzut că nu cedez, au încercat să preia sindicatul şi să mă terfelească prin presă. După mitingul de pomină cu "Ieşi afară javră ordinară" - când, culmea, nu eram nici măcar în ţară - au început să mi se fabrice dosare, am fost chemat la poliţie pentru declaraţii, mi-au făcut percheziţii acasă şi la sediu, mi-au luat calculatorul, a venit DNA-ul peste mine că îmi vândusem maşina personală - pe care o pusesem la dispoziţia sindicatului şi pe care o folosise tot sindicatul - culmea, sub preţul pieţei şi în rate, nu mai ştiau ce să găsească. Apoi, un prieten din DNA care asistase la nişte discuţii mi-a spus că mi se vor bloca conturile din bancă ale sindicatului, ca să nu mai pot susţine procesele. Aşa s-a şi întâmplat! M-am luptat cu BCR-ul în instanţă până mi-am câştigat drepturile. Cel mai groanic şi mai înjositor a fost când a venit o echipă de la Protecţia Copilului să constate că n-aş întruni condiţiile necesare pentru a mi-i creşte şi să mi-i ia de-acasă. Vă daţi seama ce traumă au putut să le producă. Dar eu m-am imunizat, merg înainte, soţia s-a obişnuit, doar părinţii îmi tot spun să mă mai liniştesc.

vineri, 20 aprilie 2012

MRU INCEARCA SA SCAPE DE MOTIUNEA DE CENZURA CARE-I PROVOACA EMULATIE!

 
În timp ce mimează independenţa la televizor
Ungureanu, în vizită la partidele de la Putere ca să-l scape de moţiune.
 

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a participat, joi, la şedinţa Partidului Democrat Liberal. Este prima oară când Ungureanu este văzut la o şedinţă a PDL.
Până acum, premierul a mai asistat la întâlniri ale coaliţiei guvernamentale, care aveau loc la Palatul Victoria.
Ungureanu nu a stat mai mult de jumătate de oră la întâlnirea din Modrogan la care au mai participat Emil Boc, Ioan Oltean şi Roberta Anastase.
Tema discuţiilor a constituit-o moţiunea de cenzură depusă miercuri de USL. Ungureanu urmează să meargă azi şi la şedinţele UNPR şi UDMR, având programate de asemenea discuţii cu reprezentanţii minorităţilor naţionale.
Primul-ministru încearcă să se asigure că are susţinere parlamentară, în condiţiile în care coaliţia de guvernământ a pierdut joi majoritatea la Senat, iar cea de la Camera Deputaţilor este una destul de fragilă.
"Scopul acestor întâlniri îl reprezintă stabilirea unor poziţii comune, ca reacţie la moţiunea de cenzură depusă în Parlament, precum şi pregătirea momentului politic important pe care îl va reprezenta susţinerea discursului în plenul Parlamentului de către preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, în data de 25 aprilie, cu ocazia vizitei pe care acesta o va face în România", a precizat Biroul de presă al Guvernului.

DICK CLARK ,UNUL DINTRE CEI MAI CUNOSCUTI REALIZATORI DE TELEVIZIUNE DIN USA A MURIT!


 
Dick Clark, unul dintre cei mai cunoscuţi realizatori de televiziune americani, a murit.
 

Realizatorul şi producătorul de televiziune Dick Clark, care a popularizat muzica rock and roll pe micile ecrane pentru o întreagă generaţie de americani, a murit miercuri, în urma unei crize cardiace, la vârsta de 82 de ani, informează Mediafax.ro.
Celebru în Statele Unite ale Americii pentru emisiunile "American Bandstand" şi "Dick Clark's New Year's Rockin' Eve", Dick Clark a murit într-un spital din Santa Monica, unde a fost internat în cursul zilei de marţi.
Dick Clark a înfiinţat compania Dick Clark Productions, care organizează galele Globul de Aur, American Music Awards şi Academy of Country Music Awards.

joi, 19 aprilie 2012

ARGENTINA NATIONALIZEAZA PETROLUL!

Nemulţumire pe Wall Street şi la Madrid
Argentina naţionalizează petrolul.
 

Preşedinta Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner, a anunţat naţionalizarea companiei petroliere YPF, unde acţionar majoritar era compania spaniolă Repsol. În timpul unui dicurs ţinut marţi, Kirchner a anunţat că guvernul condus de ea va prelua 51% din acţiunile YPF deţinute de Repsol. Cele două camere ale parlamentului argentinian urmează să aprobe naţionalizarea.
„Suntem singura ţară americană şi printre puţinele din lume care nu controlează propriile resurse. Aceasta este o recuperare a suveranităţii resurselor naturale ale Argentinei”, a spus Kirchner, care ţinut un discurs emoţionant în faţa unui tablou înfăţişând-o pe Eva Peron. Preşedintele Juan Peron a fost cel care a iniţiat procesul de naţionalizare a industriei şi serviciilor publice din Argentina. Discursul a avut o tentă naţionalistă şi a făcut trimiteri şi la disputa reluată cu Marea Britanie, privind arhipelagul Falkland.
Reacţiile au apărut imediat. Ministrul spaniol a Industriei şi Repsol au avertizat că aceasta ar putea fi prima expropriere şi că altele vor urma, după modelul brevetat de Hugo Chavez în Venezuela. „O dată ce ai început să expropriezi, nu mai ştii unde să te opreşti”, spune Bris Segura, analist la banca de investiţii Nomura, din New York. Actiunile Repsol au cazut puternic, iar The Wall Street Journal critica dur decizia guvernului argentinian.
Cristina de Kirchner a criticat firma Repsol pentru mangementul prost aplicat la YPF, spunând că spaniolii nu au investit în Argentina şi că ţara a ajuns să importe energie în valoare de 9,4 miliarde de dolari în 2011, în condiţiile în care doar SUA şi China au rezerve de gaze de şist mai mari decât Argentina. “Curba scăderii investiţiilor Repsol arată ca o trompă de elefant”, a spus Kirchner. Preşedintele insistă că încearcă să asigure independenţa energetică a ţării prin această mişcare, însă analişti citaţi de presa americană arată că naţionalizarea este consecinţa politicii energetice care a stabilit un preţ pentru populaţie sub nivelul internaţional. Prin naţionalizare se încearcă creşterea veniturilor bugetare.
Naţionalizarea “merge cu un pas mai departe decât protecţionismul”, spune Segura. Analistul susţine că astfel Argentina ajunge în situaţia Venezuelei, unde preşedintele Hugo Chavez a expropriat nenumărate companii occidentale.
“Este naţionalism de stânga. YPF este o companie simbolică. Prin expropriere, doamna Kirchenr caută să se sustragă problemelor economice şi să câştige simpatia populaţiei”, spune Nelson Cardozo, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Buenos Aires.
Repsol deţine 57,43% din YPF. 17% din YPF sunt tranzacţionate la bursă, iar 26% aparţin familiei Eskenazi, din 2007. YPF a fost privatizată în 1993 de preşedintele Carlos Menem şi a fost cumpărată de Repsol în 1999.

miercuri, 18 aprilie 2012

LIDERUL PSD VICTOR PONTA DESPRE SCHIMBAREA LUI BLEJNAR!

Liderul PSD despre schimbările de la ANAF:
"Probabil că s-a dorit ca Blejnar să nu fie arestat din biroul de director ANAF"

 

Preşedintele PSD, Victor Ponta, declarat marţi seară la Antena 3 ă că fostul şef al ANAF ar trebui să răspundă în faţa instanţei şi să "spună ce a făcut cu milioanele" şi unde s-au dus "banii pe care i-a colectat".
"Probabil că s-a dorit ca la momentul arestării să nu-l aresteze din biroul de director ANAF. S-a mutat într-un birou mai mic. Tot ceea ce am spus nu doar eu, dumneavoastră, presa s-a confirmat. El nu era doar şeful mafiei PDL-iste de evaziune fiscală, contrabandă, ci şi instrumentul prin care oponenţii politici erau intimidaţi. Ungureanu are întotdeauna un curaj mic. Dacă s-a săturat de Blejnar trebuie să îl dea afară. Domnul Blejnar trebuie să răspundă în faţa instanţei, să spună ce a făcut cu milioanele. Blejnar trebuie să răspundă în faţa legii şi să spună unde a dus banii pe care i-a colectat în această perioadă, pentru că i-a dus la PDL, la persoane importante din PDL. Domnul Blejnar nu a fost de capul lui, i-a cerut-o Băsescu, i-au cerut-o ceilalţi", a spus Ponta la Antena 3.
În opinia sa, ANAF ar trebui să devină o structură depolitizată, întrucât, spune liderul PSD, toţi şefii acestui organism sunt membri PDL sau UDMR iar sistemul este unul "profund cariat".
"Toţi şefii ANAF din teritoriu sunt membri PDL sau UDMR. Au fost propuşi de partid şi au obligaţia să strângă bani pentru partid. ANAF trebuie să fie o instituţie profund depolitizată. Blejnar se lăuda că a dat mai multe amenzi ca să îşi păstreze funcţia. Dacă Ungureanu vrea cu adevărat să facă un lucru bun cu România, trebuie să înţeleagă că ANAF trebuie depolitizat", a afirmat liderul social-democrat.
Ponta a susţinut că fostul şef al ANAF i-a făcut "bine" când i-a făcut "plângere la ANAF, ANI şi DNA", deoarece aceste instituţii i-au dat "un certificat de bună purtare".
"Blejnar mi-a făcut un bine când mi-a făcut o plângere la ANAF, ANI şi DNA. După părerea mea, Blejnar a fost un prost făcând acuzaţii la adresa mea, din punct de vedere şi intelectual. Aceste instituţii m-au cercetat şi mi-au dat certificatul de bună purtare", a mai declarat Victor Ponta.

DMITRI MEDVEDEV INFIINTEAZA PRIN DECRET O TELEVIZIUNE PUBLICA IN RUSIA!

Medvedev înfiinţează prin decret o televiziune publică în Rusia.
 

Preşedintele rus Dmitri Medvedev, aflat la final de mandat, a semnat un decret privind înfiinţarea unei televiziuni publice în Rusia, scriu ziarele moscovite. Noul post va fi creat pe baza canalului "Zvezda" ("Steaua") al Ministerului Apărării, precizează Kommersant. Constituirea şi funcţionarea Televiziunii publice ruse vor fi monitorizate de şeful statului şi de premier, mai notează publicaţia.
Medvedev a subliniat necesitatea înfiinţării unei televiziuni publice în ultimul mesaj către naţiune, în decembrie trecut. Acum el a anunţat că noul post trebuie să înceapă să transmită din 1 ianuarie 2013.
Cadoul de adio al preşedintelui Medvedev, titrează Nezavisimaia Gazeta, referindu-se la viitoarea apariţie a Televiziunii publice. La început, postul va fi finanţat de stat. Apoi se va autofinanţa din venituri şi sponsorizările unor persoane, dar contribuţiile acestora trebuie să fie limitate. Rossiiskaia Gazeta menţionează că structura de conducere a postului va fi Consiliul Televiziunii publice, format cu ajutorul Palatului civic din Ruia, în care ar trebui să fie reprezentate toate forţele politice. Novîe Izvestia apreciază că apariţia unui post public constituie, în principiu, un fenomen pozitiv, dar publicul nu trebuie să aştepte ceva cu totul nou, cât timp televiziunea va depinde de stat.

marți, 17 aprilie 2012

CHILIMAN:ANTONESCU A UITAT DE "REVOLUTIA BUNULUI SIMT!"

Chiliman: Antonescu a uitat de “Revoluţia bunului simţ”. Nu-l credeam capabil de aşa ceva

Andrei Chiliman îl atacă dur pe liderul PNL, Crin Antonescu, după ce acesta l-a destituit din funcţia de preşedinte al PNL Bucureşti. Chiliman susţine că Antonescu a uitat de "Revoluţia bunului simţ", slogan care a dominat campania electorală din 2009. Primarul s-a abţinut să îi facă o caracterizare lui Antonescu, dar a precizat că lasă această misiune pe mâna alegătorilor.
"E corectă afirmația atunci pentru că efectiv nu-l credeam în stare de așa ceva pe Crin Antonescu", a spus Chiliman.
De altfel, acesta a ținut să precizeze că din momentul în care a fost ales edil al sectorului 1 s-a ocupat mai mult de administrație și foarte puțin de aspectul politic.
"Cred că îi las pe alegători să-l caracterizeze, mă feresc să-i caracterizez pe adversari respectiv colegii de partid. În principiu, nu noi trebuie să spunem părerea noastră ci trebuie să-i lăsăm pe cetățeni să hotărască ei. M-am ocupat de când sunt primar de administrație și foarte puțin de politică", a încheiat Andrei Chiliman.

DE CE AVEM UN CAZ LENUTA DI'PLESCOI CARE O DEPASESTE PE MONA MUSCA!



Chiar şi vestimentaţia etalată de subiectul nostru te duce cu gândul că Elena Udrea face tot ce îi stă în putinţă să atraga atenţia, să sucească privirile după silueta domniei sale şi de aici şi pantaloni gen Animal Print şi decolteuri demne mai degrabă de reviste pentru adulţi.
E clar că nu o deranjază comentariile, e clar că dânsa funcţionează doar după principiul de marketing care spune că orice se scrie despre tine e folositor pentru că îţi cresc accesările şi te faci mai cunoscut. Din acest punct de vedere, doamna Elena Udrea nu se foloseşte de loc de ceea ce de regulă numim bun simţ, fie pentru că nu vrea fie pentru că nu poate, după principiul că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!
Dânsa este probabil adepta ideii că doar aşa poţi ajunge sus. Dacă s-ar uita la credibilitatea din sondaje ar vedea că a obţinut efectul invers. A existat nu cu mult timp în urmă în politică un alt personaj care ajunsese la un moment dat pe locul doi, imediat după Traian Băsescu (pe vremea când acesta era mare) în topul credibilităţii, procedând exact pe dos.
E vorba de Mona Muscă, pe atunci un exemplu de bun simţ, de discurs echilibrat, de tenacitate în sens bun, arme cu care a ajuns să-l sperie atât de tare pe numărul unu încât şi acum cred că din această cauză i-au scos din sertar acea tinichea – angajamentul de informator. Sigur, nu cred că Elena Udrea se poate comporta în public aşa cum reuşea M0na Muscă, diferenţa dintre cele două persoane nu cred că vine doar din strategiile de marketing ci şi din educaţie.
Nu în ultimul rând trebuie să remarc felul în care încearcă Elena Udrea să iasă din povestea ALRO. A dat un interviu în care ne afundă în amănunte, parcă după principiul “dacă nu poţi să-i convingi, ameţeşte-i”. Felul în care ne vorbeşte acolo pare desprins din manualele de diversiune. Din nou precizez, nu spun că doamna ministru e vinovată, mă refer la felul în care procedează . Şi procedând astfel nu răspunde la trei chestiuni de principiu care sunt de fapt cheia acestui caz. Cum se face că soţul unui consilier prezidenţial reuşea să facă agenda altui consilier prezidenţial? Domnul Cocoş, soţul doamnei Udrea făcea toate aceste oficii din patriotism şi dezinteresat? Faptul că toţi cei trei procurori care au lucrat în acest caz, dintre care doi au reclamat presiuni şi ingerinţe, nu se mai află acum în sistem e doar o simplă coincidenţă?
Morala e simplă:din toată această tărăşenie nu poţi ieşi îmbrăcând pantaloni mulaţi şi purtând decolteuri largi şi nici dând interviuri atent supravegheate de consilierii de imagine.



În 20 de ani nu mi-a fost dată să văd politician mai feroce decât Elena Udrea. Unii ar putea aprecia tenacitatea acestui om de tipul “îl dai afară pe uşa şi el intră pe geam” dar impresia mea e că nu e vorba de o calitate ci mai degrabă de un defect care ne poate costa cu atât mai mult cu cât funcţia în care dânsa ajunge e mai mare!
Cotidianul Puterea a intrat în posesia unor fluturaşi care circulă prin Setorul 6 deşi nu e an electoral şi următoarele alegeri sunt abia în 2012. De pe bucăţica de hârtie zâmbeşte fin, cu mâna întinsă spre popor, Elena Udrea …”Metrou în Drumul Taberei. E.U. apăr cauza ta!” scrie acolo ca să pricepem cu toţii.
fluturasi elena udrea metrou drumul taberei
Sigur, doamna ministru trage pe spuza domniei sale un proiect aprobat de curând în Consiliul General şi promis de PDL prin vocea ei, în 2009, în pline alegeri pentru Parlamentul European. Să te lauzi însă cu ceva ce nici măcar nu a început, pentru că de la aprobare şi până la licitaţie, anunţul câştigător şi apucatul de lucru în ţara asta pot trece şi 10 ani, e mai mult decât tupeu. Să pretinzi că oamenii au deja metrou deşi lucrările ar putea începe în 2011 şi sunt programate să dureze vreo 4 ani, e obrăznicie.
Prin comparaţie nu trebuie decât să vă întrebaţi cât a durat până ce Magistrala 4 (Griviţa- 1 Mai) s-a finalizat deşi escavările erau începute de pe vremea lui Ceauşescu şi nu era vorba nici de criza economică ci de 8 ani de creştere consecutivă!
Emblematic pentru acest personaj este însă felul în care se “valorifică” în fluturaşul electoral. ”E.U. apăr cauza ta!” - aşa scrie acolo, ca să fie clar cu cine avem de-a face…Ea se confundă în mod conştient cu Uniunea Europeană, e un fel de Dumnezeu, sigur, mai mic, pentru că cel mare are sediul la Cotroceni.
Sunt convins că există mulţi oameni care s-au acomodat cu această atitudine de a ne privi de sus deşi acum în aceste timpuri felul ăsta de a te comporta mai arată ceva.
În plin colaps economic când nimic nu se mai mişca în România, când şeful statului adimite în unele declaraţii că această criză s-ar putea întoarce (deşi nici nu a plecat!), unora le stă gândul doar la cariera politică şi la alegerile din 2012! Le pasă fix doar de propria persoană şi felul în care procedează ne arată că nu se vor da în lături de la nimic pentru a-şi atinge scopul.
fluturasi elena udrea metrou drumul taberei
Această specie de politician aflată acum la putere ar trebui să ne scoată pe noi din necaz! Aceşti Dumnezei, fie-mi iertată blasfemia, care se trec cu majuscule - E.U. - prin afişele cu care vă burduşesc cutiile poştale ar trebui să ia măsuri de bun simţ şi să scoată ţara din criză! După felul în care se comportă şi se afişează, chiar credeţi că le sta gândul la aşa ceva? Nici măcar nu se mai străduiesc să mimeze un dram de bun simţ.
Pe zi ce trece, declaraţia preşedintelui din 4 octombrie 2009 “nici eu nici guvernul nu ne-am propus să scoatem ţara din criză” capătă adevărata semnificaţie pentru că ne arată de fapt care sunt ţintele acestor oameni. Ei nu guvernează, nu şi-au dorit asta niciodată, ei vor să stăpâneasca şi chestia asta le iese de minune!

AMERICANUL JUM YONG KIM ESTE NOUL PRESEDINTE AL BANCII MONDIALE!

Americanul Jim Yong Kim este noul preşedinte al Băncii Mondiale

Americanul Jim Yong Kim a fost numit luni în funcţia de preşedinte al Băncii Mondiale (BM), conform unui comunicat dat publicităţii de această instituţie internaţională.
"Administratorii l-au ales pe Jim Yong Kim ca preşedinte pentru un mandat de 5 ani ce începe la 1 iulie", conform comunicatului Băncii Mondiale.
Jim Yong Kim, un medic în vârstă de 52 de ani originar din Coreea de Sud, a fost preferat de consiliul de administraţie în faţa ministrului nigerian de finanţe Ngozi Okonjo-Iweala. El devine cel de-al 12-lea cetăţean american ce va prelua conducerea BM, succedându-l pe Robert Zoellick.

luni, 16 aprilie 2012

ECKSTEIN CANDIDEAZA PENTRU PRIMARIA CLUJ!

Eckstein candidează la Cluj cu un program "adorabil şi pentru maghiari şi pentru români"

Fostul consilier prezidenţial Peter Eckstein Kovacs a fost desemnat, vineri, candidat al UDMR la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, la alegerile din luna iunie, el susţinând că are un "proiect electoral care este adorabil şi pentru maghiari şi pentru români".





Fostul consilier prezidenţial Peter Eckstein Kovacs a declarat, vineri, la Adunarea Generală a electorilor UDMR Cluj, că vrea să fie primarul municipiului Cluj-Napoca, întrucât mai clujean decât el nu este niciun alt candidat.
"Eu vreau să fiu primarul Clujului. Clujenii trebuie să aibă posibilitatea să voteze un clujean adevărat, iar eu sunt clujean sută la sută. Aici m-am născut, aici mi-am făcut şcolile, până şi armata mi-am făcut-o aici. Mai clujean decât mine nu cred că poate fi niciun alt candidat. Eu sunt un candidat pe bune, în condiţiile în care nu există un candidat primar în funcţie şi există o breşă. Nu văd candidaţi foarte puternici cu care să nu mă pot lupta de la egal la egal. Problema este că poate să apară un contracandidat din partea comunităţii maghiare, or ca să câştig am nevoie de foarte multe voturi româneşti. Iar pentru asta am un proiect electoral care este adorabil şi pentru maghiari şi pentru români", a declarat Eckstein, fost senator UDMR de Cluj.
El a spus că nu se bucură că sunt anunţaţi trei candidaţi la Primăria Cluj-Napoca din partea comunităţii maghiare. "Există un moment când se vor depune candidaturile şi atunci vom fi siguri. Eu nu mă bucur că sunt trei candidaţi maghiari la Primărie. Nu-mi place, asta e viaţa, dar luăm voturi din altă parte", a afirmat Eckstein Kovacs Peter.
Eckstein a mai candidat din partea UDMR la Primăria Cluj-Napoca, în anul 2000.
UDMR Cluj a stabilit, vineri, şi componenţa listei de candidaţi pentru Consiliul Local Cluj-Napoca, preşedintele filialei, deputatul Mate Andras, sperând să fie câştigate mai multe funcţii de consilier decât cele cinci pe care le are Uniunea în prezent.
La Primăria Cluj-Napoca şi-au mai anunţat până acum candidaturile Marius Nicoară din partea USL, Emil Culda (PNŢCD), Fodor Alpar (PCM), Emil Aluaş şi Mircia Giurgiu, independenţi. Vineri, şi-a anunţat candidatura la Primăria Cluj-Napoca, din partea Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), şi Gergely Balazs, nepotul lui Laszlo Tokes.
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, vineri, răspunzând unei întrebări, că sunt colegi în PDL care pot asigura continuitatea în Primăria Cluj-Napoca, afirmând că, în prezent, candidaturile se află în fază de evaluare, candidaţii urmând să fie anunţaţi în 28 aprilie.
După ce Emil Boc a renunţat la mandatul de premier, în partid au început discuţii privind o posibilă candidatură a acestuia la Primăria Cluj-Napoca, mai ales că imaginea filialei PDL a fost afectată după arestarea fostului primar Sorin Apostu, lider al democrat-liberalilor clujeni.
Fostul consilier prezidenţial Peter Eckstein Kovacs a declarat, vineri, la Adunarea Generală a electorilor UDMR Cluj, că vrea să fie primarul municipiului Cluj-Napoca, întrucât mai clujean decât el nu este niciun alt candidat.
"Eu vreau să fiu primarul Clujului. Clujenii trebuie să aibă posibilitatea să voteze un clujean adevărat, iar eu sunt clujean sută la sută. Aici m-am născut, aici mi-am făcut şcolile, până şi armata mi-am făcut-o aici. Mai clujean decât mine nu cred că poate fi niciun alt candidat. Eu sunt un candidat pe bune, în condiţiile în care nu există un candidat primar în funcţie şi există o breşă. Nu văd candidaţi foarte puternici cu care să nu mă pot lupta de la egal la egal. Problema este că poate să apară un contracandidat din partea comunităţii maghiare, or ca să câştig am nevoie de foarte multe voturi româneşti. Iar pentru asta am un proiect electoral care este adorabil şi pentru maghiari şi pentru români", a declarat Eckstein, fost senator UDMR de Cluj.
El a spus că nu se bucură că sunt anunţaţi trei candidaţi la Primăria Cluj-Napoca din partea comunităţii maghiare.
"Există un moment când se vor depune candidaturile şi atunci vom fi siguri. Eu nu mă bucur că sunt trei candidaţi maghiari la Primărie. Nu-mi place, asta e viaţa, dar luăm voturi din altă parte", a afirmat Eckstein Kovacs Peter.
Eckstein a mai candidat din partea UDMR la Primăria Cluj-Napoca, în anul 2000.
UDMR Cluj a stabilit, vineri, şi componenţa listei de candidaţi pentru Consiliul Local Cluj-Napoca, preşedintele filialei, deputatul Mate Andras, sperând să fie câştigate mai multe funcţii de consilier decât cele cinci pe care le are Uniunea în prezent.
La Primăria Cluj-Napoca şi-au mai anunţat până acum candidaturile Marius Nicoară din partea USL, Emil Culda (PNŢCD), Fodor Alpar (PCM), Emil Aluaş şi Mircia Giurgiu, independenţi. Vineri, şi-a anunţat candidatura la Primăria Cluj-Napoca, din partea Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), şi Gergely Balazs, nepotul lui Laszlo Tokes.
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, vineri, răspunzând unei întrebări, că sunt colegi în PDL care pot asigura continuitatea în Primăria Cluj-Napoca, afirmând că, în prezent, candidaturile se află în fază de evaluare, candidaţii urmând să fie anunţaţi în 28 aprilie.
După ce Emil Boc a renunţat la mandatul de premier, în partid au început discuţii privind o posibilă candidatură a acestuia la Primăria Cluj-Napoca, mai ales că imaginea filialei PDL a fost afectată după arestarea fostului primar Sorin Apostu, lider al democrat-liberalilor clujeni.

MONICA TATOIU S-A CASATORIT DIN INTERES CU PRIMUL SOT!

Monica Tatoiu s-a căsătorit din interes cu primul soţ

Monica Tatoiu şochează încă o dată. Într-o emisiune televizată, nonconformista doamnă a dezvăluit că prima sa căsătorie a fost una din interes.
  Prima căsătorie a Monicăi Tatoiu a fost din interes
Prima căsătorie a Monicăi Tatoiu a fost din interes
Foto: România TV
"M-am căsătorit pentru buletin de Bucureşti. Am vrut să stau în Bucureşti, nu am vrut să mă mai întorc acasă. Mama îmi spunea: "Vino acasă, întoarce-te acasă!". Eu: "Nu! Vreau să stau în Bucureşti". Am fugit pe geam", a spus Monica Tatoiu.
După divorţ, Monica Tatoiu a rămas în relaţii excelente cu primul ei bărbat şi încă vorbeşte, din când în când, cu acesta.

duminică, 15 aprilie 2012

BOR NU FACE BANI CU LUMANAREA OFICIALA!

BOR nu face bani cu lumânarea oficială. Credincioşii au cumpărat tot candele roşii din comerţ.
 

Românii nu se dau în vânt după noul model de candele, propus de Biserica Ortodoxă. În Sâmbăta Mare, cei mai mulţi dintre credincioşi au cumpărat candele roşii din comerţ, deşi Patriarhia susţine că doar candela galbenă e binecuvântată de Biserică.
Pentru candela oficială, lansată de Patriarhie anul acesta, cu ocazia sărbătorilor pascale, credincioşii pot scoate din buzunar 3 lei, candela mică, iar pentru cea mare, un preţ pe măsură, 7 lei.
Candela galbenă a fost scoasă pe piaţă de Biserica Ortodoxă Română în Săptămâna Mare. Pe etichetă, scrie "Ajutorul tău pentru Catedrala Mântuirii Neamului", iar candela conţine şi o imagine cu macheta viitoarei catedrale.
"Acest nou model de candelă a fost conceput şi lansat, ca răspuns la nevoile credincioşilor ortodocşi, care erau nevoiţi să cumpere, din supermarket-uri sau pieţe, candele de diferite forme şi culori, improprii cultului creştin ortodox. Unele din aceste candele de pe piaţa liberă au lipite iconiţe ortodoxe, ajungând după ardere să fie aruncate şi profanate cu sau fără voie", potrivit Arhiepiscopia Bucureştilor.

MIRACOLUL LUMINII INVIERII LA MORMANTUL SFANT!

Magia luminii Învierii la Mormântul Sfânt.
 

Norocul mi-a surâs şi a făcut să ajung de mai multe ori în Ţara Sfântă, unde, de fiecare dată, am mers la Nazaret, apoi la Betleem, iar în final la Ierusalim, adică în punctele cheie ale istoriei creştinătăţii. Am avut mereu o stare aparte, fapt confirmat şi de alţii, care m-au premers ori m-au urmat pe acele meleaguri numite, pe cât de simplu pe atât de expresiv, Pământul lui Iisus. Sigur că peisajul ar putea fi una dintre explicaţii, el fiind cu adevărat unul dintre cele mai interesante, sugestive şi, nu de puţine ori, stranii. Pe urmă, sunt atâtea contraste, uneori şocante, dar, înainte de toate, există acea solaritate spumoasă, datorită căreia culorile şi nuanţele sunt perceptibile în cele mai mici detalii, creându-ţi acea stare specială de care vorbeam. Peisaje aride sau cu o vegetaţie luxuriantă, dealuri sterpe ori cu plantaţii impresionante, drumuri line sau coline abrupte întâlneşti la tot pasul, fie că mergi la Nazaret, acolo unde îngerul a vestit-o pe Maria că-L va naște pe Iisus, fie la Betleem, spre a vedea Ieslea în care a venit pe lume Hristos, ca să nu mai amintesc despre popasul final obligatoriu la Ierusalim, la Mormântul Sfânt. Dincolo de tot şi de toate există însă un punct comun ce leagă aceste meleaguri şi individualizează atât locurile respective, cât mai ales povestea lor. Este vorba despre Iisus Hristos.
Miracolul Învierii la Mormântul Sfânt
Am spus şi scris de atâtea ori că, în ce mă priveşte, m-aş întoarce oricând la Nazaret, Betleem şi Ierusalim, dat fiind că, fiecare pas, calci pe istorie, trăieşti aievea şi visezi cu ochii deschişi istoria creştinătăţii şi a Pământului lui Iisus, a oamenilor ce au făcut-o şi trăit-o. Evident, lecturile, oricât de multe, nu pot suplini contactul direct cu aceste locuri şi poveştile lor, cu natura şi aerul lor, iar toate simţămintele se adună şi se întăresc atunci când ai alături însoţitori ce-ţi clarifică fiecare eveniment petrecut pe Pământul lui Iisus. Am avut privilegiul ca, în toate călătoriile pe acele tărâmuri, să mă lămurească şi iniţieze părintele Ioan, de la Biserica Română din Ierusalim (azi, arhiepiscop de Covasna şi Harghita), succesorul său, părintele Ieronim Creţu, părintele David, de la acelaşi aşezământ românesc, aşa încât momentele petrecute acolo m-au marcat şi m-au făcut să doresc să le revăd. Prima dată, plecasem din ţară în plină vară, la câteva zile după ce sărbătorisem Sfântul Ilie Tesviteanul. Ajuns la Ierusalim şi găzduit la Biserica Română, nu mică mi-a fost mirarea cînd am constatat că slujba de a doua zi era consacrată... amintitului sfânt. Am avut o firească derută, crezând că am confundat succesiunea sărbătorilor ori nu am înţeles bine cele spuse la slujbă. Părintele Ioan m-a lămurit mai târziu: Patriarhia de la Ierusalim, la fel ca şi cea rusă ori sârbă, funcţionează după calendarul iulian ( cel vechi, cum i se spune în popor), aşa încât este un decalaj de 13 zile faţă de cel gregorian (instituit de Papa Grigore al XIII-lea; calendar numit şi cel nou), drept pentru care am poposit la Biserica Română de Sfântul Ilie. În schimb, sărbătoarea Sfintelor Paşti, cea a Învierii şi „cincizecimea” sunt marcate concomitent de toate patriarhiile. Cei ce au fost pe aceste meleaguri sunt unanimi în a susţine că, de pildă, vizita la Nazaret este un reper fundamental. Adică acolo, pe înverzitele coline ale Galileii inferioare, unde, în a şasea lună, îngerul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu să-i spună fecioarei din casa lui David, logodită cu Iosif: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu, şi vei lua în pântece, şi vei naşte fiu şi vei chema numele de Iisus”. În anii noştri, musulmanii au început să ridice acolo o moscheie chiar în faţa Bisericii Bunei Vestiri. Totuşi, vizita din anul 2000 a Papei Ioan Paul al II-lea şi protestele sale energice au blocat această netrebnicie. Al doilea reper fundamental este Betleemul, care, în ebraică, înseamnă „casa pâinii”, iar în arabă „casa cărnii”. Este cetatea în care Cezarul August a poruncit să meargă toată lumea spre a fi recenzată, fapt pentru care Iosif din Nazaret s-a deplasat împreună cu Maria, cea logodită cu el, şi care era însărcinată. Acolo, ei i-a venit sorocul şi a născut. La Betleem se înalţă azi Bazilica Sfintei Naşteri, ce adăposteşte Grota Sfintei Naşteri, cu Altarul Naşterii. Fac o paranteză şi reamintesc că, datorită marii schisme dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică, aici există două Iesle ce reflectă şi diferenţele între simplitatea caracteristică ortodocşilor şi tentaţia spre fast a celorlalţi credincioşi, şi spun acest lucru doar ca inventar şi nu cu alte conotaţii. Al treile reper - cel mai important- al acestui periplu este Ierusalimul, al cărui nume înseamnă, înainte de toate, universalitate, un oraş legat de cele mai mari momente din viaţa lui Iisus Hristos, o cetate imensă, în care coexistă trei religii - creştină, mozaică şi musulmană -, şi care, nu o dată, a plătit un tribut uriaş din cauza disputelor de natură religioasă. În ciuda invaziilor ori a jafurilor repetate, aşezarea de pe Munţii Iudeii a rămas în conştiinţa localnicilor drept „oraşul păcii”, pentru evrei, sau „oraşul sfânt”, pentru arabi. Pentru mine, Ierusalimul este, înainte de toate, oraşul „epopeii istorice a lui Hristos”, locul unde El a pătimit crunt, a fost răstignit şi apoi a înviat.
Opririle pe Drumul Crucii
Procesiunea porneşte în Sâmbăta Mare de la Patriarhia din Ierusalim şi merge la Mormântul Sfânt pentru a marca momentul miraculos al Luminii Învierii. Ea parcurge Drumul Crucii. Spre a-l înţelege ne întoarcem cu ochii minţii în timp, când Iisus a fost judecat în cetatea Anatonia şi condamnat la răstignire de Pilat din Pont, al 5-lea guvernator roman al Iudeii ( între anii 26-36), descris de istorici ca un om rău, corupt, total insensibil şi intrat în folclor prin faimosul gest al spălării mâinilor, ca formă de a se deroba de orice responsabilitate. Pedeapsa pe care i-a dat-o lui Hristos era cea mai rea în epocă, ea fiind destinată doar celor mai mari criminali. Obligat să poarte o cruce care cântărea destul, Hristos trebuia să parcurgă un traseu de circa doi km. până la locul răstignirii. Alaiul a ajuns în oraşul vechi prin Poarta Leilor, după care a luat-o pe o stradă intrată în istorie cu numele de Via Dolorosa ori Calea Suferinţei, ea fiind considerată una dintre cele mai faimoase străzi de pe glob şi cea mai sacră din lumea creştină. Pe Via Dolorosa, Iisus a trebuit să se oprească în 14 rânduri, toate fiind marcate azi prin bisericuţe ori capele. Dintre aceste opriri, 9 sunt pe traseu, iar 5 în complexul Bisericii Sfântului Mormânt. Prima oprire este în cetatea Anatonia, locul în care Iisus a fost judecat şi condamnat de Pilat, care a ordonat şi flagelarea Lui. Soldaţii romani L-au schingiuit, I-au pus o coroană de spini, L-au scuipat şi batjocorit. E numită şi „Ecce homo”, marcând momentul în care Pilat L-a arătat multimii, rostind aceste cuvinte. Oprirea nr. 2 e cea în care Iisus a fost biciut de soldaţii romani, El cărându-şi în spate crucea pe care va fi răstignit. Oprirea nr. 3 s-a petrecut la intersecţia străzii Via Dolorosa cu cea a Văii, fiind determinată de prima cădere a lui Iisus, copleşit de povara crucii. Oprirea nr 4 este cea în care Hristos şi-a întâlnit Mama, care, văzând cum purta crucea, iar faţa îi sângera din cauza spinilor, a leşinat. Oprirea nr 5 a fost la intersecţia străzii Văii cu Via Dolorosa, când Iisus se chinuie tot mai mult, iar soldaţii romani pun pe Simion din Cirene să-l ajute. Hristos se sprijină de un perete, unde exista o nişă. Oprirea nr 6 are loc la jumătatea distanţei dintre strada Văii şi Khan A-Zeit, unde drumul urcă deja, iar efortul lui Iisus e şi mai chinuitor, faţa fiindu-I plină de sudoare. Oprirea nr 7 este determinată de a doua cădere a lui Hristos. Acolo se afla „Poarta de judecată”, ce dădea spre ieşire, întrucât Dealul Golgotei era în afara zidului de apărare a oraşului. Aici este Biserica Sfântului Mormânt. Oprirea nr 8 este marcată pe peretele bisericii ortodoxe greceşti, pe o piatră însemnată cu o cruce latină şi inscripţia în greacă „Iisus Hristos învinge”. Oprirea nr 9 e provocată de a treia cădere a lui Hristos în locul în care se revine înspre piaţă, chiar pe treptele ce urcă spre vest. Oprirea nr 10 se face într-un punct unde, la capătul treptelor Golgotei, se împart hainele lui Iisus.O capelă, singura aflată în afara Bisericii Sfântului Mormânt, marchează momentul. Oprirea nr 11 e la câţiva paşi de cea precedentă, dar pe partea dreaptă a Golgotei, când Iisus a fost bătut în cuie pe cruce. Oprirea nr 12 reprezintă locul în care Hristos a murit după răstignirea sa. De fiecare parte a altarului Bisericii zidite aici ulterior se află câte o lespede de marmură neagră ce arată locul crucilor hoţilor răstigniţi odată cu Hristos.Oprirea nr 13 este momentul coborârii lui Hristos de pe cruce, acolo aflându-se Sfânta Maria, care a primit în braţe trupul neînsufleţit al Fiului. Oprirea nr 14 este în locul unde Iisus a fost înhumat în parcela morţilor a lui Iosif din Arimateea.
Miracolul din 1326
Aflat în centrul rotondei, Mormântul Lui făcea parte iniţial dintr-un complex de morminte cioplite în stâncă, însă arhitecţii bizantini l-au pus în evidenţă, realizând placa de marmură din jur şi o construcţie concentrică. Are două părţi: pronaos, numit şi „Capela Îngerului”, şi o altă parte, care este mormântul propriu zis. Cum se ştie, mormântul este gol, întrucât Hristos a înviat după trei zile de la răstignire. Distrus de un incendiu, în 1808, ediculul a fost refăcut doi ani mai târziu de grecii ortodocşi cu ajutorul ţarului rus. În pronaos este o bucată din piatra ce a fost rostogolită, închizând la intrarea la peştera mormântului iniţial. În partea laterală a capelei sunt două orificii rotunde ce folosesc la emiterea flăcării sfinte şi a răspândirii luminii ei enoriaşilor greci ortodocşi în Sâmbăta Mare. O uşă dă spre mormântul propriu-zis. Acolo există 43 de candele ce ard zi şi noapte: 13 ale latinilor; 13 ale grecilor; 13 ale armenilor şi 4 ale copţilor. Mormântul e acoperit cu marmură, pe care sunt trei gravuri ce simbolizează învierea lui Iisus.
Unul dintre cele mai insolite momente ce însoţesc învierea lui Hristos este de departe cel în care, în Sâmbăta Mare, se aprinde lumina sfântă. Mărturii convergente citate într-o revistă de specialitate spun, că în anul 1326, turcii, care stăpâneu şi pe aceste meleaguri, au cerut 9.000 de taleri de aur creştinilor ce voiau să serbeze Paştele la Ierusalim. Patriarhul ortodox Ioachim nu avea o atare sumă, întrucât existau doar o sută de preoţi şi puţini enoriaşi, care erau şi săraci. În schimb, existau două străzi de armeni foarte bogaţi, ce s-au oferit să achite taxa. Numai că turcii i-au întrebat dece la ortodocşi apare Lumina Sfântă, dar nu şi la ei. Aceştia au răspuns că ei fuseseră daţi la o parte de la slujba la Sfântul Mormânt, iar, acum, achitând birul fixat, credeau că ea va veni la ei. Turcii i-au arestat pe Patriarhul Ioachim şi pe preoţii săi şi i-au închis în Mănăstirea Sf. Sava. Totuşi, Patriarhul le-a spus că va face slujba Sfintei Lumini la Biserica Sfântul Iacob, de lângă Sfântul Mormânt, fapt acceptat de turci, care au pus pază doi generali ca să interzică accesul oricărui ortodox. Armenii au făcut slujba o zi şi o noapte, dar în zadar, iar Patriarhul Ioachim a anunţat o „minune mare” la slujba sa de a doua zi. La răsăritul soarelui, când el a rostit ”Hristos a înviat!”, un stâlp de marmură din acea biserică a crăpat, iar din vârful lui a ieşit Sfânta Lumină. Cu ajutorul unei scări, el a luat lumină, care a apărut tot la ortodocşi.
„Veniţi de luaţi lumină!”
În zile noastre, vineri, clopotul cel mare din aur de la Biserica Sfântului Mormânt Îl plânge pe Iisus. El se trage singur, rar şi sună a jale mare. Vineri, la terminarea deniei prohodului, în Biserică intră poliţişti civili necreştini - un arab, un turc şi un altul din partea statului Israel - care controlează tot ce se află înăuntru, urmărind să nu existe o sursă de foc. Sting şi toate candelele de la Sfântul Mormânt; arhireul grec ce presară vata pe mormânt este şi el verificat cu stricteţe. Tot ceea ce se întâmplă ulterior face parte dintr-un fel de formulă matematică respectată cu cea mai mare rigurozitate. Pe lespedea Sfântului Mormânt se pun peceţi, iar preoţii înşiră bucăţi de vată ce va fi aprinsă de Sfânta Lumină. Urmează momentul în care armata pune trei sigilii pe uşa Sfântului Mormânt: unul este al armatei israeliene; altul englezesc, iar celălat arab. Împrejur, candelele ori lumânările au fost stinse şi ele. Câţiva călugări rămân să păzească până dimineaţa următoare, când are loc Vecernia Sâmbetei Mari, în cadrul căreia se aprinde Sfânta Lumină.Toate aceste clipe astrale sunt precedate de momente concepute cu aceeaşi rigoare despre care am vorbit. Mai întâi, la ora 9, 00, la sediul Patriarhiei Ortodoxe din Ierusalim se strâng capii acesteia, preoţii şi enoriaşii, care pleacă în grup organizat spre biserica Mormântului Sfânt. Intră, cum am spus, prin Poarta Leilor, după care străbat Drumul Crucii până în punctul terminus. În fruntea lor sunt patru dragomani, civili greci, ce au ţinută specială, în mâini ţin toiege metalice cu care anunţă debutul procesiunii. După ei vin doi diaconi ce duc Sfânta Cruce în mâini. Ea are încorporate bucăţi din Crucea adevărată purtată de Iisus. Urmează alaiul sutelor ori miilor de crediincioşi – cifra variind în funcţie de starea violenţei din Israel, care influenţează direct numărul pelerinilor, îndeosebi cu prilejul marilor sărbători creştine şi mai ales al Învierii. Ajunşi în complexul Bisericii, toţi cei care încap – Patriarhul, 20 de mitropoliţi, 400 de preoţi, fiecare purtând în mâini 33 de lumânări albe, lipite una de alta -, şi enoriaşii ortodocşi se opresc în faţa Sfântului Mormânt. Sunt clipe de extremă încordare, dar nu este zgomot sau agitaţie deosebită. Acompaniat de dangătele clopotului, alaiul înconjoară de trei ori la rând Sfântul Mormânt, mergându-se pe partea dreaptă. Cu toţii cântă ”Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi noi, pe pământ, ne învredniceşte cu inima curată să Te slăvim”. La ocolirea a treia se cântă imnul vecerniei de la vohod ”Lumina lină a sfintei slave”. Ulterior, patriarhul şi toţi slujitorii merg în altarul bisericii ortodoxe alăturate, în vreme ce credincioşii îşi pregătesc cu mare febrilitate felinarele cu care vor duce acasă Lumina Sfântă. Clipa cea mare se apropie într-o tăcere absolută. Între timp are loc un eveniment urmărit cu interes de cei de faţă. De la Betleem vin arabi ortodocşi, care sunt foarte credincioşi, dar şi zgomotoşi. Înconjoară şi ei Sfântul Mormânt, se roagă cu voce tare, au mâinile în sus şi se ţin unii pe alţii pe umeri. ”Doamne, trimite-ne din cer Lumina”, spun ei în cor, urmăriţi de toţi cei prezenţi. Se spune că dacă ei nu vin, întârzie Lumina. Patriarhul este dezbrăcat de veşmintele sale tradiţionale şi rămâne în stihar alb. E controlat în văzul celor de faţă dacă nu are surse de foc la el. E ora 13,00. Îmbrăcat din nou în straiele sale, Patriarhul spune în trei limbi „Să ne rugăm să vină Sfânta Lumină”. Apoi, ţinut de diaconi, cade în genunchi şi se roagă cam 30 de minute. Slujba de Vecernie, începută la 12,00, e aproape de sfârşit. În Biserică se aude ”Kirie eleison, Gospodi pamilui, Doamne miluieşte”. Patriarhul a desigilat uşa Sfântului Mormânt, a intrat în „Capela Îngerului”, având alături un arab musulman. La uşă sunt diaconii şi slujitorii. Într-o cupă de argint se adună ceara celor patru sigilii care e dusă la altar, ea fiind păstrată până la Paştele viitoare. Îngenuncheat în faţa lespedei Sfântului Mormânt, Patriarhul e urmărit atent de arabul musulmanul rămas în „Capela Îngerului”. Vecernia tocmai a ajuns la cântarea „Lumina lină a sfintei slave a tatălui ceresc”, clipă în care cei prezenţi observă că în Biserică a intrat un nor orbitor, de culoarea azurului, care coboară în zig-zag. Ajuns deasupra Capelei Sfântului Mormânt, s-a desfăcut în bucăţi a intrat apoi înăuntru, aprinzând bucăţile de vată presărată în ajun deasupra lespedei. Patriarhul adună vata cu mâinile sale, întrucât ea nu frige clipe bune. Vata aprinsă e pusă în două cupe de aur, ce au găuri, după care el iese din „Capela Îngerului” şi aprinde două chite de câte 33 de lumânări. Ulterior, le transmite afară prin cele două orificii speciale celor doi diaconi ortodocşi care le aşteaptă. Una dintre cupe ajunge la Sfântul Altar, iar cealaltă la Biserica Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de la Patriarhie. Momentul cel mare a sosit: Patriarhul iese afară ţinând două făclii aprinse în mână şi strigând: ”Veniţi de luaţi Lumină!”. În paralel, cele şase candele ale ortodocşilor se aprind singure, ca şi unele dintre lumânările din sfeşnice şi candelele din Altarul Bisericii, unde tocmai a ajuns Partriarhul, de la care credincioşii îşi aprind buchetele de câte 33 de lumânări, inundând astfel Biserica într-o mare de lumini. Se spune că totul nu durează decât trei minute. Cei de faţă sunt cu toţii entuziasmaţi, este un moment absolut măreţ, la care nu asistă de multe ori în viaţă. Cu toate astea nu se poate vorbi despre delir mistic, ci de un miracol, la ivirea căruia contribuie fiecare în felul său. Deodată, spre cer răzbat dangătele ale clopotului cel mare, din aur. Încet, încet, tot mai multe lumini inundă străzile şi casele oamenilor, care, noaptea, la ora 23,00, pleacă iarăşi în procesiune de la Patriarhie, la Slujba Învierii de la Biserica Sfântului Mormânt, eveniment ce desăvârşeşte miracolul la care au asistat cu toţii, trăind clipe absolut unice.